x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Masca de protecție a devenit obligatorie în spațiile deschise din peste 20 de județe din România

Masca de protecție a devenit obligatorie în spațiile deschise din peste 20 de județe din România

01 Aug 2020   •   16:29
Masca de protecție a devenit obligatorie în spațiile deschise din peste 20 de județe din România

Masca de protecţie devine obligatorie în spaţiile publice deschise din tot mai multe localități din țară. În prezent, autoritățile locale din peste 20 de județe au impus această măsură. 

Acoperirea nasului și a gurii în aer liber este obligatorie în Arad, Argeş, Botoşani, Braşov, Buzău, Constanţa, Dâmboviţa, Arad, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Prahova, Satu Mare, Teleorman, Vâlcea, Vrancea, Călăraşi, Dolj, Sibiu, Timiș.

Masca trebuie purtată în pieţe, târguri, staţiile de autobuz, în gări, autogări, pe aeroporturi, în zonele pietonale intens circulate din Craiova, indiferent de intervalul orar.

Sunt exceptați copiii cu vârste de până în 5 ani, cei care suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare, şi persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante.

Administratorii sau proprietarii spaţiilor publice deschise trebuie să afişeze la loc vizibil informaţii privind obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile respective.

Mediafax


 

×
Subiecte în articol: masca sibiu COVID coronavirus