x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Ultimul jandarm din Cadrilater

Ultimul jandarm din Cadrilater

28 Feb 2004   •   00:00

Are 102 ani, a fost jandarm in Cadrilater si a predat teritoriul bulgarilor in 1940. Sub comunisti a batut chiaburi. Lasat la vatra, a lucrat la Vinalcool. In Bucuresti a calcat abia la 73 de ani, venit sa-si vada fiii si nebanuind ca aici va ramane.

Batranul s-a nascut in iarna inceputului lui 1902. Zorii veacului al XX-lea l-au gasit pe Ion, feciorul lui Dragomir Gheorghe din Latinu, Braila, muncind la plug pe cele 3 hectare cu care Voda Cuza il improprietarise pe taica-sau. Cand s-a facut de 6 ani, invatatorul din sat l-a pus pe Dragomir sa-si dea odrasla la carte. "Dascalul a vazut ca am mainile aspre si l-a ocarat pe tata ca ma pune la plug. I-a zis sa ma dea la scoala, ca altfel ii da amenda. Si tata, de rusine, m-a dat la carte", spune mosIon.

A invatat cinci ani la scoala din Latinu. "Se facea scoala, dom’le, nu ca acum, sa-l bata pe invatator in clasa! Daca lipseai, ii amenda pe parinti de numai", spune batranul. La scoala a intalnit-o pe Stanca, copila vecinilor, care, mai tarziu, i-a fost alaturi la bine si la rau. "Ea cuminte, eu cel mai nazdravan. Mereu ma para si stateam la colt pe coji de nuci din cauza ei! Era corecta si nu suferea furtisagul si nedreptatea! De-asta mi-a fost draga! Am fost cununati 74 de ani. S-a stins ca un puisor, in mainile mele", isi frange mainile batranul. Femeia zambeste acum de pe unul din peretii garsonierei, tanara, dintr-o poza inramata.

"De saracie, am lins saramura de ceapa"

1918, razboi. Nemtii au intrat in Latinu, alungandu-i pe romani. Parintii lui Ion au fugit in nord, "dincolo de locul unde se varsa Buzaul in Siret", si dusi au fost: nu i-a mai vazut niciodata. La fel si parintii Stancai. "Am auzit ca i-au prins nemtii si i-au schingiuit, am auzit si ca au scapat, eu spun doar ca i-am pierdut", zice batranul. Nemtii erau neiertatori si cruzi si i-au pus la munca silnica pe cei care au ramas sub ocupatie. "Am ingropat rusi cazuti pe front. Ii culegeam de pe front, trupuri, maini, picioare, maruntaie, ii luam in spate si ii puneam 30-40 intr-o groapa. Noi, la tara, nu stiam ce se petrece in satul vecin, darmite ca se semnase pacea la Bucuresti si ca nemtii erau invinsi. Cind au plecat, au luat tot, ca invingatorii. Nu au lasat nici un codru de paine. De Craciun am lins saramura de ceapa", povesteste mos Ion. S-a insurat cu Stanca un an mai tarziu. "Nunta a fost ca la tara, cu chiote, betie, lautari, cu jocuri. Daca nevasta nu era cum o facuse ma-sa, o urcam intr-o caruta, cu basma, cu sticla de vin rosu si cu lautari, o plimbam prin tot satul si era jale cu ea. Nu si cu Stanca", clatina din cap batranul. Si-au construit gospodaria muncind la vecinii improprietariti dupa razboi.

Cel mai mare pericol - comitagiii bulgari

In 1924 l-au luat la oaste, la jandarmi, si acolo a ramas. A facut scoala de ofiteri la Oradea Mare. A primit post in Cadrilater, unde s-a mutat cu primii doi copii, Victoria (n. 1923, care a devenit invatatoare) si Alexandru (n. 1927, inginer). A avut posturi la Candievo, Balcic, Ilalac (unde i s-a nascut in 1930 si ultimul copil, Iorgu, tehnician ICAB), Bucurceni si Gargalac. "Jandarmii erau la tara, politistii la oras, pe atunci. Am avut crime, violuri, furturi, batai, mai ales la colonisti. Cel mai mult de furca aveam cu comitagiii bulgari, dom’le. Luptau pentru unitatea tarii lor! Multi camarazi au cazut de sabia bulgarilor. Dormeam in paie, nestiuti de nimeni, sa nu ne omoare. Am primit trei decoratii, m-a facut sergent-major. Eram egal cu procurorul si judecatorul", spune batranul.

Legionarii, ocrotiti prin lege

Batranul spune ca a avut probleme si cu legionarii, care strigau in miez de noapte "Traiasca Garda si Capitanul! " si ii intaratau pe locuitori. "Interveneam mai mult de forma, ii fugaream, cautam sa-i alung din sat, nu-i bateam, nu-i arestam, asa era ordinul. Camarazi mai zelosi au stat la inchisoare, hraniti cu paine uscata si adapati cu apa sarata, foarte degradant!".

Ultimul bastion din Cadrilater

In 1940 s-a numarat printre romanii care au predat Cadrilaterul bulgarilor. "Pe 27 septembrie 1940 am predat Gargalacul unei comisii bulgaresti. De la noi am fost eu, ca sef de post, primarul si notarul. Bogata regiune, cu oameni harnici, nebetivi, pacat ca l-am predat bulgarilor ", spune amarat mos Ion.

"Am batut chiaburi pana le dadea sangele pe nas"

In razboi nu a fost concentrat, ci trimis la Babadag. "Comunistii nu voiau jandarmi. Politia si jandarmii au fost unificati in aceeasi institutie, in ‘47. Multi jandarmi au fost dati afara, unii s-au spanzurat, altii au fost ucisi, eu am ramas pina in ‘53. Am fost fortat sa le iau oamenilor ultimul dumicat de la gura. Daca nu voiau sa dea pamantul, erau siliti sa dea cota. Muncea omul pe camp un an intreg si toata recolta i-o lua statul. Atatia oameni costelivi, cu spume la gura, cu cioate in loc de picioare si maini, nu am vazut niciodata. Am arestat chiaburi, ii bateam de le dadea sangele pe nas, ii duceam la judet, acolo ii bateau iar, ca pe vite, sa dea pamantul. Unii au facut temnita, multi au fost trimisi la Canal, Dumnezeu stie ce s-a intamplat cu ei... Numai eu stiu cum regret ca am trait atunci."



"Cum unii fac averi de miliarde si nu patesc nimic, bre?"

A venit la Bucuresti abia prin 1975. Apoi a inceput sa-si piarda copiii, rapusi de boli. Ultimul, baiatul cel mijlociu, s-a prapadit acum 4 ani. "Nu ma plang, sunt sanatos tun, dar tare rau imi pare ca Dumnezeu a vrut sa-mi ia toti copiii", spune mos Ion. Primarul de sector l-a vizitat asta-iarna, la fel si capii Jandarmeriei. "Sunt putin nemultumit de promisiunile lor, nu s-au tinut intru totul de cuvant. Mi-au trimis doar alimente, dar mi-au zis si de altele", isi incheie povestea Ion Gheorghe, romanul care a trait istoria Romaniei.
Dupa 102 ani traiti, batranelul adus de spate abia isi duce zilele cu nici 2 milioane de lei pe luna. Cea mai mare nemultumire a batranului este aceea ca vede numai ilegalitati: "Eu am fost omul legii! Nu pot accepta porcariile care se petrec. Cum unii fac averi si nu patesc nimic, bre?".

La 102 ani, se trateaza doar cu aspirina

Dupa lasarea la vatra, a lucrat la moara din Babadag, apoi la baza de receptie a recoltelor si la Vinalcool Babadag. "Si eu ma mir ca am apucat sa traiesc atat. De baut, am baut mult, si ce vinuri! Am fumat 36 de ani, dar m-am lasat prin 1953. M-am operat acum 20 de ani la prostata si dupa aia n-am mai fost la doctor. Oricum, daca doctorul zice "Nu dulce!", eu dulce mananc! Am in casa, preventiv, aspirina, paracetamol, fasconal si niste antinevralgice ", rade batranul.
( ALEXANDRU NASTASE )

×
Subiecte în articol: reportaj bătrănul