x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Cum scoatem petele de pe materialele textile

Cum scoatem petele de pe materialele textile

de Diana Scarlat    |    04 Ian 2021   •   17:30
Cum scoatem petele de pe materialele textile

Petele de mâncare, de sos sau de ulei sunt câteva problemele care ne întunecă zilele de sărbătoare, însă există multe trucuri care ne scapă de ele, în cel mai scurt timp. Multe dintre aceste trucuri sunt vechi și banale, încercate mai ales de gospodine care au reușit să salveze astfel hainele, fețele de masă, perdelele sau covoarele, după o masă copioasă.

Unul dintre cele mai cunoscute trucuri folosite de gospodine pentru a scoate petele de ulei sau alte grăsimi de pe haine este sarea: se pune imediat sare multă pe pata de ulei, se lasă circa zece minute, apoi se bagă la spălat, în apă caldă cu detergent. Se mai poate folosi și creta albă. Se întinde pe toată pata, se lasă tot zece minute, apoi să bagă materialul textil la spălat, tot cu apă caldă și detergent. Se mai poate folosi și sucul de lămâie, pentru petele de grăsime. Petele de ulei se mai scot ușor și dacă se presară imediat făină pe suprafața afectată, se lasă circa 15 minute, apoi se freacă locul cu detergent lichid de vase, ulterior se spală cu detergent și apă caldă. Petele de ulei sau de grăsime se pot scoate cu ajutorul bicarbonatului. Se presară puțină pulbere pe pata respectivă și se lasă circa 10 minute, apoi se adaugă puțin detergent de rufe și se freacă pata ușor. Ulterior se spală cu detergent și cu apă caldă. Petele de cafea de pe haine sau alte materiale textile se pot curăța ușor tot cu bicarbonat, prin înmuierea materialului într-o soluție cu bicarbonat de sodiu și detergent. Se lasă așa mai multe ore, apoi se spală, cu detergent și apă caldă. În soluția cu bicarbonat se poată adăuga pastă de dinți. 

Petele de fond de ten de pe haine se îndepărtează ușor, după ce se freacă mai întâi cu miez de pâine. Pentru a scoate petele de ciocolată, se freacă locul pătat cu o soluţie preparată din patru linguri cu sare dizolvate într-un pahar cu apă

Binefacerile bicarbonatului

Una dintre substanțele cu efecte multiple în bucătărie este bicarbonatul de sodiu. Un alt ingredient pe care sigur toate gospodinele îl au în bucătărie și care este eficient împotriva petelor este oțetul. Acesta poate servi ca un excelent agent de îndepărtare a petelor. Se amestecă o linguriță de oțet în câteva căni cu apă și se toarnă lichidul peste pată. Apoi, se freacă ușor petele de pe haine și ar trebui ca acestea să înceapă să fie eliminate.

×