x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Ameninţă că se sinucid pentru că au fost condamnaţi la închisoare

Ameninţă că se sinucid pentru că au fost condamnaţi la închisoare

23 Ian 2016   •   18:12
Ameninţă că se sinucid pentru că au fost condamnaţi la închisoare

Doi bărbaţi nemulţumiţi că au fost condamnaţi la închisoare în primă instanţă de Judecătoria Călăraşi, ameninţă de aproximativ patru ore că se aruncă în gol de pe un bloc turn situat pe Aleea Textiliştilor din Capitală.

"În jurul orei 13,00 am primit apel la 112 că sunt doi bărbaţi pe terasa unui bloc şi ameninţă că se aruncă. S-au trimis o autoscară şi o autospecială având în dotare o pernă pneumatică. Blocul este situat pe Aleea Textiliştilor. Situaţia este neschimbată din momentul sosirii noastre. Nu există posibilitate de amplasare a pernei pneumatice. În momentul încercării montării pernei, bărbaţii au ţipat şi au solicitat întreruperea montajului şi au spus că se aruncă de pe partea cealaltă a blocului", a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES Daniel Vasile, purtător de cuvânt.

La faţa locului, Poliţia Capitalei a deplasat o echipă de negociatori care încearcă să-i determine pe cei doi bărbaţi să renunţe la protestul lor.

"Sunt doi bărbaţi, unul de 32 de ani, altul de 25 de ani, nemulţumiţi de o condamnare dată, în primă fază, de Judecătoria Călăraşi. Există o echipă de negociatori care încearcă să ia legătura cu cei doi bărbaţi pentru a-i determina să coboare. Dar până în acest moment protestul continuă", a spus, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Bogdan Ghebaur.

×