x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern UEFA a aprobat dosarul de candidatură a României pentru organizarea EURO U21 din 2023

UEFA a aprobat dosarul de candidatură a României pentru organizarea EURO U21 din 2023

17 Sep 2020   •   21:30
UEFA a aprobat dosarul de candidatură a României pentru organizarea EURO U21 din 2023

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat, joi, că UEFA a aprobat dosarul de candidatură a României pentru organizarea EURO U21 din 2023.

„UEFA a anunțat Federația Română de Fotbal că a aprobat dosarul de candidatură depus pentru EURO U21 din 2023, turneul final unde se vor stabili și cele patru reprezentante europene la Jocurile Olimpice din 2024, de la Paris. Jucătorii ce vor fi eligibili pentru această ediție sunt cei născuți începând cu 1 ianuarie 2000”, a transmis FRF.

O decizie privind gazda turneului final din 2023 va fi anunțată în luna decembrie.

În cazul în care România va obține organizarea EURO U21, cele 31 de partide vor fi găzduite pe 8 stadioane din patru orașe: București, Giurgiu, Ploiești și Cluj-Napoca, a anunțat FRF.

Ediția din 2023 a EURO U21 va fi cea cu numărul 24. Până în prezent, cele mai multe titluri continentale la această categorie de vârstă le au Italia și Spania, câte 5, fiind urmate de Anglia, Rusia, Olanda și Germania, fiecare cu câte două.

„România a bifat până acum două participări, în 1998 și în 2019, iar pentru ediția din 2021 tricolorii U21 pregătiți de Adrian Mutu sunt la trei meciuri distanță de o nouă calificare”, potrivit FRF.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: candidatură România EURO U21