x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie CE a lansat Erasmus+: 28 de miliarde de euro pentru sprijinirea mobilității și educației

CE a lansat Erasmus+: 28 de miliarde de euro pentru sprijinirea mobilității și educației

25 Mar 2021   •   15:54
CE a lansat Erasmus+: 28 de miliarde de euro pentru sprijinirea mobilității și educației

Comisia Europeană (CE) a adoptat joi primul program anual Erasmus+ din perioada 2021-2027. Cu un buget de 28 de miliarde de euro, programul va finanța proiecte de mobilitate în scopul învățării și de cooperare de care vor beneficia 10 milioane de europeni.

Potrivit unui comunicat al CE, scopul programului este de a favoriza și mai mult incluziunea și de a sprijini tranziția ecologică și digitală. De asemenea, Erasmus+ va sprijini reziliența sistemelor de educație și de formare în contextul pandemiei, scrie Mediafax.

„Faptul că bugetul Erasmus+ pentru următorii șapte ani aproape că s-a dublat demonstrează importanța acordată în Europa educației, tineretului și învățării pe tot parcursul vieții. Erasmus+, derulat în 33 de țări și accesibil restului lumii prin intermediul activităților sale internaționale, rămâne un program unic din punctul de vedere al dimensiunii, al sferei sale de aplicare și al recunoașterii de care se bucură la nivel mondial. Invit toate organizațiile publice și private care își desfășoară activitatea în domeniile educației, formării, tineretului și sportului să consulte noile cereri de propuneri publicate și să solicite finanțare. Grație programului Erasmus+, vom face din Spațiul european al educației o realitate”, a declarat Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret.

Noul program Erasmus+ oferă oportunități de efectuare a unor perioade de studiu în străinătate, a unor stagii, ucenicii și schimburi de personal în toate domeniile educației, formării, tineretului și sportului. El este deschis școlarilor, studenților din învățământul superior, elevilor din învățământul profesional, cursanților adulți, schimburilor de tineri, lucrătorilor de tineret și antrenorilor sportivi.

Pe lângă proiectele de mobilitate, care reprezintă 70 % din buget, noul program Erasmus+ investește și în proiecte de cooperare transfrontalieră. Acestea pot fi realizate între instituții de învățământ superior, între școli, între instituții de educație și formare a cadrelor didactice, între centre de învățământ pentru adulți, între organizații de tineret și sport, între furnizori de educație și formare profesională și între alți actori din domeniul educației.

Programul Erasmus+ este clasificat de europeni pe locul al treilea în topul celor mai bune rezultate ale UE, imediat după libera circulație și pace. În ultimii treizeci de ani, peste 10 milioane de persoane din 33 de țări (statele UE plus Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia) au participat la program.

×
Subiecte în articol: Comisia Europeana Erasmus+