Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

“Catedrala Țepei” – slujbă tip concert metal combinat cu urlete gen “Peluza Sud”

Autor: RAZVAN POPA
21 Iun 2021

Ai cancer și vrei să te vindeci? Ai rămas văduvă și nu știi ce să faci? Te-ai apucat de șpriț în neștire și tragi ca apucatul? Ți-a făcut soacra legături? Sau a intrat dracu’ în tine? Gata, problemele astea sunt, acum, rezolvabile! Doar în România, în București și doar pe Fundeni colț cu Pantelimon. La „Catedrala Credinței”. Enoriașii zic că-i biserică, lăcaș de cult. În fapt, e un loc unde, zilnic, oamenii vin să-și ia țeapă. Legal.

 

 

Manifestul e roșu-magenta, ca să-ți crape ochiul. Fotografia unui trandafir e pusă mare lângă imaginea unei construcții tip templu păgân din Antichitate. Titlul-mesaj stârnește curiozitatea: „Slujbă de dezlegare cu Trandafirul Sfințit”. Textul-explicație e cu agățău – „dacă ești victima unui blestem, dacă te simți vrăjit, dacă nu ai liniște sufletească, suferi cu o problemă de sănătate sau familia ta e dezbinată, dacă cineva te-a drăcuit sau drumurile tale sunt blocate, foarte probabil ești victima unei energii negative. Vineri la 9h,15 h sau 19 h”. Dezlegarea cu trandafirul pare treabă grea.

Fiindcă drumurile mele sunt mai mereu blocate din pricina traficului din Capitală – momente în care, uneori, mai sunt și drăcuit de unii șoferi nervoși  - și, în plus, mă arde și o criză de gută, cred că pica bine o dezlegare. Așa ajung, vineri pe dimineață, la Catedrala Credinței care, conform manifestului, se află „pe Șoseaua Fundeni, vizavi de fostul supermarket XXL”.

Edificiul e o construcție un pic grotescă răsărită între o vulcanizare și o instituție islamică. Au avut ceva fonduri, hardughia ocupă teren cât pentru două blocuri. Fațada e sprijinită pe coloane groase, sus, spre acoperiș sunt figuri geometrice. Pare o combinație de templu atenian cu elemente de masonerie. Dar la intrare, în înalt, tronează mare ceva nemaivăzut. E o cruce cu onduleuri, vopsită în culorile curcubeului, alea de-ți aduc aminte de paradele LGBT de la televizor. Iisus lipsește.

 

Kitsch și psihedelic

Intrarea e liberă, din ușă văd sala. Îmi aduce aminte de cinematograful Progresul, cel de la Șura Mare, dărâmat ca să se ridice mall. Scaunele, cel puțin, sunt aproape identice: spătar de lemn și rabatabile, cu postav. Și ușile sălii sunt tip cinema – de lemn, batante. Încăperea e înaltă și lungă străjuită de stâlpi pe care sunt înfipte. Mult alb și un pupitru singuratic. Background-ul e o pânză cu un desen în care unii se pierd într-o lumină. Cică așa arată intrarea în Rai. Mai de-o parte e o masă cu ceva potire. Metal neidentificabil, de culoarea bronzului. Mai e și un drapel al României lângă o mică cameră ce se deschide direct în scenă. Muzica răzbate din boxe mari înfipte în marginile scenei. Îmi pare un fel de psihedelic combinat cu nuanțe de relax symphony. Aflu mai târziu că-s imnuri de-ale locului.

Din margini apar niște indivizi dubioși și niște domnițe trecute cu mult de primăvara vieții, îmbrăcați suspect. Dacă nu ai fi în Fundeni, ai zice că aștepți cursa Ryanair de Catania. După uniformele pe care le poartă respectivii și după publicul adunat.

În față, pe primele rânduri s-au strâns cam 20 de oameni. Trec pe lângă mine, încet, oameni bătrâni. Și vreo cinci țigănci.  Se vede că sunt obișnuiți ai locului, știu procedura și au locurile lor. Un moș cu bască – tipul celui care îți zgârie mașina dacă îi ocupi locul istoric de parcare – saltă țanțoș pe covorul spre scaunul lui. După umblet și mimică nu pare a avea ceva pe sistemul muscular și osos. E roșu în obraji, încă puternic. Exclud deci problemele de sănătate. „Uite, mi-a făcut Mița asta”, arată unui „steward” un pachet de-l duce în mâini. E o farfurie cu ceva, acoperită cu staniol, lângă sacoșa în care a îndesat pâinea cea de toate zilele luată de la turci. Mița pare-se că-i partenera de viață, cade, deci, și problema „dezbinărilor din familie”. Rămâne chestia cu drăcuitul ori poate se simte omul vrăjit. E de văzut la proba trandafirului.

 

Apa din fața televizorului

Privesc buimac încă la chestia din spatele pupitrului, cu poarta cerurilor. Cred că știu unde am mai văzut imaginile astea: într-un film S.F. Dar „alienii” arătau mai bine acolo. Erau mai zdraveni și decât unul pipernicit, la costum, de zici că-i piccolo. Ăsta se dă un fel de șef al „stewarzilor”, cu atribuții în securitatea locului și m-a luat la ochi. Mă studiază atent, se dă de-a dreapta și de-a stânga să zărească dacă am ceva neobișnuit prin buzunare ori pe după cămașă. Mișcările lui sunt un pic spasmodice, seamănă cu Puiu Călinescu în seria B.D. Se forțează să-și întindă un zâmbet, îi iese un rânjet: „Dumneavoastră?”  Îi explic că sunt nou în „domeniu”, că vreau să mă dezleg. „Da, bine faceți”, zice pipernicitul, „și de când….?”.  Lasă fraza în aer, are o privire de vulpe. Omul vrea să știe de când am aflat de slujba asta, cine mi-a zis, cum am ajuns la catedrală și ce vreau să fac acolo. Torn o poveste cu nivelul meu ridicat de acid uric, „șeful” privește aproape cruciș. Se vede că n-a priceput nimic, dar își ia o mină atotștiutoare. Se face că gândește, zici că-i doctor, parcă ar cumpăni șansele unui bolnav grav înaintea diagnosticului: „Da, e greu, dar o să se rezolve”. Îi mai zic că, pe lângă articulații, mai vreau să mai dezleg și problemele unui prieten, cel care mi-a dat manifestul-reclamă. „Dar ce a pățit?”, e curios „anchetatorul”;  „are probleme la serviciu”, zic eu. E rândul meu să mă uit năuc când aud răspunsul: „dar a pus un pahar cu apă în fața televizorului?”. Mormăi ceva și…sună telefonul.  Pe lângă mine, mai sar vreo doi inși. Nu-s „enoriași”, sunt oameni din paza catedralei.

 

Miracol! A ciordit și s-a lăsat

Acum văd că sunt împresurat: un puști de se face că împarte pliante și unul mai zdrahon, în haine albe, aduce a bucătar de cantină veche. Amândoi, cu ochii pe mine. Telefonul, mai ales dacă are cameră, nu-i bine văzut în Catedrala Credinței. După „șef”, e rândul puștiului să mă descoasă. Zice că e crescut în catedrală și, ca să văd cât de bine e la „locaș”, dar și cum iese necuratul din om,  îmi dă un pliant!

Văd că ăștia de la Catedrală s-au adaptat timpurilor: au scos rugăciune pentru moral căzut pe timp de covid. În fotografie e una cu mască de protecție import China. Lângă imagine e scrisă întrebarea - „Cum te simți în această pandemie?”. Încerc să-mi stăpânesc chicotitul, dar se năruie tot când întorc hârtia și dau de altă fotografie. Din ea mă privește una buhăită – cică „Stanciu Alexandra, caz veridic” - care povestește cum fura în tinerețe și cum s-a lăsat de ciordeală după ce a venit la catedrală. Sughițul a râs înăbușit atrage priviri urâte.

Din echipa celor cu costume se desprinde o femeie. Are acea atitudine „lasă că-l rezolv eu”. Vine fals zâmbitoare: „Vreți un acatist?”.  Eu vreau să particip la slujba cu trandafirul, dânsa tot trage să-i dau tot felul de date de încalcă GDPR-ul. Pentru acatist, desigur. Ca să mă convingă, îmi istorisește pățania proprie. Că are o fiică bolnavă de epilepsie. Plus ceva hernie de disc. La doctori n-a mers tratamentul. De „biserica obișnuită” s-a săturat. A ajuns aici, la catedrală, și….minune!, fata nu mai are nimic. „Dar dumneavoastră?”, mă întreabă. Până să deschid gura, trece la bărbatu-său care avea ceva probleme și a băut apa din fața televizorului. Casc gura a mirare, femeia  explică: slujbele sunt transmise la un post tv și, în timpul acestora, e musai să ții în fața aparatului un pahar cu apă. Pe care o bei după ce se pune mira. Iar soțul s-a făcut bine. Miraculos!

 

Ieși afară (!)

Slujba începe brusc, până să-mi răspundă „stewardesa” cum a ocupat postul de a face oficii cu acatiste. Un individ se cațără pe scenă și începe a țopăi frenetic. Zici că-i DJ de discotecă sătească ori fan de la „sud Steaua”. Dar e pastorul. Se bagă o rugăciune, lumea se ridică în picioare și ridică mâinile. Parcă ar fi un pluton de soldați amenințați cu mitraliera. Pastorul întreține atmosfera, fuge la cămăruța din dos și dă mai tare sau mai încet muzica. „Stewarzii” care nu participă la show sunt cu ochii pe mine. Dau să scot telefonul, sare pipernicitul: „Domne, te știu eu. Poate nu crezi, dar am lucrat într-un domeniu’ special. Știu eu d-astea”. Pe urmă fuge către grupul de enoriași adunați în fața scenei, pițigăind o rugăciune. Din când în când ridică brațele, seamănă cu un gimnast la proba săritura peste cal. Acum văd că are aceleași mișcări săltărețe ca ale șefului de pe scenă.

Publicul a fost chemat să aducă acatistele și trandafirii. Fiecare om are floarea lui. Urmează momentul cel mare. Până atunci, pastorul, într-o română stricată, cu accent portughez, bagă forță la pupitru: „Vreți să scăpați de necazuri”? „Da!”, urlă cei vreo 20 de inși. „Vreți să aveți bucurie”? „Da!”, țipă moșii de pe margine. „Vreți să scoatem sărăcia”? „Daaa”, chiorlăie balabustele cu batice.

Ăla în costum de bucătar se apropie și mă ceartă. E obligatoriu să stau în picioare. Semn de respect. În plus, ar trebui să bălmăjesc și ce urlă ăia prin dreptul scenei. Încerc să mă fofilez: „Știți, problemă cu articulațiile”. Nu contează, trebuie să dau onorul la pupitru. Unde pastorul încă mai behăie stricat niște îndemnuri împotriva necuratului. Încet sunt împins mai în față. Și acolo văd miracolul: băieții casei vin cu niște pipete din care presară picături. Peste flori și căpățâni. Te aștepți, conform reclamei, să iasă dracii din toate colțurile. În schimb, începe show-ul. Pastorul se ia la trântă cu toate cele rele. Zdupăie pe scenă cu microfonul băgat aproape în gât și urlă același lucru, obsedant: „Ieși afară!”. „Boală?... Ieși afară!”. „Depresie? Ieși afară!”. „Necaz? Ieși afară”. Și termină pe același repertoriu: „Daa! Ieși afară”. Amărâții sunt cu mâinile ridicate, țipă, urlă, tremură. Pe unii îi țin „stewarzii”. Unul se apropie mânios și îmi ordonă să închid ochii! Printre pleoape zăresc cum continua spectacolul. Trebuie să țipe toți acum: „Ieși afară!”.

Devine o scenă tragică văzându-i pe amărâți cum invocă aiurea, dar și comică urmărind scălâmbăiala pastorului. Acum, ăsta, zvâcnește îndrăcit din membre și repetă „cuvântul cheie” până răgușește. Publicul e în transă, oamenii de ordine sunt cu ochii pe mine. Muzica bubuie, acum e ceva mai spre gothic. Un steward îl scutură pe un moșuleț și îi urlă în ureche: „Ieși afară!”. Sărmanul om țipă și el. Nu știi dacă după ajutor sau ca să-i facă pe plac angajatului cu dezlegarea. Nechezatul de pe scenă se transformă într-un „ieși afară” mitraliat, tip sfârșit de concert metal. Show-ul se termină. Pastorul e agitat. Angajații catedralei sunt în transă. Oamenii veniți la „slujbă” sunt tăcuți. Supraveghetorii  nu știu cum să mă dea afară. Mie îmi rămâne în amintire momentul în care din „acatistul” dus spre scenă de o femeie au picat pe covorul catedralei câteva hârtii. Erau bancnote. De 10 și 50 de lei.

 

„Feriți-vă de prorocii mincinoși care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori” (Matei 7.15)

 

Ultima oră
Pe aceeasi temă
În lumea mafioților cu mătura în mână În lumea mafioților cu mătura în mână
Ruine, capre și „montain ruj”, pe traseul istoric București-Giurgiu Ruine, capre și „montain ruj”, pe traseul istoric București-Giurgiu
Alte titluri din: Reportaje
Talpa iadului în tramvaiele din București Talpa iadului în tramvaiele din București
Băile Tușnad – locul unde urșii sunt ca Avram Iancu Băile Tușnad – locul unde urșii sunt ca Avram Iancu
Mai multe titluri din: Reportaje
Antena3.ro Maria Coman, prezentatoarea Antena 3, are COVID, deși este vaccinată: ”Am ratat liniștită primele 3 valuri de pandemie”
Libertatea.ro Bendeac: 'Deja a ajuns la hărțuire. Te rog eu, băi, nu mă mai suna, nu mă mai hărțui!'
A1.ro Un bărbat a descoperit un tunel secret în podeaua sufrageriei. Peste ce „comoară” a dat Colin Steer
Observator.ro LOTO 6/49 - joi 27 mai 2021. Avem numerele câștigătoare la tragerile loto