x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Spitalul de Urgență Ilfov suplimentează numărul de paturi pentru pacienții cu COVID-19

Spitalul de Urgență Ilfov suplimentează numărul de paturi pentru pacienții cu COVID-19

28 Noi 2020   •   15:40
Spitalul de Urgență Ilfov suplimentează numărul de paturi pentru pacienții cu COVID-19

La Spitalul Județean de Urgență Ilfov vor fi suplimentate paturile pentru bolnavii de COVID-19 cu simptome medii. 

Numărul paturilor pentru bolnavii cu forme medii de Covid-19 va fi suplimentat cu 30 la Spitalul Județean de Urgență Ilfov.

„În acest moment toate paturile destinate bolnavilor de covid 19 sunt ocupate de cazuri medii și grave. De aceea, am dispus măsuri pentru suplimentarea capacității de tratare, ținând cont de capacitatea unității spitalicești. Vom avea încă 30 de paturi pentru tratarea pacienților cu forme medii și necesar de oxigen la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov, pe lângă cele 75 existente deja”, a declarat Hubert Ștefan Petru Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov.

Situația din județ se imbunătățește, iar rata de infectare a scăzut în ultimele zile.

„Am crescut numărul de paturi pentru tratarea pacienților cu forme medii și necesar de oxigen cu 15 paturi în aceasta dimineată (sâmbătă dimineața-n.r.). Iar alte 15 paturi vor fi operaționale în maximum 48 de ore, când vom putea număra 90 de paturi pentru tratarea pacienților cu SARS-CoV-2. De asemenea, se fac lucrări de reparare și verificare a instalațiilor electrice, instalațiilor sanitare precum și a instalațiilor de fluide medicale”, a spus Călin Mircea Laza, directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov.

Mediafax

×
Subiecte în articol: COVID ilfov spital de urgenta paturi