x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Hobby Universiada Pescarului Ediția I. Inginerii UPB au câștigat Marele Premiu, iar Marea Captură a revenit medicilor UMFCD

Universiada Pescarului Ediția I. Inginerii UPB au câștigat Marele Premiu, iar Marea Captură a revenit medicilor UMFCD

25 Sep 2020   •   13:23
Universiada Pescarului Ediția I. Inginerii UPB au câștigat Marele Premiu, iar Marea Captură a revenit medicilor UMFCD

Prima ediție a concursului de pescuit sportiv – Universiada Pescarului – C&R , ce a reunit cadrele  didactice ale Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” și ale Universității POLITEHNICA din București și-a desemnat ieri câștigătorii. Dintre cei 52 de medici și ingineri care își anunțaseră intenția de a participa la această competiție, la ora de start, 8 dimineața, s-au prezentat la standuri doar 44 de concurenți, fiecare Universitate numărând câte 11 echipe competiționale.

Pe parcursul celor 8 ore de concurs (8h-16h), cele 22 de echipe au reușit să scoată din apa iazului Bila 2 (județul Giurgiu) 264,825 de kilograme de crap, cea mai mare captură, 9,4 kilograme , fiind adusă la mal și apoi eliberată de către echipa UMF  “Carol Davila” compusă din Șef de Lucrări Sorin Alexandrescu (Secția de Chirurgie I.C.Fundeni) și Șef de Lucrări Tudor Ștefan(Secția de Chirurgie I.C.Fundeni), obținând astfel un premiu în valoare de 600 lei. Cu un total de 52,050 kilograme de crap capturat și eliberat, echipa intrată în concurs pe standul 23 a Universității POLITEHNICA din București și formată din Prof.Dr.Ing.Cătălin Amza (Facultatea de Inginerie Industrială şi Robotică) și Conf.Dr.Ing.Dumitru Cicic (Facultatea de Inginerie Industrială şi Robotică) ,  a reușit să câștige Marele Premiu al primei ediții Universiada Pescarului UMFCD-UPB în valoare de 1.000 de lei. Celelalte două locuri ale podiumului au fost ocupate de echipele UMFCD formate din Asist.Univ.Dr.Alina Borcan (medic primar Medicina de Laborator în cadrul INBI Matei Balș din București) și Alexandru Borcan – premiul II ( captură-38,375 kg) și Asist. Univ. Dr. George Dinache (Spitalul Universitar Militar Central Carol Davila din București-Secția Ortopedie-Traumatologie) și Șef de Lucrări MarK Pogărășteanu (Spitalul Universitar Militar Central Carol Davila din București-Secția Ortopedie-Traumatologie) – premiul III (captură-31,150 kg). În cadrul festivității de premiere organizate pe malul lacului Bila2, diplomele, plachetele și voucherele de 3.000 de lei au fost înmânate câștigătorilor de către Rectorul UMF “Carol Davila” , Prof.Dr. Viorel Jinga și Președintele Clubului Sportiv APS, George Tomescu.

 

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și Universitatea POLITEHNICA din București în parteneriat cu Clubul Sportiv APS și  Administrația Pescăria Bila au organizat în data de 24.09.2020, pe pista de pescuit a Iazului Bila 2, Competiția Sportivă-UNIVERSIADA PESCARULUI-ediția I, eveniment dedicat cadrelor didactice universitare. Concursul , ce nu a necesitat taxă de înscriere sau alte taxe de participare a fost dotat cu premii în valoare de peste 3.000 de lei , constând în vouchere dedicate achiziției de echipamente sportive pentru pescuit, premii fiind oferite de către compania Arrow International.

Pentru desfășurarea activităților de pescuit organizatorii  au pus la dispoziția participanților 27 de pontoane ale iazului Bila 2 (ocupate -22) , 21 de saltele de recepție a pestilor, foișor pentru festivități. De asemenea, la fiecare ponton, pescarii au găsit câte 3 kg de nadă (groundbait și boilies), nadă pentru cârlig, și câte 5 monturi pentru pescuitul crapului (2 cu plumb pentru pastă și 3 cu momitoare). Clubul Sportiv APS a asigurat personalul de supraveghere și orice activitate de cântărire și eliberare a peștilor (inclusiv dotarea respectivă: cântare, saltele, trepiede etc), recum și echipa de arbitri. Voia bună și relaxarea cadrelor didactice universitare au ținut firul competițional întins la maxim, capturând totodată și ideea organizării unei a doua ediții pe parcursul anului viitor.

 

 

Premiile (echipamente de pescuit) au fost în valoare de:

Locul I    – 1000 lei
Locul II   – 800 lei
Locul III  – 600 lei
Cea mai mare captură – 600 lei 

 

Organizatori: Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, Universitatea POLITEHNICA din București în parteneriat cu Clubul Sportiv APS și Pescăria Bila.

Sponsori: Arrow International, Bredent Medical România și Vinarte.

Parteneri media : Agerpres și Societatea Română de Televiziune.

 

×
Subiecte în articol: Universiada Pescarului