x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Mustățile te protejează de cancer. Află detalii

Mustățile te protejează de cancer. Află detalii

07 Aug 2020   •   13:56
Mustățile te protejează de cancer. Află detalii

A-ți expune barba sau mustața ingenios coafate și suficient de lungi ca să atragă atenția reprezintă, de vreo 20 de ani, mai mult decât o probă personală de hair styling.

Cei mai zeloși purtători de barbă și mustață ies, acum, din rând și participă la campionate mondiale dedicate acestor pilozități masculine. Câștigă și cei cu bărbile/ mustățile cele mai lungi, dar și cei a căror pilozitate i-a provocat pe bărbierii contemporani să imagineze excentrice „coafuri” care să-l facă gelos până și pe Salvador Dali (cunoscut pentru pasiunea cu care își aranja și fotografia mustățile-i colosale).

La ce folos, s-ar întreba unii, acest teribil efort de a-ți transforma pilozitatea facială într-o operă de artă? Mai ales că asta presupune multe, foarte multe precauții în timpul somnului, ca și în timpul zilei, pentru a îngriji și păstra forma excepțională a acestei pilozități.

Risc de 16 ori mai mic de a dezvolta carcinomul buzei inferioare

Iată că, recent, oamenii de știință americani au descoperit un lucru uimitor:...............

Citește mai mult AICI

×