x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Specialiştii în CA-uri, moştenirea lui Cîţu la Finanţe

Specialiştii în CA-uri, moştenirea lui Cîţu la Finanţe

de Adrian Stoica    |    09 Mar 2021   •   07:53
Specialiştii în CA-uri, moştenirea lui Cîţu la Finanţe
Sursa foto: Gov.ro

Consiliile de administraţie (CA) ale companiilor de stat sunt vânate dintotdeauna de politicieni. Numirea lor aici nu are nicio legătură cu pregătirea în domeniu sau performanţele demonstrate anterior de respectivii vânători de sinecuri. De-a lungul anilor ne-am obişnuit cu acest joc de interese meschin, dar PNL şi USR promiteau că, odată ajunși la putere, vor curma aceasta practică. Cum însă tentaţia borcanului cu miere este mare, mult trâmbiţata reformă în acest domeniu a fost îngropată pe tăcute, iar băieţii deştepţi ai politicii continuă să-şi numere liniştiţi banii

 

Premierul Florin Cîţu a anunţat recent că vrea să reducă  numărul membrilor din CA-urile companiilor de stat la maximum cinci. El însă a evitat să spună dacă va schimba şi modul de numire a acestora, mai ales că are la îndemână Legea nr. 111/2016 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice care stabileşte că desemnarea acestor persoane se face în urma unei selecţii pe baza unor criterii foarte clare. În timp ce Cîţu promite o minireformă, politicienii puterii îşi umflă veniturile din astfel de funcţii, iar unul dintre marii câştigători este chiar liberalul Alexandru Nazare, cel instalat ministru de Finanţe. De altfel, la acest minister condus anul trecut de actualul premier, toată echipa de conducere şi-a făcut timp pentru a activa prin diverse CA-uri.

 Ministrul Alexandru Nazare, bine ancorat în CA-uri

 

Aşa se face că actualul ministru al Finanţelor, Alexandru Nazare, poate spune că anul trecut a fost un an foarte bun pentru el din punct de vedere financiar şi asta în ciuda crizei economice generate de pandemia de Covid. Când eşti bine atârnat de balamaua politică, nici nu avea cum să-ţi meargă altfel. Cum Ministerul Transporturilor a fost condus de liberalul Lucian Bode, pentru Nazare nu a fost nicio problemă să se învârtească de un post de consilier în acest minister. Salariul nu era mare, dar perspectivele erau foarte bune. Astfel că leafa de băgător de seamă i-a adus 57.817 lei, dar suma a fost rotunjită cu cele patru remuneraţi încasate din CA-uri. În total, 170.000 de lei (circa 35.000 de euro), de trei ori mai mult decât a încasat din salariu. Astfel, Alexandru Nazare a fost recompensat cu 92.760 de lei de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), cu 37.000 de lei de ROMATSA, cu 29.612 de lei de Autoritatea Aeronautică Civilă Română şi cu 10.666 de lei de SNTFC „Călători” S.A. Anul l-a încheiat în forţă, el fiind ales anul trecut senator de Prahova din partea PNL.

De 11 ani bifează CA-uri 

 

Tot la Ministerul Finanţelor a fost numit recent ca secretar de stat Dumitru Laurențiu Andrei. El lucrează în acest minister din 1999 şi de-a lungul anilor a ajuns un “împătimit” al CA-urilor. Potrivit declaraţiei sale de interese afişate pe site-ul ministerului, anul trecut el a încasat 87.526 de lei din poziţia de preşedinte al CA la Compania Naţională "Imprimeria Națională". Funcţia de membru în Consiliul de Supraveghere al Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, pe care o ocupă de 11 ani, i-a adus anul trecut 117.283 de lei, aproape cât a încasat din funcţia de director în cadrul Ministerului de Finanţe. Per total, din cele două consilii, el a câştigat anul trecut 205.809 lei (circa 42.000 de euro). În urmă cu câţiva ani, el mai era şi în CA la Regia Autonomă Administraţia Zonei Libere Curtici Arad, dar şi membru în AGA la Fondul Proprietatea şi Loteria Română.

Chiţu Alin este un alt secretar de stat numit recent la Finanţe, care anul trecut se poate lăuda că i-a mers bine. Pe lângă salariu, el  s-a mai învârtit de un post de membru în CA la Compania Naţională "Imprimeria Naţională" de unde a încasat aproape 88.000 de lei. 

Mai bine la CEC Bank decât la ANAF

 

Acest lucru este dovedit de veniturile încasate de Mirela Călugăreanu, preşedintele ANAF, care din această calitate face parte şi din conducerea Ministerului Finanţelor, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul instituţiei. Potrivit ultimelor declaraţii de avere şi de interese, aferente anului fiscal 2019, Mirela Călugăreanu a câştigat aproape dublu ca membru în CA la CEC Bank decât ca şef al Fiscului din România. Pentru câteva şedinţe la CEC Bank ea a câştigat 224.784 de lei (circa 46.000 de euro), în timp ce de la ANAF salariul total a fost de 115.011 lei.

 

”Voi propune să fie maximum cinci membri în Consiliul de Administraţie pentru toate companiile de stat. (...) Cu siguranţă locurile vor fi reduse şi ne uităm şi la indemnizaţie”.

 

Premierul Florin Cîţu

 

 

Curat european, Marius Vasiliu!

Chiar dacă nu face parte din echipa de conducere a Ministerului Finanţelor, nu puteam trece cu vederea un alt personaj abonat la Consiliile de Administraţie. Este vorba despre omul USR-ului,  Marius Vasiliu, actualul secretar de stat la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Anul trecut el a ocupat funcţia de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, de unde a încasat un salariu total de 155.000 de lei. O persoană activă şi policalificată, Marius Vasiliu a mai încasat 128.958 de lei pentru activitatea prestată în cadrul Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări-Eximbank Bucureşti. De asemenea, el a fost membru al Comisiei speciale de retrocedare a ANRP, de unde a primit 29.203 lei, şi membru al Consiliului de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, calitate care i-a mai adus un supliment de 15.726 lei. Nu în ultimul rând, el s-a mai nimerit şi prin Consiliul Director al Fondului Român de Dezvoltare Socială, de unde i-au intrat în cont alţi 24.340. Concret, actualul secretar de stat de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a încasat 197.000 de lei (circa 40.000 de euro) din cele patru consilii şi comitete, sumă care a depăşit chiar şi venitul de 155.000 de lei obţinut din salariu. 

×