x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Alertă ANM. Cod galben de caniculă, în Sudul țării. În Nord și Est, sunt anunțate ploi torențiale și vijelii

Alertă ANM. Cod galben de caniculă, în Sudul țării. În Nord și Est, sunt anunțate ploi torențiale și vijelii

31 Iul 2020   •   11:15
Alertă ANM. Cod galben de caniculă, în Sudul țării. În Nord și Est, sunt anunțate ploi torențiale și vijelii
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Meteorologii au emis, vineri, două Coduri galbene, valabile până sâmbătă la ora 4.00. Primul vizează zona de Sud a țării și anunță caniculă, iar al doilea este valabil în Nord, Nord-Est și, local, la munte și informează că vor apărea ploi torențiale și vijelii.

Conform ANM, în cursul zilei de vineri, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei și Dobrogei va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35...38 de grade.

„Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperaturăumezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”, conform sursei citate.

Totodată, este Cod galben de furtuni, până sâmbătă, la ora 4.00.

„În intervalul menționat, la început în nord, nord-est și local la munte, apoi și în estul și sud-estul teritoriului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și pe suprafețe mici 40...60 l/mp”, transmit meteorologii.

Manifestări specifice instabilității atmosferice se vor semnala și în centrul și sudul țării, dar pe spații mai restrânse.

Sursa: Mediafax

×