x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Barul, localul de acasa

Barul, localul de acasa

25 Mar 2005   •   00:00

INTERIOR
Sunt variate moduri de amenajare a unui bar in propriile locuinte. Am ales sa va prezentam acele tipuri de baruri disponibile ca mobilier, pe care le puteti cumpara sau avea pe comanda

  • de DIANA ROATA

  • Functiuni

    In ultimii ani, tot mai multi romani isi doresc in propria casa un bar, ca loc de relaxare, dar totodata si ca loc de socializare.

    Barul, prezent in 90% din casele recent amenajate ale romanilor, a devenit una din piesele de rezistenta ale zonei de zi.

    Ideea amenajarii unui bar in propria locuinta a venit, pe de o parte, datorita influentei occidentale, pe de alta parte, din dorinta de a avea propriul ,,local" in intimitatea casei. In jurul barului poti sa porti de la discutii amicale cu prietenii pana la discutii de afaceri.

    Prezenta barului atesta firea deschisa, ospitalitatea, dorinta de socializare, de comunicare a celor care isi decoreaza casa, optand pentru o noua functiune destinata deconectarii.

    Executie

    Foarte rar se gasesc baruri gata facute. De cele mai multe ori ele sunt realizate, dupa proiectele designerilor sau ale arhitectilor, de firmele de mobilier, in functie de cerintele clientilor. De asemenea, multe dintre baruri sunt structuri fixe concepute din materiale de constructie usoare sau cu impact decorativ (gips-carton, caramizi de sticla, folii de aluminiu etc.). Familistii opteaza pentru insule de mobilier in gen bar, care delimiteaza bucataria de camera de zi. Tinerii si cei care locuiesc singuri adopta varianta barurilor independente.

    In orice caz, este de preferat ca aceasta functiune sa fie elaborata de designeri, deoarece ei proiecteaza mobilierul de bar tinand cont de toate elementele, inclusiv iluminat, dotari, dispozitia ferestrelor, a prizelor, mobila existenta in incaperea respectiva, armonizandu- l foarte bine in ansamblul spatiului.

    Dotari

    Un bar adevarat necesita instalarea unei chiuvete, minimum a unei prize si prezenta unui minifrigider, deci atentie in faza de proiect! Este, de asemenea, foarte importanta iluminarea barului mai ales in zona frontala, unde se serveste.

    In afara de aceste utilitati, barul trebuie prevazut cu spatii de depozitare si dotat cu accesorii specifice pentru pregatirea cocktailurilor, cu rafturi pentru pahare adecvate diverselor tipuri de bauturi.

    Din tot ce v-am prezentat pana acum va dati seama ca mobilierul de bar nu numai ca reuneste in jurul lui oamenii dragi noua, dar ne usureaza servirea musafirilor, mai ales atunci cand in camera de zi nu sunt suficiente locuri pentru acestia. Amenajati in casa dumneavoastra un coltisor unde sa va relaxati in compania prietenilor si a unui cocktail delicios.
    ×