x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Prințul consort Philip al Marii Britanii își sărbătorește ziua de naștere în izolare

Prințul consort Philip al Marii Britanii își sărbătorește ziua de naștere în izolare

10 Iun 2020   •   12:21
Prințul consort Philip al Marii Britanii își sărbătorește ziua de naștere în izolare
Sursa foto: antena1.ro

Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, sărbătoreşte astăzi ziua de naștere. El împlinește 99 de ani și locuiește acum la Castelul Windsor, aflat în vestul Londrei, unde s-a retras împreună cu regina pe perioada resricțiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus, transmite Reuters.

Membrii familiei regale britanice fac puţină vâlvă în public cu ocazia zilelor de naştere, dar sărbătorile din acest an sunt şi mai discrete.

Ducele de Edinburgh va fi felicitat de membri ai familiei prin  apeluri video. 

În mod tradiţional, ziua de naştere a prinţului Philip ar fi celebrată cu salve de armă la Londra, însă adunările publice sunt interzise, iar regina a considerat că ar fi nepotrivită organizarea unor astfel de ceremonii regale şi a anulat chiar şi evenimentul de aniversare a zilei sale de naștere, din luna aprilie, pentru prima dată în cei 68 de ani de domnie.

Cu toate acestea, Palatul Buckingham a publicat o nouă fotografie a cuplului regal pentru a marca ziua de naştere a prinţului Philip, realizată săptămâna trecută în patrulaterul din interiorul castelului Windsor.

Philip, fost ofiţer de marină, renumit pentru manierele sale nu întotdeauna potrivite şi gafele verbale, s-a căsătorit cu prinţesa Elisabeta în 1947, cu cinci ani înainte ca aceasta să devină regină. El este cel mai longeviv consort al unui monarh britanic.

A renunţat la îndatoririle regale în august 2017, după ce a îndeplinit peste 22.000 de angajamente, iar în ultimii ani a fost din ce în ce mai rar văzut în public.

Cu toate acestea, el a rostit, în aprilie, o declaraţie de mulţumire adresată tuturor persoanelor implicate în lupta împotriva pandemiei de COVID-19.

×