x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Metode moderne prin care îți poți recăpăta zâmbetul

Metode moderne prin care îți poți recăpăta zâmbetul

25 Aug 2021   •   14:22
Metode moderne prin care îți poți recăpăta zâmbetul

Zâmbetul reprezintă un aspect important în viața noastră, fiind unul dintre efectele pe care le are buna dispoziție asupra chipului nostru. Fie că vorbim despre funcționalitatea danturii, fie că ne referim la aspectul estetic al acesteia, metodele moderne ne pot ajuta sa ne recăpătăm frumusețea și sănătatea danturii și să zâmbim fără griji.

Cu ajutorul noilor tehnologii putem obține un zâmbet natural, chiar și în cazul în care alegem să ne refacem întreaga dantură. Și asta cu ajutorul sistemelor de implanturi dentare. Intervenția cu implanturi dentare este completată de proteza dentară fixă, care definitivează zâmbetul mult visat. De fapt, aceasta înseamnă dinți artificiali, care se atașează pe implanturile dentare cu scopul de a-ți reda zâmbetul și de a-ți îmbunătăți fizionomia. În ziua de astăzi, există mai multe tratamente care te ajută să îți recapeți zâmbetul de altădată. Tocmai de aceea, există mai multe tipuri de proteze dentare, și anume:

  • Proteze parțiale;
  • Proteze totale;
  • Proteze mobile;
  • Proteze fixe.

Indiferent de tipul de proteză dentară pe care îl alegi, este bine să știi că toate cele patru îți oferă un zâmbet sănătos, natural, dar și un aspect estetic al danturii mult mai frumos.

Nu doar cu ajutorul implanturilor și protezelor dentare îți poți recăpăta zâmbetul, există și alte metode moderne care te ajută să îți înfrumusețezi dantura, în doar o singură vizită la cabinetul stomatologului. Iată mai jos 3 dintre acestea:

  1. Aparatul dentar

În ultima perioadă, aparatul dentar a devenit un accesoriu la modă pentru multe persoane. Această metodă modernă de înfrumusețare a zâmbetului reprezintă un tratament stomatologic ce salvează o mulțime de zâmbete. Fie că vorbim despre aparatele dentare clasice, cu brackeți metalici, fie că ne referim la cele moderne, cu brackeți din safir, ori la aparatele dentare transparente, personalizate, toate tipurile de aparat dentar au același obiectiv, acela a-ți rezolva problemele de aliniere a dinților. Un alt obiectiv al purtării aparatului dentar este acela de a-ți reduce sau elimina numărul de spații create în urma extracțiilor dentare. De asemenea, tratamentul cu aparat dentar îți îmbunătățește fizionomia feței și îți ajută la dezvoltarea corectă a danturii. Atenție, însă, aparatul dentar se alege doar împreună cu stomatologul, care va ști cel mai bine ce ai nevoie.

  1. Coroanele dentare

Coroanele dentare sunt acele lucrări protetice care te ajută să obții un zâmbet sănătos și frumos, ce se aseamănă perfect cu cel natural. Potrivit Healthline, coroanele dentare realizate din ceramică sunt la mare căutare, deoarece oferă o culoare identică dinților naturali. Coroanele dentare sunt recomandate atunci când dinții sunt afectați de bruxism, de fracturi dentare sau chiar și atunci când dinții au fost tratați pe canal. Totodată, acestea sunt folosite și pentru a fi aplicate peste implanturile dentare, unde după perioada de vindecare a gingiei, implantului i se aplică un bont protetic, iar mai apoi coroana dentară. În plus, datorită aparaturii moderne digitale din zilele noastre, poți avea foarte rapid dantura completă. Chiar într-o singură zi.

  1. Fațetele dentare

Un zâmbet frumos, alb și strălucitor se poate obține foarte ușor cu ajutorul fațetelor dentare. Atunci când vrei să îți recapeți frumusețea zâmbetului, este bine să știi că această metodă te ajută să obții o dantură impecabilă. De cele mai multe ori, fațetele dentare sunt recomandate pentru probleme legate de estetica danturii. Spre exemplu, atunci când există spații inestetice între dinții din față (strungăreață) sau atunci când dinții suferă de mici imperfecțiuni, cum ar fi: fisurile, ciobirile sau au o culoarea gălbuie. Un astfel de tratament se alege doar împreună cu medicul stomatolog. De aceea, culoarea și materialul din care sunt realizate fațetele se potrivesc perfect cu dinții naturali. Pe lângă îmbunătățirea estetică pe care o obții cu ajutorul fațetelor, este bine să mai știi că acestea redau un aspectul natural al dinților și te ajută să îți crești încrederea în propriul zâmbet.

Cu toate acestea, dacă îți dorești un zâmbet frumos, dar și să ai dantura sănătoasă și lipsită de diferite afecțiuni dentare, atunci întreabă-ți medicul stomatolog despre cele mai potrivite metode de tratament și mergi să îți îndeplinești visul, acela de a avea un zâmbet perfect și strălucitor.

Sursă poză: Unsplash

×