x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin cere evitarea "prăbuşirii" Afganistanului,avertizează că teroriştii vor să fugă în alte ţări

Putin cere evitarea "prăbuşirii" Afganistanului,avertizează că teroriştii vor să fugă în alte ţări

20 Sep 2021   •   22:30
Putin cere evitarea "prăbuşirii" Afganistanului,avertizează că teroriştii vor să fugă în alte ţări

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a denunţat vineri, în cursul unei conferinţe de presă organizată alături de cancelarul Germaniei, Angela Merkel, politicile "iresponsabile" aplicate în Afganistan, cerând evitarea "prăbuşirii statului afgan" şi blocarea teroriştilor care vor să fugă.

"Au fost politici iresponsabile. Trebuie să renunţăm la voinţa de a construi în alte ţări democraţie după modele externe fără a ţine cont de particularităţile istorice, naţionale şi religioase, prin ignorarea totală a tradiţiilor altor popoare. Cred că aceasta este lecţia din Afganistan", a afirmat Vladimir Putin, conform Agenţiei France-Presse şi cotidianului La Libre.

"Talibanii deţin acum controlul aproape asupra întregului teritoriu afgan; este o realitate de care trebuie să ţinem cont, pentru a nu permite prăbuşirea statului afgan", a adăugat Vladimir Putin.

"Este important să împiedicăm infiltrarea teroriştilor în statele vecine, inclusiv a celor care se pretind a fi refugiaţi", a subliniat Vladimir Putin.

Administraţia de la Moscova nu şi-a evacuat personalul diplomatic din Kabul şi a notat că a primit "semnale pozitive" din partea liderilor talibani. Rusia consideră că actuala criză din Afganistan este rezultatul "retragerii în mod brusc" a trupelor americane. Moscova pledează pentru "dialog naţional" în Afganistan, "prin participarea tuturor forţelor politice, etnice şi confesionale".

"Trebuie să ne unim eforturile pentru a susţine poporul afgan, pentru normalizarea situaţiei din această ţară şi pentru stabilirea unor relaţii de bună vecinătate", a insistat preşedintele Rusiei.

Prim-vicepreşedintele Afganistanului Amrullah Saleh, care s-a declarat preşedinte legitim, pregăteşte o ofensivă militară împotriva combatanţilor talibani, a declarat joi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, pledând pentru negocieri în scopul creării unui "guvern reprezentativ" şi evitării unui război. "Talibanii nu deţin controlul asupra întregului teritoriu al Afganistanului. Vin informaţii din Valea Panjshir, unde se concentrează forţele de rezistenţă organizate de vicepreşedintele Saleh şi de comandantul militar Ahmad Massoud", a declarat Serghei Lavrov.

Ahmad Massoud, fiul fostului comandant militar Ahmed Shah Massoud, asasinat în 2001 de reţeaua teroristă Al-Qaida, a cerut susţinere militară din partea Statelor Unite pentru o ofensivă împotriva insurgenţilor talibani. "America poate fi în continuare un sprijin puternic pentru democraţie prin ajutarea combatanţilor mujahedini, care sunt pregătiţi să îi înfrunte din nou pe talibani", a afirmat Ahmad Massoud.

Insurgenţii talibani afgani au ocupat numeroase provincii din Afganistan şi zone din capitala ţării, Kabul. Preşedintele Ashraf Ghani a părăsit Afganistanul şi se află în Emiratele Arabe Unite. Mişcarea talibanilor afgani a anunţat o amnistie pentru toţi funcţionarii din cadrul fostei Administraţii de la Kabul şi a cerut reluarea activităţilor instituţiilor.

Mii de persoane au protestat în mai multe zone din Afganistan faţă de regimul taliban, iar în unele oraşe au fost semnalate victime, în contextul amplificării rezistenţei.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: vladimir putin