Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Donald Trump scapă de două acțiuni în instanță

25 Ian 2021

Curtea Supremă a Statelor Unite a ordonat luni încetarea procedurilor judiciare împotriva fostului preşedinte Donald Trump, iniţiate conform unei prevederi constituţionale care îi interzice şefului statului să accepte venituri de origine străină dacă nu au fost aprobate de Congres, informează AFP şi Reuters.

Conform deciziei Curţii Supreme, două procese referitoare în special la hotelul lui Trump din Washington vor fi sistate de instanţele inferioare care le acceptaseră.

În unul din dosare, reclamanţii - procuratura din Districtul Columbia şi un grup de monitorizare a politicienilor - ceruseră Curţii să respingă apelurile fostului lider de la Casa Albă, pe motiv că litigiul va dispărea odată cu încheierea mandatului prezidenţial. Curtea Supremă a luat decizia închiderii dosarelor fără a mai audia apelurile lui Trump.

Grupul nonprofit Cetăţenii pentru Responsabilitate şi Etică la Washington, alături de un proprietar de hotel şi un grup de restaurante au susţinut la scurt timp după alegerile prezidenţiale din 2016 că Trump s-a expus, prin refuzul de a renunţa la afacerile din domeniul hotelier, la primirea de foloase din partea unor oficiali străini care doreau unele favoruri. Reclamanţii au susţinut că au pierdut din acest motiv clienţi în favoarea stabilimentelor lui Trump, în speţă a hotelului Trump International din Washington, situat în apropiere de Casa Albă.

Plângerea respectivă a fost iniţial respinsă de un judecător federal, apoi Al Doilea Circuit de Curţi de Apel al SUA - din cadrul sistemului american de curţi de apel regionale - din New York a redeschis dosarul în 2019.

Un alt proces similar, intentat de statul Maryland şi de Districtul Columbia - unde se află capitala SUA, oraşul Washington - a primit undă verde anul trecut de la Al Patrulea Circuit de Curţi de Apel, cu sediul în Richmond, statul Virginia.

Mai mulţi democraţi din Congresul SUA intentaseră şi un al treilea proces, care s-a încheiat anul trecut prin respingerea de către Curtea Supremă a audierii apelului împotriva deciziei prin care o instanţă inferioară stabilise că reclamanţii nu au o calitate procesuală valabilă.

Trump este vizat şi de procesul din Senat, intentat de Camera Reprezentanţilor, în care este acuzat de incitarea susţinătorilor săi la un miting din 6 ianuarie, după care mai mulţi protestatari au intrat în Capitoliul din Washington, sediul Congresului SUA, într-o ultimă încercare de a împiedica validarea alegerilor prezidenţiale câştigate de democratul Joe Biden.

La nivel federal au loc şi demersuri judiciare pentru elucidarea plăţilor făcute în 2016 către două presupuse amante ale fostului preşedinte, pentru a le convinge să nu facă dezvăluiri despre relaţiile lor cu Trump. Faptele respective ar putea constitui încălcări ale legii privind finanţarea campaniilor electorale.

Ultima oră
Alte titluri din: Externe
Șeful Ikea avertizează că tensiunile comerciale vor duce la creșterea prețurilor Șeful Ikea avertizează că tensiunile comerciale vor duce la creșterea prețurilor
OMS spune că pandemia a provocat mai multe „traume în masă” decât al doilea război mondial OMS spune că pandemia a provocat mai multe „traume în masă” decât al doilea război mondial
Mai multe titluri din: Externe
Antena3.ro Horoscopul săptămânii 8-14 martie 2021 cu Camelia Pătrășcanu. Taurii trebuie să fie insistenți, iar Fecioarele se simt motivate să facă lucruri mari
Libertatea.ro Avertismentul medicului Emilian Imbri: „Vom atinge acel vârf de care ne este teamă”. Când se va întâmpla
A1.ro A găsit o piatră albă, dar a trăit surpriza vieții când a aflat ce e! Acum e mai bogată cu 200.000 de euro
Observator.ro Mesajul emoţionant scris de fiica inspectorului DSP Gorj, mort în timpul transferului: "Doare, tati, doare să ştiu că nu vei mai fi lângă mine"