Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Povestea romanului Clipa. Dialogul incredibil dintre Nicolae Ceauşescu şi autorul Dinu Săraru

Autor: PAUL BARDASU
22 Ian 2021

Romanul Clipa a apărut în 1976, la doi ani după precedenta operă a lui Dinu Săraru, „Nişte ţărani”. Primite cu entuziasm de public şi reticenţă de autorităţi, atât cartea, cât şi filmul au o poveste incredibilă. Iat-o, relatată de autorul Dinu Săraru, marele scriitor care se pregăteşte să aniverseze cel de-al 89-lea an de viaţă.

Jurnalul: Cum a fost primită cartea?

Dinu Săraru: A fost îmbrăţişată cu interes şi surpriză, pentru curajul de a reflecta realitățile obsedantului deceniu, inclusiv lagărele de muncă forțată la Canalul Dunăre - Marea Neagră, în primul rând. A „beneficiat” de lectura unui ministru adjunct pentru literatură pentru cenzură, doamna Docsănescu, un om foarte cultivat și, aș spune eu, cu un curaj dialogant, care a avut peste 80 de observaţii.

Dar în rândul cititorilor?

Romanul a trezit un interes la fel de mare în rândul cititorilor şi s-a bucurat de numeroase tiraje semnificative, lăsându-se cu asaltul librăriei Eminescu şi blocarea intrării în aceasta, până la epuizarea romanului. S-au adus noi exemplare de la Direcţia cărţii. Romanul a trezit şi interesul remarcabilului regizor de cinematografie Gheorghe Vitanidis, care a realizat împreună cu mine scenariul şi dialogurile. Şi filmul a trecut prin momente dramatice până să ajungă la marele public, cu scene din lagărul de muncă forţată de la Canal, unde fusesem eu însumi deţinut, la Mila 1 Medgidia. Când m-am dus cu scenograful şi regizorul la Medgidia să se inspire din realitatea lagărului, toată suprafaţa era frumos curăţată, plină de iarbă. Nimic nu sugera că acolo ar fi fost unul din cele mai vitrege lagăre. Atunci a trebuit să ne întoarcem la Buftea şi să desenez eu lagărele după care să se inspire scenograful. Şi se pare că am avut o memorie foarte bună pentru că aceste scene au ieşit cutremurătoare.

Filmul ce impresie a lăsat cenzurii?

După ce filmul a fost montat, au urmat nesfârşite ore de vizionări de către comisia ideologică a Partidului, alcătuită de personalităţi reprezentative ale acelor timpuri. Discuţii interminabile, măcinătoare de nervi, la care hotărârile erau, cu unele excepţii, dar semnificative împotriva filmului. Însă nu pot să nu recunosc că printre cei care au susţinut filmul s-a aflat iarăşi rectorul Politehnicii, Suzana Gâdea, care şi plângea, fratele dictatorului, Ilie Ceauseşcu, un înalt demnitar din conducerea partidului. Ei susţineau că filmul este adevărat şi spune numai adevărul şi trebuie să acceptăm că aceste adevăruri sunt cunoscute de toată lumea şi nu mai putem să le escamotăm.

Dar cine era împotrivă?

Şedinţa era condusă de un secretar al Comitetului Central al PCR. Se vedea bine că era împotriva filmului. După ore nesfârşite de discuţii în contradictoriu, el a primit un telefon de la conducerea partidului şi a fost anunţat că nu mai răspunde de comisia ideologică şi să se prezinte urgent la Comitetul Central. A rămas să ne întâlnim la ora 5 cu noul secretar al partidului, Dumitru Popescu „Dumnezeu”, pentru a se hotărî ce se va întâmpla cu filmul. Noul şef al comisiei ideologice şi secretar al partidului pe probleme de cultură a spus că nu mai e nevoie să ne întâlnim, că a văzut filmul şi să i se dea drumul la cinematograf. În câteva zile s-a organizat premiera la cinematograful Patria. Vestea că filmul a fost acceptat s-a răspândit imediat. S-a organizat pentru o zi de miercuri vizionarea, cu o firmă uriaşă cu scene din film, color, şi cu un public imens în faţa cinematografului Patria, încât a fost adusă miliţia călare ca să stopeze asaltul publicului. Vizionarea s-a petrecut cu un public de elită, mii de oameni, care la final aplaudau cu ochii în lacrimi şi cu urale actorii de pe scenă. În sală se afla şi primarul general al Capitalei, Gheorghe Pană, care m-a îmbrăţişat şi mi-a spus că a dat ordin ca filmul să fie difuzat în cluburi, în cinematografe, case de cultură din tot Bucureştiul. Mi-a spus: „Ne-ai făcut un mare serviciu, tovarăşe Dinu Săraru”.

Ce a urmat?

Am ieşit din cinematograf, primind felicitările de la publicul care luase cu asalt vizionarea, printre cei de la miliţia călare. Am dat o masă actorilor la restaurantul Ambasador şi am plecat fericit acasă. Dar a doua zi, la 10 dimineaţa, am fost căutat de directorul general al cinematografiei, Stanciu, care m-a anunţat că sunt suspendate toate spectacolele. S-a dat jos firma, cinematograful e închis, rolele filmului au fost arestate de Securitate la 1.00 noaptea. Am rămas interzis şi m-am dus direct la Primăria Capitalei, la tovarăşul general Pană, care mă felicitase. Mi-a spus: Dragă Sărarule, nu înţeleg nimic, nu te pot ajuta cu nimic, aşteaptă şi tu să vezi ce se întâmplă.

Şi ce se întâmplase?

M-am întors la teatru, sugrumat de emoţie şi de frică, pentru că eu mai fusesem în lagăr, pe care-l şi descrisesem în roman şi în film, după cum descrisesem şi arestarile din anii 50. Ba chiar în film exista intactă şi replica din roman în care eroul principal este încătuşat de securitate şi spune: „Am ajuns să ne arestăm între noi”. În această stare de spirit am scris o scrisoare scurtă tovarăşului secretar general şi preşedinte al Republicii, tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi, precizând că s-au ivit probleme fundamentale privind libertatea de creaţie în cultură, solicit de urgenţă o întrevedere de câteva minute. Am trimis scrisoarea cu secretara la poarta C. Era joi, la ora 11 jumătate şi la ora 12 şi jumătate am primit un telefon de la unul din cei doi şefi de cabinet ai tovarăşului, care m-a anunţat că mă aşteaptă sâmbătă la ora 12 fix. Era joi. Toată perioada aceea am trăit sugrumat de frică şi sâmbătă la 12.00 eram la uşa tovarăşului, aşteptând să fiu primit. La 12 fix, şeful de cabinet a fost sunat şi i s-a spus că pot să intru. S-a deschis uşa, dublă, cu un mecanism uriaş de oţel, şi când am făcut primul pas în birou am crezut că nu e nimic sub picioarele mele şi că mă prăbuşesc de la etaj. M-am redresat şi am ridicat capul şi înaintea mea venea tovarăşul cu mâna întinsă spre mine. Mi-a făcut semn să stau în fotoliul din dreapta biroului său. Călimara de aur de pe biroul îmi obtura vederea, aşa că am fost nevoit să îndoi genunchiul drept şi să-l bag sub mine, ca să mă ridic mai sus de călimară, să-l văd pe tovarăşul. M-a întrebat despre ce vorba. Iată dialogul: - Eu am scris un roman, Clipa. - Ştiu, l-am citit. E un roman bun. Dar nu trebuia să spui în el că atunci când am dat drumul deţinuţilor politici din închisori i-am mai trecut printr-un sanatoriu, ca să-i mai dregem cu sănătatea. Nu a fost aşa, i-am lăsat să plece acasă bolnavi, ofticoşi, şchiopi, distruşi fizic, nu i-a mai trecut nimeni prin nici un sanatoriu. Romanul e bun, dar nu trebuia să faci asta. - Asta e greşeala mea. Eu avusesem nevoie să treacă câteva zile până când eroul principal al romanului, Dumitru Dumitru, să ajungă acasă. - Şi după roman s-a făcut un film. E un film bun. L-am văzut la „săliţă” şi am considerat că e un film bun. - La ora 1.30, filmul a fost arestat de securitate. În secunda următoare pe chipul lui Ceaușescu, care împietrise, se citea voinţa de a se stăpâni, de a nu exploda. Nu ştia nimic. Şi am îngheţat. A ridicat receptorul şi a zis: „Dumitru Popescu, nu am văzut noi filmul la săliţă şi am spus că e un film bun? Filmul a fost arestat de securitate”. Nu ştiu, tovarăşe, a răspuns Popescu. Zdrang, telefonul. Următorul a fost primarul Capitalei: „Pană! Nu am văzut noi filmul la săliţă şi am spus că e un film bun? Filmul a fost arestat de securitate”. Ştiu, tovarăşe, am fost de faţă”, a răspuns Pană. Iar a trântit telefonul. L-a sunat pe Ilie Rădulescu , secretar cu cultura. Aceeaşi poveste. A urmat Ionescu, redactor şef al Scânteii: „Voi aţi scris despre filmul ăsta?”. „Nu am scris, tovarăşe”. Zdrang, telefonul. Tot acest turnir al dezvăluirii faptului că Securitatea a trecut peste el însuşi nu a schimbat nimic din tonul lui, din chipul lui împietrit. Absolut nimic. M-a întrebat: „Şi acum ce scrii?”. Am răspuns că un roman despre acest activist Dumitru, care spune conducerii superioare că a obosit, că are şi alte vederi, că nu mai poate să meargă mai departe. Şi atunci am avut sentimentul exploziei lui Ceauşescu. A uitat că sunt numai eu în biroul şi şi-a dat drumul glasului ca şi când era la tribună şi o mare mulţime de oameni îl asculta: „Foarte bine, că fiecare trebuie să se angajeze atât cât poate să facă el, să nu mintă!”. Dar vorbea de m-a îngrozit. Eu nu mai existam. El îşi consuma prin acest strigăt de la tribună, emoţia lui şi stupefacţia că Securitatea a trecut peste el și a arestat filmul.

Ce impresie v-a lăsat Ceauşescu ?

Se spune că era incult, dar să ştiţi că era citit, citea enorm. Era ghidat numai de istoria literaturii lui Călinescu. O învăţase pe dinafară din timpul închisorii de la Doftana. Era obsedat şi a rămas obsedat de aprecierile lui Călinescu. Era biblia lui orientativă pentru cultura românească. Citea enorm politică. Îi procurau istorii ale partidelor politice din România. Avea o putere de lectură şi o memorie fabuloase. Dar să revenim la carte şi la film. În carte, există un episod cu un secretar de judeţ care minte în legătură cu cifrele succeselor. Face o tribună mare de tot, cu flori, cu ghirlande. Un personaj îi spune că degeaba punem flori dacă minţim lumea la tribună. Am scos scena şi nu am mai pus-o în film. Iar Ceuaşescu m-a întrebat: „În roman ai o scenă cu un secretar economic care minte. De ce n-ai băgat şi scena aia în film? Ar trebui să refaceţi filmul şi să adăugaţi şi scena asta”. Bineînţeles că a doua zi m-a sunat prim-vicepreşedintele Ministerului Culturii, Dumitru Ghişe, şi mi-a spus că s-a cerut ca să se bage scena şi filmul să se tragă în nenumărate exemplare.

Ultima oră
Pe aceeasi temă
Scriitorul Dinu Săraru: ”Îmi place omul iute și ambițios și care calcă cu inima” Scriitorul Dinu Săraru: ”Îmi place omul iute și ambițios și care calcă cu inima”
Victoria prozatorului realist asupra romancierului politic Victoria prozatorului realist asupra romancierului politic
Alte titluri din: Interviuri
Străinii învață după manualele românești de sexologie, la noi e materie-tabu Străinii învață după manualele românești de sexologie, la noi e materie-tabu
De ce amigdalele nu trebuie scoase pe bandă rulantă De ce amigdalele nu trebuie scoase pe bandă rulantă
Mai multe titluri din: Interviuri
Antena3.ro Topul bugetarilor de lux ai României. Cine câştigă peste 35.000 de euro lunar
Libertatea.ro Subiecte Matematică Evaluare Națională 2021. Ce pică la a doua probă
A1.ro Jurnal de Asia, episodul 8. Mihai Petre și Elvira Petre vorbesc despre provocările care i-au marcat: "Mă gândesc la un psiholog bun"
Observator.ro LOTO 6/49 - joi 27 mai 2021. Avem numerele câștigătoare la tragerile loto