x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Restricţii anti-COVID în Bucureşti: Școlile, restaurantele, teatrele și cinematografele, închise

Restricţii anti-COVID în Bucureşti: Școlile, restaurantele, teatrele și cinematografele, închise

19 Oct 2020   •   16:57
Restricţii anti-COVID în Bucureşti: Școlile, restaurantele, teatrele și cinematografele, închise

Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit luni în şedinţă, pentru a evalua rata de incidenţă a cazurilor de COVID-19 din ultimele 14 zile şi pentru a hotărî, restricţiile care se impun în Capitală pe baza analizei făcute de Direcţia de Sănătate Publică.

Mariana Stancu Cipișcă, purtător de cuvânt al Prefecturii București a transmis, după ședința Comitetului pentru Situații de Urgență, că după ce rata de incidență a fost, duminică, 3,02, iar luni 3,19 s-a hotărât ca începând cu ora 00.00 a datei de 20 octombrie, activitatea școlară față în față să se suspende.Totodată, cafenelele, restaurantele se închid, dar este permisă activitatea operatorilor economici care au clienți cazați în hoteluri și pensiuni.

De asemenea, s-a impus obligativitatea purtării măștii în toate spațiile publice.

 

×