x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Țara credincioșilor neduși la biserică. Există și români fără păcat: 5%

Țara credincioșilor neduși la biserică. Există și români fără păcat: 5%

de Ion Alexandru    |    21 Apr 2021   •   07:20
Țara credincioșilor neduși la biserică. Există și români fără păcat: 5%

Un sondaj de opinie realizat de Biroul de Cercetări Sociale, realizat în perioada 30 martie – 11 aprilie, relevă faptul că doar 6 la sută dintre români nu cred în existența lui Dumnezeu. Cu toate acestea, peste 80 de procente dintre respondenți nu au citit niciodată Biblia sau au citit doar capitol din Cartea Sfântă. Cinci la sută dintre cei chestionați se laudă că nu au păcătuit niciodată, iar doar 33,3 la sută au spus că sigur vor merge la slujba de Înviere, având în vedere contextul legat de pandemia de Covid-19.

 

Peste 94 la sută dintre români cred că există Dumnezeu. “Cu siguranță cred că există Dumnezeu” sunt de părere 80,2 la sută dintre respondenți, în timp ce “probabil” a fost răspunsul a 14%. 5,8 procente cred că sigur nu există Dumnezeu. Cel mai însemnat răspuns afirmativ a venit din Regiunea Muntenia (89%), urmată de Regiunea Vest (83%) și din Regiunea București-Ilfov (78,4%).

49 la sută dintre respondenți arată că părinții, bunicii și familia i-au convins că există Dumnezeu, în timp ce 37,4% susțin că s-au convins ei singuri. Doar 5,8 la sută au răspuns că această convingere a fost influențată de preoți, călugări sau de către profesorii de religie.

80 la sută dintre cei chestionați cred că Dumnezeu i-a ajutat să realizeze multe lucruri importante în viață, iar 71,9 la sută spun că Dumnezeu îi ajută să facă fapte și lucruri bune. La întrebarea “cât de des vă rugați la Dumnezeu”, 43,5 la sută dintre cei intervievați au răspuns că se roagă o dată sau de câteva ori pe zi, 17,7 la sută susțin că se roagă o dată sau de câteva ori pe săptămână, alți 9,5 la sută o fac o dată sau de câteva ori pe lună, iar 21,5 la sută se roagă ocazional. 7,7 procente spun că nu se roagă niciodată la Dumnezeu.

Sondajul merge și mai departe și aprofundează acest subiect. La întrebarea “care este rugăciunea pe care o cunoașteți pe de rost” 95,3 la sută dintre respondenți au menționat “Tatăl nostru”, 44,1% au răspuns “Îngerașul”, 44,1% au făcut referire la “Crezul”, iar 37,5% au răspuns “Născătoare de Dumnezeu”.

 

Nu s-au spovedit niciodată 16,2 la sută dintre respondenți

 

48,9% din eșantionul intervievat se consideră moderat credincioși, în timp ce foarte credincioși se declară 15,3%. 17,2% se consideră puțin credincioși, iar 7,6 procente spun că nu sunt deloc credincioși. 11 procente nu au putut aprecia.

La întrebarea “de câte ori ați mers la Biserică în acest an?”, 38,2 la sută arată că nu au fost niciodată. De mai multe ori au răspuns 30,5%, o dată 16,4%, de două ori 9,2% și de trei ori 5,7 procente. 

21,1 la sută dintre respondenți au recunoscut că s-au spovedit ultima oară la un preot în urmă cu maximum un an, în timp ce 17,2% spun că s-au spovedit ultima oară cu mai mult de zece ani în urmă. 16,9% s-au spovedit în urmă cu 1-3 ani, iar 16,2 la sută nu s-au spovedit niciodată. Un procent de 15,3 la sută au menționat că s-au spovedit în ultima lună.

Nu au citit Biblia 39,3% dintre cei chestionați, în timp ce  42,4 la sută arată că au citit doar câteva capitole sau părți din ea. Numai 18,3 la sută au menționat că au citit Biblia în integralitate.

Cred în viața de după moarte 66,9 la sută dintre respondenți, iar în Înviere 70,5 la sută. 

 

5 procente spun că nu au păcătuit niciodată

 

Un răspuns mai mult decât interesant a fost extras cu ajutorul întrebării “când ați păcătuit ultima oară?”. 5 la sută susțin că nu au păcătuit niciodată, 21,2 la sută recunosc că au păcătuit în ultima săptămână, iar 15,7 la sută pretind că, ultima oară, au păcătuit în urmă cu mai mult de zece ani. În schimb, 37,3 la sută au arătat că au păcătuit chiar în ziua în care a fost realizat acest sondaj.

Cercetarea a atins și câteva puncte sensibile. Astfel, 74,1 la sută dintre cei intervievați se arată de acord cu predarea religiei în școli, iar 57% sunt împotriva scoaterii icoanelor din școli. 58,2 la sută dintre români arată că au contribuit, în ultimii cinci ani cu bani pentru sprijinirea unei biserici sau a unei mănăstiri.

La întrebarea “credeți că există și alte zeități în afară de Dumnezeu”, 47 la sută au răspuns “nu”, 34,6 la sută au răspuns “nu știu”, iar 18,4 la sută au răspuns “da”. 

 

 

Aproape o treime nu vor merge la biserică, la slujba de Paște

 

Sondajul realizat de Biroul de Cercetări Sociale (BCS) nu a ocolit nici tema pandemiei de Covid-19. Cea mai interesantă întrebare pe această temă a fost aceea dacă “în contextul pandemiei de Covid-19, credeți că veți merge la Biserică la Slujba de Înviere?”. 33,3 la sută au răspuns că vor merge cu siguranță, în timp ce “probabil” au răspuns 37,1 la sută. Nu vor merge 29,5%.

O altă temă sensibilă este cea a căsătoriei între persoanele de același sex. La întrebarea “Sunteți de acord cu ideea ca persoanele homosexuale, LGBT, să fie lăsate să se căsătorească în cadrul Bisericii”, doar 22,1 la sută au răspuns afirmativ. Cel mai covârșitor răspuns a fost “nu”, în proporție de 57,1 la sută. 20,8 procente au precizat “nu știu”.

Biroul de Cercetări Sociale (BCS) a realizat “Barometrul politic național”, în perioada 30 martie – 11 aprilie 2021, cu tema “Credințe și valori în societatea românească”. Cercetarea a fost realizată pe un eșantion de 1.420 de persoane, în 126 de localități urbane și rurale din toate județele României, având o marjă de eroare de +/- 2,6 la sută, la un nivel de încredere de 95 la sută.

×
Subiecte în articol: biserica ortodoxa