x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern CFR Cluj a câștigat Supercupa României în urma loviturilor de departajare

CFR Cluj a câștigat Supercupa României în urma loviturilor de departajare

15 Apr 2021   •   21:07
CFR Cluj a câștigat Supercupa României în urma loviturilor de departajare

CFR Cluj și FCSB s-au înfruntat joi seara în Supercupa României pe Stadionul Ilie Oană, din Ploieşti. CFR Cluj a dominat partida, având cele mai multe ocazii de gol. După 90 de minute fără gol, câștigătoarea s-a decis la lovituri de departajare, CFR Cluj fiind cea care și-a adjudecat trofeul.

Ardelenii au dominat prima repriză, ducând mingea în permanență în fața porții adverse și creându-și mai multe ocazii de a marca, printre care și o bară, a lui Debeljuh, în minutul 35. CFR a cerut penalty în minutul 30, în urma unui contact dintre același Debeljuh și Ovidiu Popescu, arbitrul partidei acordând cartonaș galben jucătorului ceferist.

FCSB a revenit de la vestiare cu 5 jucători proaspeți, dar chiar și așa, clujenii au continuat să domine și în repriza secundă. În minutul 54, CFR a solicitat acordarea unui gol, după ce lovitura de cap a lui Ben Youssef a fost respinsă de Andrei Vlad din proximitatea liniei porții, ardelenii susținând că aceasta a trecut în poartă.

Portarul clujenilor, Arlauskis, a avut prima intervenție în minutul 87, în urma primului corner din meci de care a beneficiat FCSB, Nedelcu punându-l serios la încercare pe portarul ardelenilor, cu o lovitură de cap bine plasată.

După 90 de minute încheiate fără gol, s-a trecut direct la executarea loviturilor de departajare.
FCSB a ratat de două ori prin Ovidiu Perianu și Adrian Șut, în timp de clujenii au punctat de 4 ori, adjudecându-și în final trofeul.

Sursa: Mediafax

×
Subiecte în articol: cfr cluj