x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu: PSD este cel mai responsabil și mai stabil partid din România

Ciolacu: PSD este cel mai responsabil și mai stabil partid din România

25 Noi 2021   •   12:00
Ciolacu: PSD este cel mai responsabil și mai stabil partid din România

PSD este cel mai responsabil și mai stabil partid din România, spune Marcel Ciolacu. El afirmă că social-democrații au intrat la guvernare pentru că nu fug niciodată de responsabilitate: „Avem puterea să redăm încrederea în această țară”.

„Astăzi, România se află într-un punct critic. Este unul dintre acele momente în care deciziile pe care le luăm pot schimba direcția națiunii pentru anii următori. Au fost doi ani pierduți. Doi ani de încercări eșuate ale dreptei. Doi ani de instabilitate. Doi ani de criză economică și sanitară. Doi ani în care milioane de români au fost abandonați de stat. Suntem într-un punct critic care necesită o decizie fundamentală. PSD este cel mai responsabil și mai stabil partid din România. De aceea, PSD trebuia să facă o alegere în acest moment. Iar alegerea era următoarea: vom continua să criticăm o guvernare ineficientă? Sau ne vom folosi priceperea și experiența pentru a opri chiar acum prăbușirea, pentru a fi alături de români și a stabiliza țara?! Am acceptat acum această provocare pentru că PSD nu fuge niciodată de responsabilitate. Și pentru asta am decis să intrăm cu prima linie a partidului”, a declarat Marcel Ciolacu.

Liderul social-democraților a afirmat că PSD a propus oameni cu experiență politică și administrativă.

„Am venit cu profesioniști care au performat în mediul privat. Am venit cu medici de excepție. Nu este timp de experimente. Trebuie să aplicăm măsurile PSD încă din prima zi! PSD știe să guverneze! Am demonstrat-o întotdeauna, mai ales când am venit ca să reparăm dezastrul unor alte guvernări. Le mulțumesc tuturor miniștrilor PSD pentru că au acceptat această provocare grea. Și îi rog să fie alături de români în fiecare decizie luată. Eu cred că România are nevoie de un nou drum. Un drum în care statul are grijă de cetățenii săi, mai ales de cei mai vulnerabili. Un drum în care munca este încurajată și răsplătită. Un drum în care familiile cu copii sunt ajutate. Un drum care să aducă beneficii tuturor, indiferent că sunt la stat sau la privat”, a adăugat președintele PSD.

El menționează că PSD va pune în aplicare din prima lună de guvernare pachetul social.

„Am venit la guvernare pentru că e momentul ca oamenii să audă, în sfârșit, adevărul. Tot adevărul! Doar așa se va putea restabili încrederea în autorități. Nu vă voi minți niciodată că am învins pandemia. Nu putem face asta. Și în niciun caz, singuri! Doar împreună – într-un parteneriat real, putem să depășim acest moment greu și să ținem lucrurile sub control. Trebuie să dărâmăm zidul de ură care s-a înălțat între vaccinați și nevaccinați. Nu există români buni și mai puțini buni. Toți suntem români. Și toți vrem să ne luăm viețile înapoi! De aceea, măsurile sanitare trebuie să fie luate și comunicate doar de profesioniștii în sănătate. Politicienii trebuie să facă un pas în spate. Guvernul are datoria să ofere sprijinul logistic și financiar de care este nevoie. Nu trebuie să luăm măsuri aberante, ci măsuri de bun-simț. Iar aici mă gândesc inclusiv la soluțiile pentru a ține școlile deschise, astfel încât copiii să aibă acces la educație în siguranță”, mai spune Marcel Ciolacu.

Liderul social-democrat afirmă că PSD are „un plan de bun-simț care să țină sub control pandemia și să ajute românii și firmele românești să treacă peste această perioadă critică”.

„Avem măsuri. Avem profesioniști. Și avem un dialog foarte bun cu partenerii sociali și mediul de afaceri. Avem puterea să redăm încrederea în această țară. Și avem puterea să o facem mai bine decât înainte”, conchide Ciolacu.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu