x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O nouă zi cu puțini români care au ales să se vaccineze

O nouă zi cu puțini români care au ales să se vaccineze

02 Dec 2021   •   18:00
O nouă zi cu puțini români care au ales să se vaccineze
Sursa foto: Lucian Alecu

45.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore, a anunțat joi CNCAV. Dintre aceștia, peste 10.000 au primit prima doză de vaccin.

Potrivit CNCAV, din cei 45.000 de români vaccinați în ultimele 24 de ore, 10.260 au primit prima doză, 14.988 pe cea de-a doua, iar 19.752 au primit a treia doză.

7.764.942 de persoane au fost vaccinate până acum în România cu prima doză, 7.465.056 au schema completă de vaccinare, iar 1.594.807 au și doza de rapel.

În ultimele 24 de oe au fost înregistate 11 reacții advese, iar de la începutul campaniei de vaccinare au fost raportate 19.450 reacții adverse.

CNCAV precizează că 210 reacții adverse sunt în curs de investigare.

(sursa: Mediafax)

×