x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Zeci de persoane protestează în Timișoara față de carantinarea orașului

Zeci de persoane protestează în Timișoara față de carantinarea orașului

07 Mar 2021   •   17:50
 Zeci de persoane protestează în Timișoara față de carantinarea orașului
Sursa foto: Hepta

Zeci de persoane protestează, duminică după-amiază, în Timișoara față de carantinarea orașului. Un protest are loc și în București în Parcul Izvor, unde oamenii manifestă împotriva vaccinării.

Timișorenii adunați în Piața Victoriei pentru a protesta față de carantină scandează „Azi în Timișoara, mâine-n toată țara”, „Libertate” și „Fără carantină”.

Mai mulți protestatri au înconjurat de câteva ori Parcul Operei, apoi au pornit către Primărie, declarând că merg „după Fritz”.

În Capitală, un protest are loc în Parcul Izvor, unde oamenii manifestă împotriva vaccinării.

Timişoara, dar și Moșnița Nouă, Ghiroda, Giroc și Dumbrăvița intră în carantină începând de luni, din cauza numărului mare de cazuri COVID-19. Conform deciziei luate în CJSUT, începând cu data de 8 martie 2021 ora 00:00, în perimetrul vizat, este strict interzisă intrarea/ieşirea în/din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere.

 

Mediafax

×