Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Iohannis va participa, luni, la Summitul Alianței Nord-Atlantice

11 Iun 2021

Președintele Klaus Iohannis va participa luni, 14 iunie, la Summitul Alianței Nord-Atlantice, organizat la Cartierul General al NATO din Bruxelles.

În cadrul reuniunii la nivel înalt, liderii aliați vor decide asupra liniilor prioritare pe care se va fundamenta consolidarea rolului politic și militar al Alianței, precum și de actor cu proiecție la nivel global, ca rezultat al procesului de reflecție strategică NATO 2030, anunță Administrația Prezidențială.

În acest context, pe agenda Summitului se află și decizia de declanșare a negocierilor privind un nou Concept Strategic al Alianței, în contextul schimbărilor fundamentale ale mediului internațional de securitate față de momentul adoptării, în 2010, a Conceptului Strategic actual.

„Reuniunea va prilejui, totodată, reafirmarea valorii esențiale a relației transatlantice pentru securitatea euroatlantică, inclusiv în contextul primei participări a președintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, la un Summit aliat. În cadrul dezbaterilor, liderii vor mai aborda teme actuale precum provocările de securitate din spațiul euroatlantic, terorismul, amenințările cibernetice și cele generate de tehnologiile disruptive și vor stabili acțiunile pe care NATO trebuie să le întreprindă în continuare pentru a gestiona provocările și amenințările de acest tip la adresa securității euroatlantice”, anunță sursa citată.

În cadrul Summitului, Klaus Iohannis va susține procesul de adaptare a NATO la actualul context de securitate, astfel încât Alianța să devină mai puternică politic și militar și va reafirma importanța NATO pentru securitatea euroatlantică și ordinea internațională bazată pe norme.

Totodată, președintele va pleda pentru consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic aliat, în special în regiunea Mării Negre, evidențiind rolul activ al țării noastre de pilon de stabilitate și furnizor de securitate. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis va susține întărirea pe mai departe a relației transatlantice, precum și decizia de elaborare a unui nou Concept Strategic.

„Președintele României va reafirma angajamentul țării noastre de a contribui la efortul comun al NATO, atât în plan operațional, cât și în plan conceptual și financiar, prin asigurarea, în continuare, a pragului minim de 2% din PIB pentru apărare. Totodată, Președintele Klaus Iohannis va evidenția contribuția concretă, strategică a României la eforturile aliate de consolidare a rezilienței, inclusiv prin înființarea recentă, la București, a Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență. De asemenea, președintele României va reafirma susținerea țării noastre pentru cooperarea cu partenerii, în special cu Uniunea Europeană, evidențiind componentele pe care este fundamentat parteneriatul strategic dintre cele două organizații, precum și complementaritatea dintre NATO și Uniunea Europeană. În egală măsură, președintele Klaus Iohannis se va referi la importanța aprofundării cooperării NATO cu partenerii săi, cu precădere cei din Vecinătatea Estică”, conform Administrației Prezidențiale.

(sursa: Mediafax)

Ultima oră
Alte titluri din: Politică
Orban nu înțelege demiterea unui secretar de stat la doar o zi după numire Orban nu înțelege demiterea unui secretar de stat la doar o zi după numire
S-a amânat ședința de plen pentru numirea Avocatului Poporului S-a amânat ședința de plen pentru numirea Avocatului Poporului
Mai multe titluri din: Politică
Antena3.ro Topul bugetarilor de lux ai României. Cine câştigă peste 35.000 de euro lunar
Libertatea.ro Subiecte Matematică Evaluare Națională 2021. Ce a picat la a doua probă
A1.ro Cum arată nașii lui Josephine Ana, fetița Ginei Pistol și a lui Smiley. Fotografiile emoționante de la botezul micuței
Observator.ro LOTO 6/49 - joi 27 mai 2021. Avem numerele câștigătoare la tragerile loto