x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Protest la Cotroceni

Protest la Cotroceni

de Monica Cosac    |    19 Ian 2021   •   08:52
Protest la Cotroceni

Circa o sută de sindicaliști Cartel Alfa au protestat ieri, timp de două ore, în fața Palatului Cotroceni. Protestatarii au venit cu vuvuzele și cu pancarte pe care erau afișate mesaje antiguvernamentale, principala nemulțumire fiind legată de valoarea salariului minim brut pe țară, stabilită de Guvern. 

Sindicaliștii se plâng că Executivul a decis plafonarea veniturilor bugetarilor la nivelul de anul trecut, iar salariul minim crește doar cu 41 de lei.

Protestul de la Administrația Prezidențială face parte din Caravana drepturilor sociale, care a plecat din Baia Mare și a pichetat prefecturile din mai multe județe. Sindicaliștii vor picheta și Ministerele Muncii, Finanțelor, de Interne, dar și Guvernul, în acțiuni care vor dura până în luna februarie. 

 

×