x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Barna: Coaliţia a decis crearea unui grup de lucru privind reforma statului

Barna: Coaliţia a decis crearea unui grup de lucru privind reforma statului

17 Mai 2021   •   20:45
Barna: Coaliţia a decis crearea unui grup de lucru privind reforma statului

Vicepremierul Dan Barna a anunțat luni că formarea unui grup de lucru privind reforma statului a fost convenită la nivelul coaliţiei, acesta având rolul de a se asigura că reformele din programul de guvernare devin iniţiative legislative.

"Discutaserăm anterior şi am agreat acum în coaliţie: crearea unui grup de lucru privind reforma statului, din care vor face parte liderii de partid şi câţiva specialişti, tocmai pentru a ne asigura că prevederile legate de reforme din programul de guvernare devin iniţiative, pentru că în această tumultoasă viaţă politică, să spun aşa, vrem să ne asigurăm că funcţionează şi componenta aceasta de transformare a programului de guvernare în iniţiative legislative", a precizat Barna.

El a amai spus că în şedinţa de Guvern de miercuri va fi adoptată ordonanţa privind decontarea navetei elevilor, iar în zilele următoare vor avea loc discuţii cu miniştrii care au proiecte în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

×
Subiecte în articol: Dan Barna