x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Concurență foarte mare între universitățile de stat și particulare

Concurență foarte mare între universitățile de stat și particulare

de Diana Scarlat    |    07 Iul 2016   •   10:30
Concurență foarte mare între universitățile de stat și particulare
Sursa foto: Wavebreakmedia Ltd/Getty Images/Wavebreak Media

În ultimii trei ani, învăţământul universitar din România se confruntă cu o situaţie bizară: anual rămân foarte multe locuri neocupate, chiar și dintre cele finanţate de la bugetul statului. Numărul candidaţilor este în continuă scădere, de la un an la altul, iar unele universităţi sunt nevoite să facă o serie de compromisuri, pentru a nu-și înceta activitatea. Fenomenul este posibil mai ales din cauza scăderii numărului absolvenţilor de bacalaureat, atât din cauza rezultatelor dezastruoase din ultimii nouă ani, cât și din cauze demografice.

Universităţile de stat au început să rămână fără studenţi de câţiva ani, dar și cele particulare au de suferit, din această cauză. Ministerul Educaţiei a aprobat, în ultimii patru ani, 62.400 de locuri bugetate la licenţă pentru universităţile de stat pentru fiecare an universitar. Au fost scoase la concurs circa 280.000 de locuri, atât la buget, cât și cu taxă, la facultățile de stat și particulare, dar s-au ocupat aproximativ 200.000 anual. În 2014 au rămas neocupate aproape 2.500 de locuri fără taxă, iar anul trecut, circa 1.500 de locuri, la universitățile de stat. Anul acesta au fost scoase la concurs 62.000 de locuri, cu 400 mai puţine faţă de anii precedenţi, însă diferenţa nu este semnificativă, mai ales pentru că anul acesta se preconizează că vor fi şi mai puţini candidaţi faţă de perioada anterioară. Singura restricţie în stabilirea numărului de locuri cu taxă este legată de capacitatea maximă admisă, pe care Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) o stabilește anual în urma unei evaluări. Salvarea a venit de la studenţii străini, care preferă România, datorită preţurilor de zece ori mai mici decât în alte ţări. Locurile pentru studenții străini sunt stabilite de fiecare universitate în parte. Ministerul Educației a încurajat universitățile să dezvolte programe de studiu în limbi de circulație internațională, iar în 2014 s-a făcut o modificare legislativă, pentru a permite universităților să depășească procentul de 10% studenți străini.

Fără taxă, la particular

Din anul 2009, după declanşarea crizei economice, ofertele universităţilor particulare din România au devenit foarte atractive. Universităţile preferă să investească 10% în promovare prin locuri fără plată. Unele universităţi oferă gratuitate studenţilor din primul an de studiu, urmând ca aceştia să plătească doar doi ani din trei. Altele oferă un număr fix de locuri fără plată sau un procent anual din total. Aproape toate universităţile particulare din ţară au găsit, în ultimii ani, o variantă prin care să ofere ceva gratuit. În Capitală sunt cele mai multe astfel de avantaje. Universitatea Româno-Americană s-a promovat anul trecut cu gratuitate pentru 20% dintre candidaţii admişi. “Primii 20% admişi la fiecare facultate vor studia gratuit. Astfel, îi încurajăm pe cei mai buni studenţi să vină să studieze la noi. Finanţarea se face din alte activităţi economice sau din sponsorizări”, explica Ovidiu Folcuţ, rectorul Universităţii Româno-Americane. Alte universităţi fac reduceri substanţiale de preţuri, având taxe chiar de 200-250 de euro pe an. La Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir, în ultimii ani au fost specializări pentru care taxa pentru primul an de studiu porneşte de la 300 de euro, în condiţiile în care preţul mediu pe un an este de 750 de euro. Alte atuuri sunt campusurile moderne, un bun exemplu fiind Universitatea Titu Maiorescu din Bucureşti, cu unul dintre cele mai moderne cămine pentru studenţi. Multe dintre specializările cele mai căutate, precum Dreptul, sunt chiar și la jumătate de preș la facultăţile particulare, faţă de universităţile de stat.
 

Particularii preferă să atragă studenţi prin investiţii în campusuri şi cursuri gratuite. Cel mai mare procent de locuri fără taxă la universităţile particulare a fost de 20% în ultimii trei ani.

Studenții străini sunt atrași de România

În timp ce românii ajung în număr din ce în ce mai mic la facultate, străinii se înghesuie să-și facă studiile universitare în țara noastră, unde costurile sunt, în medie, de șapte ori mai mici decât la o universitate din vestul Europei. Cele mai bune instituții de învățământ superior din România au în acest moment câte 1.000 de studenți străini, iar numărul lor este în creștere continuă, în ultimii ani. Legislația s-a schimbat acum doi ani, pentru a le permite universităților să primească mai mulți străini. Învățământul românesc este din ce în ce mai apreciat peste hotare și va avea foarte mult de câștigat dacă va menţine atât calitatea, cât și preţurile reduse.

×