Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

După un an de restricții, mergem înainte, pe principiul „înainte era mai bine”. Deși este rău

Autor: ION ALEXANDRU
17 Mai 2021

Autoritățile, prin vocea triumfalistă a președintelui României, Klaus Iohannis, sunt experte în comunicare, când este vorba despre ridicarea restricțiilor. O fac, practic, anual. Anul trecut, în mai, președintele României ne anunța impunerea obligativității măștii în spațiile publice închise. Anul acesta, tot în mai, același președinte ne-a anunțat că se ridică obligativitatea purtării măștii. Dar în spațiile deschise. Tot anul trecut, la ridicarea stării de urgență, șeful statului anunța românii că au voie să circule oricând, oriunde, fără să dea declarații scrise justificatoare. Anul acesta, în mai, președintele ne-a anunțat că avem voie să circulăm și noaptea fără declarație scrisă. Se poate, observa, așadar, cum, frumos împachetat, un discurs poate imprima senzația că, după un an de restricții, lucrurile sunt mai bune, din punctul de vedere al libertăților civile, decât în luna mai a lui 2020. Când, de fapt, ne-am întors exact în acel punct.

 

În 22 aprilie 2020, președintele Klaus Iohannis apărea, pentru prima dată la televizor, cu o mască de protecție pe față, declarând: „Dragi români, așa vom arăta după 15 mai în spațiile publice închise și atunci când folosim transportul public în comun”. Tot atunci, Iohannis ținea să atragă atenția asupra faptului că „am decis astăzi că, după data de 15 mai, toată lumea va fi obligată să poarte măști de protecție în spațiile publice închise și atunci când folosim transportul public în comun. Această măsură nu este limitată în timp și vom putea să renunțăm la purtarea măștii poate la anul, atunci când această pandemie va fi sub control și nu mai există riscul infectării”.

După un an, șeful statului ieșea, pe data de 13 mai 2021, să anunțe noi măsuri de relaxare. Printre care faptul că „din 15 mai se elimină portul măștii în exterior, cu câteva excepții, desigur. Rămân excepțiile din exterior unde trebuie să purtăm în continuare masca, cum ar fi piețele, târgurile sau stațiile de transport public, fiindcă în mijloacele de transport public masca va rămâne obligatorie, cum va rămâne masca obligatorie în spațiile din interior. Deci, prima măsură, în aer liber se renunță la această mască”. Atât teoretic, cât și faptic, cele două declarații „de relaxare” se referă la același lucru, măsurile anunțate fiind identice. Anul trecut am fost anunțați că avem obligația să purtăm masca în spațiile închise, iar anul acesta am fost încunoștințați că măsura de anul trecut nu se ridică.

 

Avem voie să circulăm noaptea. La debutul stării de alertă nu ne era interzis acest lucru

 

Un alt exemplu edificator cu privire la faptul că, dacă se împăturește profesionist o declarație, o măsură de restricție poate să fie percepută ca una de relaxare, este un alt paragraf din discursul președintelui Iohannis, din aprilie 2020, coroborat cu ceea ce a precizat în luna mai a anului curent. Acum un an și o lună, șeful statului spunea că „o a doua măsură pe care am decis-o este una care cu siguranță va bucura pe foarte mulți români. După data de 15 mai, deci după ce se epuizează actuala stare de urgență, vom renunța la restrângerile care privesc persoane. Deci, nu vom prelungi restricțiile de deplasări individuale. Sau, invers spus, vom putea să ne deplasăm în spații publice fără să trebuiască să declarăm în prealabil unde mergem și de ce mergem. Este vorba despre libertatea de mișcare individual”.

Pe data de 13 mai 2021, același Iohannis preciza: „A doua măsură care intră imediat în vigoare este eliminarea restricțiilor de circulație noaptea”. Din nou, practic, ne-am întors de unde am plecat.

12 luni de stare de urgență mascată. Cu pauză pentru alegeri

 

De la ridicarea stării de urgență, lucrurile, din punctul de vedere al măsurilor restrictive, s-au dovedit a fi mult mai dure decât în cele două luni în care au funcționat decretele prezidențiale. Spre exemplu, „relaxarea” din 15 mai 2020 nu făcea referire la programul de lucru al magazinelor, pentru simplul motiv că acesta nu a fost redus. Pe 13 mai 2021 însă, Klaus Iohannis vorbea, în discursul despre relaxare, că „acum vedem că pandemia s-a redus un pic, parcă putem să respirăm un pic mai ușurați, dar, în același timp, dragi români, trebuie să ne fie foarte clar că suntem deja în plină pregătire pentru România post-pandemică”. Motiv pentru care, din 15 mai 2021, autoritățile au decis că „se elimină orice restricții asupra programului agenților comerciali. Deci, magazinele vor reveni la programul normal pe care l-au avut”.

Episoade relevante cu privire la modul în care, deși nu ne aflam în stare de urgență, autoritățile au luat măsuri mai dure, au avut loc cu o lună înainte de alegerile parlamentare de anul trecut. Prezent la ședința de Guvern, pe data de 5 noiembrie 2020, Klaus Iohannis anunța: „Magazinele trebuie să fie închise seara cel târziu la ora 21.00. Circulația pe timpul nopții trebuie restricționată. Petrecerile – și cele publice, și cele private – trebuie interzise. Târgurile și piețele trebuie închise”.

Pe data de 2 decembrie, cu patru zile înaintea scrutinului parlamentar, președintele ieșea public să anunțe: „Am discutat aceste chestiuni cu experții, cu specialiștii, și am decis ca, de la sfârșitul acestei săptămâni, să fie redeschise piețele. Asta este, cu siguranță, o veste bună și pentru producătorii care vor să vândă în piețe, dar și pentru românii care vor să-și facă provizii din timp pentru sărbătorile de iarnă”.

 

Iohannis, anunțuri de relaxare pentru 15 mai 2020:

  • Obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise și în mijloacele de transport în comun
  • Vom purta masca în interior cel mai probabil până la anul
  • Putem să circulăm oriunde, oricând, fără să prezentăm declarație scrisă

Iohannis, anunțuri de relaxare pentru 15 mai 2021:

  • Se elimină portul măștii în spațiile deschise, cu excepția locurilor aglomerate
  • Se ridică interdicția circulației pe timp de noapte
  • Se renunță la limitarea programului magazinelor și se revine la programul normal

 

Ultima oră
Pe aceeasi temă
Klaus Iohannis și parlamentarii construiesc Autostrada Nordului în 4 ani Klaus Iohannis și parlamentarii construiesc Autostrada Nordului în 4 ani
Cum a fost Iohannis sărit din lista lui Biden Cum a fost Iohannis sărit din lista lui Biden
Alte titluri din: Politică
Lider USR PLUS, atac la premierul Cîțu: Un premier care nu are susținere în Parlament nu are putere. Noi avem voturile din Parlament Lider USR PLUS, atac la premierul Cîțu: Un premier care nu are susținere în Parlament nu are putere. Noi avem voturile din Parlament
Fostul primar al Iașului, Gheorghe Nichita, eliberat condiționat Fostul primar al Iașului, Gheorghe Nichita, eliberat condiționat
Mai multe titluri din: Politică
Antena3.ro Florin Salam, reclamat la poliție de Leo de la Strehaia, după ce a împrumutat mii de euro și nu i-a mai dat înapoi
Libertatea.ro Țara care trimite armata pe străzi ca să impună carantina. E focar de infecție
A1.ro Marie Janette, fosta concurentă de la iUmor, a pozat nud. Cum arată când renunță la haine și cum au reacționat prietenii virtuali
Observator.ro LOTO 6/49 - joi 27 mai 2021. Avem numerele câștigătoare la tragerile loto