x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Maratonul Nisipurilor. Un concurent a murit pe dunele din deşert

Maratonul Nisipurilor. Un concurent a murit pe dunele din deşert

05 Oct 2021   •   11:40
Maratonul Nisipurilor. Un concurent a murit pe dunele din deşert

Un concurent a murit luni după-amiază, la cel mai mare maraton din Maroc, informează o publicaţie italiană. Este vorba despre un francez în vârstă de 50 de ani, care a suferit un stop cardiac în timp ce alerga.

Maratonul Nisipurilor este un ultramaraton care are loc în fiecare an în Maroc şi durează şase zile. Participanţii au de alergat o distanţă de 250 de kilometri, pe dunele de nisip, sub soarele arzător.

Înainte de competiţie, bărbatul s-ar fi simţit bine şi a trecut toate testele medicale, fiind declarat apt pentru participarea la maraton, spun organizatorii concursului, conform gazzetta.it.

În timpul cursei însă, francezului i s-a făcut rău iar alţi doi concurenţi, medici de profesie, i-au acordat primul ajutor şi au cerut sprijin. Reprezentantul medical al concursului a zburat cu un elicopter şi ajuns la bărbat, a continuat să-l resusciteze. Însă, din nefericire, după 45 de minute de masaj cardiac, a fost declarat decesul acestuia.

Totuşi, competiţia nu a fost oprită, dar înainte de startul etapei a treia, concurenţii vor ţine un moment de reculegere pentru francezul decedat.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: maratonul nisipurilor