Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

EURO 2021 la București, Craiova și Cluj?

Autor: ADI MUNTEANU
22 Mai 2020

Două orașe coorganizatoare ale turneului final al EURO 2020, amânat pentru anul viitor, au anunțat deja că renunță să găzduiască meciuri, Roma și Bilbao. Mai nou, și oficialii de la Copenhaga au declarat că 90% vor renunța și ei să organizarea celor patru meciuri din cadrul grupei B.


Pandemia de coronavirus și dezastrul provocat de aceasta în Italia și Spania au determinat cele două federații să renunțe la statutul de gazde ale turneului itinerant al Campionatului European de Fotbal, ce urma să se desfășoare în această vară. Chiar dacă acest eveniment a fost amânat pentru anul viitor, cele două federații au confirmat că nu mai doresc meciurile de la EURO. Mai nou, și federația daneză a anunțat că nu mai este dispusă să organizeze meciurile Grupei B. Rămân astfel 12 meciuri care urmează să se redistribuie celorlalte țări care nu s-au retras.


Grupa A așteaptă altă țară
Stadionul Olimpic din Roma trebuia să fie gazda meciului de deschidere a turneului final, cu disputa Italia-Turcia. Cum Roma a renunțat, pentru acest eveniment a început „bătălia dorințelor”. Baku, al doilea oraș-gazdă al Grupei A, iese din discuție deoarece acolo se va disputa a doua zi celălalt meci al grupei, Țara Galilor-Elveția. O variantă ar fi mutarea în Turcia, însă Federația de la Ankara nu a înaintat până acum o cerere oficială la UEFA, ca să solicite organizarea de meciuri la EURO. Timpul nu este pierdut, turcii pot face asta până în luna septembrie. Teoretic, ar avea prioritate deoarece fac parte din Grupa A. De asemenea, aceste meciuri refuzate de Italia ar putea ajunge și la o țară neutră. În cursă ar putea intra Bulgaria, în cazul în care ar rata calificarea, țară care s-a arătat deja dispusă să fie gazdă, dar și Franța, măcar pentru meciul de deschidere. România și-a arătat disponibilitatea de a prelua suplimentar meciuri, însă nu vizează neapărat Grupa A.


Grupa B, la Cluj sau Craiova?
Retragerea Danemarcei din organizarea celor patru meciuri de la Copenhaga a trezit interesul României. Gică Popescu, membru al comitetului de organizare, a declarat că putem prelua fără probleme încă patru meciuri de la EURO, nu neapărat la București: „Avem infrastructură foarte bună și condiții excelente și la Craiova, și la Cluj. Stadioanele sunt la standardele cerute, bazele de antrenament sunt excelente, există aeroporturi, hoteluri. Infrastructura există. De ce nu s-ar putea organiza și acolo?”.

Grupa B are în componență Belgia, Danemarca, Finlanda și Rusia, iar UEFA așteaptă ca federația de la Bruxelles să-și exprime o eventuală opțiune, la care ar avea prioritate, însă sunt multe voci care spun că Belgia nu ar fi dispusă să se înscrie în cursă. Costurile aferente organizării fiind mari, federalii ar prefera să-i folosescă la susținerea cluburilor lovite de pandemie și de lipsa spectatorilor din tribune. Un reprezentant al Federației belgiene a declarat pe Twitter că „ar fi o tichie de mărgăritar. Nu ne trebuie. Avem alte priorități. Reconstrucția și susținerea fotbalului și cluburilor este mult mai importantă decât patru meciuri la EURO. Până nu trece definitiv pandemia, nu vom organiza niciun turneu internațional. Asta este clar”.


Grupa E, spre Suedia
Cel mai simplu s-ar putea rezolva noua gazdă a meciurilor refuzate de Spania. Suedia, care este componentă a Grupei E, alături de Spania, Polonia și încă o echipă decisă de play-off-ul dintre Bosnia, Irlanda de Nord, Irlanda și Slovacia, și-a exprimat de mult dorința de a organiza meciuri la EURO 2020 încă de dinainte de pandemie. Chiar și-a exprimat regretul că Stockholm nu a fost desemnată gazdă la Campionatul European, dar Bucureștiul a fost. De altfel, Federația suedeză a înaintat și un protest la UEFA, susținând că publicul român este rasist și că țara noastră nu merită să facă parte din lista gazdelor Turneului Final. Mai mult, Suedia și-a oferit chiar disponibilitatea de a organiza întregul turneu final, însă este puțin probabil că acest lucru se va întâmpla, deoarece UEFA insistă ca ediția aceasta, una jubiliară, să se desfășoare în acest format itinerant, în mai multe orașe de pe întregul continent.

Ar fi uluitor pentru Craiova să se joace meciuri de la EURO pe Ion Oblemenco. Deja visez cu ochii deschiși un meci Italia-Țara Galilor. Mă așez de mâine la coadă la bilete. Îmi montez cortul și stau acolo să cumpăr primul bilet. Mă voi naște a doua oară! Oltenia s-ar naște a doua oară!
Suporter craiovean


UEFA va decide în această vară
Forul european va lua o hotărâre cel târziu în luna septembrie, când, teoretic, ar trebui să înceapă și meciurile de baraj pentru ocuparea celor patru locuri rămase libere din țintarul EURO 2021. Desigur, este puțin probabil ca dispute de la Campionatul European să ajungă la Cluj sau la Craiova, însă România și-a arătat disponibilitatea, propunerea de a prelua meciuri a fost deja înaintată, iar asta este de bun augur.

România și-a arătat disponibilitatea de a prelua și alte meciuri de la turneul final al EURO 2021, punând la dispoziție, alături de stadioanele din București, și stadioanele din Craiova sau Cluj.

Ultima oră
Alte titluri din: Fotbal international
Rădoi anunță convocările preliminare pentru barajul cu Islanda și meciurile cu Austria și Norvegia Rădoi anunță convocările preliminare pentru barajul cu Islanda și meciurile cu Austria și Norvegia
Europa League. FCSB ar putea întâlni pe Apoel Nicosia în play-off Europa League. FCSB ar putea întâlni pe Apoel Nicosia în play-off
Mai multe titluri din: Fotbal international
Antena3.ro Superstiţii puternice despre inele şi dragoste. Lidia Fecioru: ”Verigheta nu se păstrează şi nici nu se dă moştenire”
Libertatea.ro A vândut o fată pentru un câine și acum le dă cu tifla oamenilor legii. Incredibil cum își bate joc de polițiștii care nu reușesc să-l găsească
A1.ro O nouă filmare cu Vulpița Veronica! Ce au descoperit fanii: „Să nu vă curenteze, domnilor”
IncomeMagazine.ro Înregistrarea în scop de TVA a societăților din România se complică din nou
Observator.ro Cadavrul unui preot, infectat cu coronavirus, a dispărut de la morga din Carei. Îl îngropase altă familie