Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Hei-rup în campania de vaccinare: deschidem mii de centre și cumpărăm milioane de doze de vaccin 

Autor: MONICA COSAC
05 Mai 2021

România aduce din ce în ce mai multe doze de vaccin anti-COVID produs de AstraZeneca, în timp ce numărul doritorilor de vaccinare cu acest ser se apropie vertiginos de zero. Concret, pe lângă cele aproape 100.000 de locuri deja disponibile pe platformă pentru vaccinarea cu serul AstraZeneca, luni seara, Guvernul Cîțu anunța triumfalist că a sosit în România „cea mai mare tranșă de vaccin Vaxzevria (AstraZeneca)!”, adică peste 640.000 de doze, deși pe listele de așteptare, ieri, mai erau înscriși doar 244 de români pentru acest vaccin, la nivel național. Tot ieri, odată cu deschiderea a peste 3.000 de fluxuri noi de vaccinare în cabinetele medicilor de familie și a demarării maratonului de vaccinare în spitalele militare, premierul Florin Cîțu a venit cu noi promisiuni pentru vaccinați.   

„Cea mai mare tranșă de vaccin Vaxzevria (AstraZeneca) a sosit în România! În această seară, în jurul orelor 20.20, au intrat în țară 643.200 doze de vaccin Vaxzevria (AstraZeneca), prin Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II. Vă puteți vaccina fără programare în centrele în care se administrează vaccinul Vaxzevria, în funcție de locurile disponibile, și în cadrul evenimentelor tip Maraton sau în centrele Drive-Thru”, se anunța, luni seară, pe pagina de Facebook dedicată campaniei de vaccinare anti-COVID din România, alături de imaginile cu camionul care transporta vaccinul, filmat din toate unghiurile. 

Alte circa 200.000 de doze de Vaxzevria sunt deja distribuite în centrele de vaccinare, la nivel național fiind peste 90.500 de locuri disponibile pentru acest vaccin, potrivit datelor de pe platforma de vaccinare. Majoritatea acestor doze vor ajunge, cel mai probabil, să fie donate altor țări, căci doritori să se vaccineze cu acest ser mai sunt extrem de puțini. Practic, doar două județe din toată țara mai aveau ieri persoane înscrise pe listele de așteptare pentru acest ser: 16 în Satu Mare și 233 în Ialomița.      

De asemenea, aproape 700.000 de doze de vaccin produs de Pfizer/BioNTech au sosit ieri în țară, în timp ce numărul celor care așteaptă acest ser este de circa 22.000 de oameni. 

Liste aproape goale și la medicii de familie

Ieri a fost lansată campania de vaccinare la medicii de familie, campanie care însă a început cu stângul. Din cei aproape 10.500 de medici de familie din România, doar 3.035 și-au arătat disponibilitatea de a administra serul Johnson&Johnson persoanelor care doresc, cel mai probabil din cauza felului în care au fost tratați de guvernanți în ultimul an de pandemie și nu numai. 

Dintre cei înscriși, foarte puțini au primit dozele de vaccin și materiale sanitare pentru demararea campaniei de vaccinare în cabinetele de medicină primară, și nici nu au suficienți doritori pentru acest tip de vaccin. Astfel că, până ieri la ora 14.00, doar 17 persoane fuseseră vaccinate cu Johnson&Johnson

Tot ieri a început un maraton de vaccinare în centre ale Ministerului Apărării din Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara, unde oamenii se pot prezenta fără programare, pentru a li se administra vaccin anti-COVID. Această campanie se desfăşoară 24/24 de ore, timp de o săptămână (până în 11 mai).

Facilități pentru cei care se înțeapă 

Odată cu miile de fluxuri noi de vaccinare, premierul Florin Cîțu a venit și cu promisiunea unor facilități pentru cei care se vaccinează. Astfel, după 1 iunie, persoanele vaccinate ar putea organiza nunți sau botezuri, iar restaurantele și hotelurile s-ar putea deschide la 100% din capacitate pentru cei imunizați. 

„Este clar că putem vorbi de fără mască pe plajă, de exemplu, fără mască dacă mergem la munte în drumeţie, dar putem să vorbim şi de facilităţi pentru persoane vaccinate: putem să vorbim de restaurante care pot să ajungă la capacitate 100% pentru persoane vaccinate sau hoteluri pe litoral cu capacitate 100% pentru persoane vaccinate. Putem să vorbim de evenimente private, care pot fi deschise doar pentru persoane vaccinate şi aşa mai departe. Vom avea aceste evenimente pilot în Bucureşti şi în Cluj, dar eu sunt sigur că rezultatele vor fi bune şi putem deja să ne gândim la astfel de evenimente”, a mai spus şeful Guvernului, precizând că aceste propuneri vor fi prezentate comitetului interministerial şi vor fi discutate cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cu cei ai Ministerului de Interne.

 

Imunizare pe „bon de ordine”

Dr. Valeriu Gheorghiță a mai anunțat că, de vineri, va fi introdusă o nouă modalitate de vaccinare, fără programare, pe baza bonurilor de ordine eliberate de fiecare centru de vaccinare. „Începând de vineri, 7 mai, ne propunem să avem următoarea modalitate de prezentare la centrele de vaccinare (...): persoanele de peste 60 de ani se vor prezenta direct la centrele de vaccinare, fără programare. De asemenea, restul persoanelor care doresc să se vaccineze se vor prezenta după ora 14.00, până la ora 20.00, fără programare. Menționez: persoanele de peste 60 de ani se pot prezenta pe tot parcursul programului de lucru de la 8.00 dimineața până la 20.00”, a declarat, ieri, Gheorghiță, precizând că prioritate vor avea persoanele programate prin platformă, care au deja un loc ocupat și trebuie să aibă vaccinul asigurat. „Suplimentar, în funcție de capacitatea de vaccinare a centrului, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centrele de vaccinare. Adică, un centru dacă are capacitate de vaccinare de 100 de persoane și are 50 de persoane programate va elibera bonuri pentru 50 de persoane”, a adăugat Gheorghiță.

 

Vaccinarea, de la „direct din mașină” la „direct la poarta ta”

După deschiderea mai multor centre de vaccinare drive-thru, la care oamenii pot merge să se vaccineze direct din mașină, sau, de ce nu, de pe bicicletă, au apărut și inițiative locale, în care medicii merg din poartă în poartă, în zona rurală, la cei care nu au timp sau nu pot merge la un centru de imunizare. 

Comuna Ciugud, din județul Alba, spre exemplu, a lansat ieri o astfel de campanie, denumită „Vaccinare la poarta ta!”, prin care primăria vrea să stimuleze vaccinarea în localitate. Practic, în cadrul acestei campanii, orice persoană cu vârsta peste 18 ani poate să se programeze, până în data de 12 mai, iar în perioada 14 – 16 mai 2021, echipe medicale mobile vor merge în fiecare sat al comunei Ciugud pentru acțiunea de vaccinare. Programarea poate fi făcută online (prin e-mail), telefonic, prin sms sau la medicii de familie din comuna Ciugud.  

 

 

După ce a apărut informația că Statele Unite vor aproba, săptămâna viitoare, vaccinul Pfizer și pentru copiii cu vârste între 12 și 15 ani, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că există o perspectivă „clară” ca, din această vară, să poată fi vaccinați și copiii din România cu serul produs de Pfizer/BioNTech.

 

Ținta de zece milioane de români vaccinaţi, lansată de premierul Florin Cîţu pe 22 aprilie, a fost înjumătățită de șeful Executivului săptămâna trecută, însă ar putea fi ciuntită din nou având în vedere că, în cele peste 4 luni de când a fost lansată campania de imunizare, România a reușit să vaccineze doar foarte puțin peste două milioane de cetățeni. 

 

Ultima oră
Pe aceeasi temă
Mișcați-vă! Cum vrea CNAS să trateze COVID-ul lung Mișcați-vă! Cum vrea CNAS să trateze COVID-ul lung
Credeați că trece în 14 zile? COVID-ul lung, efectul devastator al pandemiei Credeați că trece în 14 zile? COVID-ul lung, efectul devastator al pandemiei
Alte titluri din: Social
Adevărul despre decesele provocate de COVID-19. Anunțul ministrului Sănătății: Există diferențe de raportare Adevărul despre decesele provocate de COVID-19. Anunțul ministrului Sănătății: Există diferențe de raportare
Deputatul PNL George Şişcu o arde pe glume, în timp ce ministrul Oros îi minte fără jenă pe fermieri Deputatul PNL George Şişcu o arde pe glume, în timp ce ministrul Oros îi minte fără jenă pe fermieri
Mai multe titluri din: Social
Antena3.ro Mihai Voropchievici: Vrei să atragi banii? Îmbracă-te așa!
Libertatea.ro Ministerul Sănătății a făcut public raportul: 13 pagini greu de citit, dar din care rezultă că nu s-au comunicat publicului între 5.000 și 10.000 de decese
A1.ro Ce fată a fost eliminată de Burlacul Andi la ceremonia ediției 10. Deși o plăcea, nu o consideră potrivită pentru el
Observator.ro Horoscop 13 mai 2021