x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Felul în care mâncăm și obiceiurile alimentare ne pot dezvălui personalitatea

Felul în care mâncăm și obiceiurile alimentare ne pot dezvălui personalitatea

23 Iul 2020   •   22:20
Felul în care mâncăm și obiceiurile alimentare ne pot dezvălui personalitatea

Fie că faceți parte din categoria celor care mănâncă pentru a trăi sau trăiesc pentru a mânca, veți fi surprinși să aflați că ceea ce vă place să mâncați sau felul în care faceți acest lucru poate spune multe despre caracterul și personalitatea dvs.

Majoritatea oamenilor nici măcar nu îşi dau seama că obiceiurile alimentare sunt ca o carte deschisă în privința trăsăturilor de caracter. Oamenii de știință au descoperit o legătură foarte strânsă între modul în care mâncăm şi modul în care acţionăm, susținând că preferințele noastre alimentare sunt instinctuale şi, chiar dacă încercăm să le modificăm, în cele din urmă, cele reale tot vor ieşi la iveală. Fiecare persoană are un mod complet diferit de a mânca. Unii mănâncă mai repede, aproape pe nemestecate, în timp ce alții acordă un timp mai îndelungat servirii mesei. Unii înfulecă dintr-o îmbucătură câte un pic din toate felurile de mâncare de pe farfurie, iar alții nici nu acceptă ca bucatele să se atingă între ele.
Așadar, obiceiurile culinare pot vorbi nu numai despre manierele noastre, ci și despre trăsăturile de personalitate. Dacă vi s-a întâmplat vreodată ca anumite persoane să vă refuze o nouă invitație la cină, una dintre posibilități ar putea fi obiceiurile dvs. alimentare, care au furnizat, neintenționat, informații „mai puțin plăcute” despre personalitatea dvs. Poate ați comandat mâncarea pentru amândoi fără a vă interesa de preferințele celuilalt, ați mâncat prea repede, ați făcut zgomote neplăcute în timp ce mestecați sau nu ați acordat destul timp conversației, fiind prea absorbiți de felul de mâncare preferat. Așa cum urmărim, de exemplu, limbajul trupului, manierele și conversația pentru a ne face o primă impresie favorabilă (sau nu), tot așa și deprinderile noastre alimentare ne pot aduce avantaje sau dezavantaje. Cunoașterea acestor obiceiuri și impactul lor asupra personalității dvs., vă vor ajuta să le modificați pentru a proiecta imaginea ideală în societate.

Cum ne trădează personalitatea cele mai comune stiluri de a mânca

* Dacă mâncați prea încet – Oamenii care nu par să se grăbească atunci când mănâncă vor să se bucure de fiecare clipă din viaţa lor. Ei urmează acest tipar la locul de muncă şi în viaţa personală şi, uneori, acesta îi poate face să-şi piardă timpul. De asemenea, ...............

Citește mai departe AICI

×