x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Rezultate Bacalaureat 2020. Au fost publicate notele la examenul de BAC

Rezultate Bacalaureat 2020. Au fost publicate notele la examenul de BAC

30 Iun 2020   •   08:39
Rezultate Bacalaureat 2020. Au fost publicate notele la examenul de BAC
Sursa foto: Lucian Alecu

UPDATE Au fost publicate rezultatele la examenul de Bacalaureat 2020.

Stire initiala Primele rezultate la examenul de bacalaureat vor fi afișate marți, până în ora 12.00, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Rezultate Bacalaureat 2020

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16.00 – 19.00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8.00 – 12.00.

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.

Sursa: Mediafax

×
Subiecte în articol: Rezultate Bacalaureat 2020