x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern După 5 ani, Gigi Becali poate să viseze la titlu

După 5 ani, Gigi Becali poate să viseze la titlu

de Adi Munteanu    |    28 Dec 2020   •   11:27
După 5 ani, Gigi Becali poate să viseze la titlu
Sursa foto: Hepta

Conform tradiției, echipele care termină pe primul loc la finalul turului vor ajunge campioane la finalul sezonului. Astfel, FCSB este, în acest moment, după o pauză de  cinci ani, principala favorită la titlu. Ultima astfel de realizare a fost în 2015, cu Costel Gâlcă pe banca tehnică, ediție în care echipa lui Gigi Becali a câștigat campionatul, Cupa României și Cupa Ligii. Și totuși, chiar dacă a obținut o „triplă”, antrenorul Gâlcă a fost înlocuit la finalul sezonului.

 

Returul începe în forță după doar 10 zile de vacanță. Echipele din Liga 1 se reunesc pe 3 ianuarie, după cea mai scurtă vacanță din istoria primei divizii a fotbalului românesc. Niciodată nu s-a mai jucat în ianuarie, însă calendarul extrem de încărcat a forțat Liga Profesionistă să reînceapă competiția foarte devreme. Mai mult, până în luna martie (când vor fi meciuri ale echipelor naționale) se va juca „la foc automat”, cu meciuri din trei în trei zile. Apoi, tot din trei în trei zile, până în luna mai. Sezonul regulat trebuie să se încheie pe 10 aprilie, apoi vor urma cele 10 etape ale play-off-ului (meciurile se vor desfășura în sistem tur-retur) și 9 etape din play-out (meciurile se vor desfășura într-o singură manșă, acasă sau în deplasare, după un criteriu pe care îl va stabili LPF). Va mai avea loc un meci de baraj pentru stabilirea ultimei participante în UEFA Conference League, a treia competiție europeană intercluburi, dintre ocupanta locului 3 (sau 4, în funcție de cine va fi câștigătoarea Cupei României) și câștigătoarea play-out-ului. Aglomerarea calendarului a fost forțată de Campionatul European de Fotbal, care începe pe 11 iunie 2021, ediție în care Bucureștiul va organiza patru meciuri, iar UEFA a dat directiva ca stadioanele care vor găzdui meciuri la EURO să fie pregătite cu o lună mai devreme de începerea competiției. 

 

Avem infrastructură pentru fotbal în luna ianuarie?

Marele test este cel al rezistenței gazoanelor de pe stadioanele Ligii 1. În cazul unei ierni grele, arenele care nu au încălzire în gazon vor avea mari probleme, multe din suprafețele de joc putând fi impracticabile. Doar stadioanele noi sau modernizate (CFR, Craiova, Giurgiu, Arad, Botoșani) au instalații de degivrare, pe când stadioanele din Iași, Pitești, Dinamo, Mediaș, Voluntari, Clinceni sau Sf. Gheorghe nu au așa ceva sau nu sunt eficiente. În aceste condiții de infrastructură precară, se speră ca această iarnă să fie una blândă.

Liga Profesionistă a luat în discuție și o variantă de avarie, în caz că pe unele stadioane nu se poate juca în condiții optime. „Este posibil ca unele echipe să împartă aceeași arenă, cum este «Ilie Oană», din Ploiești, unde Clinceniul, Sepsi, Chindia, Dinamo, FCSB sau Hermannstadt să-și joace meciurile de acasă. Poli Iași poate juca la Botoșani. Pe lângă arena din Ploiești se mai pot folosi bazele FRF de  la Mogoșoaia și Buftea până în luna martie. O perioadă se poate folosi și Arena Națională după ce va fi rezolvată problema acoperișului, însă aceasta trebuie protejată în perspectiva EURO 2020”, spun surse din cadrul LPF.

 

 

×
Subiecte în articol: FCSB