x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Integrare cu probleme - Parchetul antitero, nastere grea

Integrare cu probleme - Parchetul antitero, nastere grea

02 Iul 2004   •   00:00

O veriga importanta din cadrul organizarii Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, dar lipsa inca din sistem, este Departamentul Antitero, esential in cazul anchetarii unor acte teroriste, de care Romania, din fericire, a fost ocolita.

Pentru evitarea balbaielilor judiciare, gen Mihailesti, ancheta care necesita procurori specializati in asemenea cazuri, este necesara infiintarea unui serviciu specializat numai in infractiuni de terorism si criminalitate organizata. Asa cum un procuror criminalist nu poate face o ancheta la o firma unde s-a comis evaziune fiscala, tot asa e nevoie de specializarea unor anchetatori in domeniul criminalitatii organizate.

MODELE. Statele europene au gasit deja solutii avansate, luand masuri severe pentru prevenirea actelor teroriste, in timp ce Romania nu are o structura specializata in cadrul Parchetului ICCJ. Spre exemplu, in Spania functioneaza doua unitati de parchet specializate in investigarea infractiunilor de criminalitate organizata si terorism, subordonate direct procurorului general. "Audencia National" este o unitate de parchet constituita la nivel national si care are in competenta investigarea tuturor infractiunilor de criminalitate organizata a infractiunilor comise in strainatate de grupuri criminale organizate. Conform recomandarii nr.19/2000 a Comitetului de Ministri privind rolul parchetelor in sistemul judiciar penal, "pentru a raspunde mai bine formelor de criminalitate care se dezvolta, in special criminalitatea organizata, specializarea procurorilor trebuie vazuta ca o prioritate, atat in termeni de organizare a parchetelor, cat si in termeni de pregatire si cariera".

INITIATIVA. Recent, ministrul Cristian Diaconescu a elaborat un proiect care vizeaza infiintarea unei Directii nationale de investigatii criminale si antiterorism, care ar urma sa aiba o structura si organizare proprie. Infiintarea si functionarea acestei directii asteapta inca unda verde de la Guvern. (Andreea Tudorica)

×
Subiecte în articol: observator