Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dialog cu Radu Varia: „În artă, ce nu e legat de spiritualitate nu valorează nimic”

Autor: MAGDALENA POPA BULUC 
05 Feb 2021

Radu Varia este singurul critic şi istoric de artă român publicat în America, în Franţa şi în Japonia. Opera sa despre Constantin Brâncuşi e mondial cunoscută, recunoscută şi considerată drept fundamentală pentru înţelegerea artei marelui sculptor. Paradoxul e că nu există până acum o ediţie în limba română.

 

În decembrie 2021, se vor împlini 35 de ani de la apariţia la New York, la editura Rizzoli International, a primei ediţii a acestei opere, declarată „cartea anului” de librari, de bibliotecari, de New York Times şi de 500 de publicaţii ale grupului Hearst (“A Glorious Book”, o carte glorioasă). Gallimard, la rândul său, o publica la Paris în 1989, iar în 1993 New Art Seibu lansa la Tokyo versiunea în limba japoneză. “ Cartea Domnului Varia este 

o valoare absolută”, avea să scrie Președintele Academiei Goncourt în Le Figaro. Însuși Președintele Statelor Unite i se adresa autorului cu aceste cuvinte: “Cartea Dumneavoastră va fi mândria Bibliotecii Ronald Reagan din California”, în timp ce Președintele Franței, Jacques Chirac, îi conferea titlul de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare. 

Cota operelor lui Brâncuși se ridicase în 73 de ani, din 1913 - când el expunea pentru prima dată la New York – până în1986, la apariția acestei cărți, la 3 milioane $ pentru o lucrare. La numai două luni după lansarea volumului Brâncuși de Radu Varia ea a sărit la 12 milioane $.

 

Radu Varia este, în acelaşi timp, singurul istoric şi critic de artă român care a organizat expoziţii importante în marile muzee ale lumii, printre care The Solomon R. Guggenheim Museum din New York, Musée National d’Art Moderne din Paris, Muzeul de Artă Modernă din Rio de Janeiro. El, un român, şi nu un francez sau un englez, deşi abia stabilit de doi ani la Paris, lua iniţiativa organizării şi ducea la un succes istoric, în 1973, prima expoziţie de pictură engleză contemporană prezentată vreodată în capitala Franţei. Unul dintre artiştii pe care i-a expus atunci pentru prima oară la Paris era nimeni altul decât David Hockney, astăzi cel mai bine cotat pictor din lume.

Asta ca să nu mai spunem că în 1971 a fost ales în unanimitate Preşedintele Juriului Internaţional al Bienalei de la Paris, că în 1973 a fost numit Director al Bienalei de la São Paulo sau că a fost Comisar al României la Bienala de la Veneţia în 1993.

 

Mai mult, timp de patruzeci de ani, toate expoziţiile majore în Europa, America, America de Sud şi… România ale marelui pictor Horia Damian îi sunt datorate.

 

Radu Varia a pronunţat la Academia Română discursul memorabil intitulat „Salvador Dali, Împăratul Traian şi România”. Iar The Royal Scottish Academy i-a făcut onoarea de a-l invita să susţină cea mai importantă conferinţă a anului, The Sir William Gillies Annual Lecture: “Brâncuşi: o mare experienţă spirituală”, şi i-a acordat Medalia de Argint a Academiei Regale, pe care au primit-o din 1826 până atunci numai 12 personalităţi ale culturii. Asta, cu un an înainte de a-l alege, prin vot unanim, Membru de Onoare al Academiei Regale.

 

 

Radu Varia a răspuns cu spontaneitatea-i bine-cunoscută întrebărilor noastre.

 

Pandemia, timp de reflecţie…

 

Împiedicând acţiunea, pandemia în curs – în mod paradoxal – tot a servit la ceva, favorizând reflecţia, înmănunchind amintiri de o viaţă, făcându-ne să vedem mai limpede ca înainte răscrucile de drumuri care au ieşit în calea destinului nostru.

Având atât timp la dispoziţie, am adunat imagini şi texte, am scris mici comentarii, am alcătuit panouri frumos prezentate, nu mai puţin de 80, o sumă de mărturii despre marele drum al artei româneşti şi universale pe care mi-a fost dat să-l parcurg cu atâta bucurie, ca martor privilegiat şi uneori ca actor.

Toate acestea fac obiectul unei donaţii încredințate tinerelor generații, invitându-le spre altitudinile artei şi ale fiinţei, uitată cel mai adesea în ziua de azi.

 

 

Întâlniri care ne guvernează existenţa

 

Cum s-a născut pasiunea dumneavoastră pentru artă?

Instinctul ne conduce în mod misterios spre întâlniri care ne guvernează apoi întreaga existenţă. De copil eram fascinat de imagini, descoperind în „Larousse”, de pildă, varietatea raselor şi a tipologiilor umane. Pe la 14 ani, destinul s-a impus sub o formă pe cât de violentă, pe atât de salutară. Doamna Ecaterina Tonitza, soţia pictorului Nicolae Tonitza, care locuia la sora mamei mele, la numai o sută de metri de casa noastră, m-a întrebat într-o bună zi: „Răducule, ce cărţi citeşti tu?”. Cu o absolută inocenţă şi încântare i-am răspuns: „Aventurile submarinului Dox”. Spre uluirea mea nu auzise de acele fabuloase cărticele de aventuri care-mi ocupau tot timpul, până la punctul că le citeam chiar şi în orele de clasă, rămânând corigent la trigonometrie. Asta, culmea, după ce cu numai câteva luni înainte Academicianul Grigore Moisil îmi înmânase Diploma de câştigător al Olimpiadei Naţionale a Tinerilor Matematicieni! Doamna Tonitza nu auzise de „Aventurile submarinului Dox”! În schimb, fumând câteva pachete de ţigări pe zi, traducea din limba germană, de dimineaţa până seara, scrierile lui Ibsen, ca să le poată citi fetele ei, Mica şi Titi. Pentru a remedia acel gol inexplicabil din cultura distinsei femei de litere, m-am oferit să-i împrumut două-trei volume, ceea ce am şi făcut fără întârziere. După câteva zile, văzând că nu spune nimic şi mai ales că nu mi le restituie, ca să le dau înapoi celui care mi le împrumutase pentru a obţine altele în schimb, am întrebat-o dacă a avut timp să le citească. Mi-a răspuns sec: „Mă mir că un băieţaş inteligent ca tine îşi pierde timpul cu astfel de prostii!” Duşul rece a avut un efect decisiv. Mi-am spus pe loc că avea într-adevăr dreptate şi din clipa aceea am uitat pentru totdeauna de Pongo&Co. Întors acasă, am zărit pe o etajeră cele 24 de volume, în alb şi negru, ale celebrei colecţii „Les Maîtres de la Peinture”. M-am apucat să le citesc cu o aviditate de o mie de ori mai mare decât în cazul lecturilor anterioare. De acolo a început totul, tot ce m-a condus la ce am făcut de atunci încoace şi fac şi în ziua de azi.

 

Şi pasiunea pentru Brâncuşi…? Să ne aducem aminte că aţi organizat la New York expoziţia „Brâncuşi. Capodopere din muzeele româneşti”, în 1990.

În1984, la New York, când Gianfranco Monacelli, Preşedintele Grupului Rizzoli Internaţional, cel mai mare editor de cărţi de artă din America, mi-a propus să scriu cartea despre Brâncuşi – ce avea să apară în 1986, după ce am fotografiat operele marelui artist în lumea întreagă – am constatat că aveam patruzeci din cele patruzeci şi două de broşuri şi de volume despre marele sculptor publicate până atunci. Multe dintre ele cu dedicaţii amicale de la autori, începând cu V.G. Paleolog, Carola Giedion-Welcker, Petru Comarnescu ori Jean Cassou. Deduc de aici că subiectul m-a atras dintotdeauna. Mai mult: ţin minte şi acum cât de mult m-a impresionat marmura Somnul aflată pe atunci la Muzeul Simu, demolat când aveam numai... 13 ani. 

Cât despre expoziția la care vă referiți, ea a reprezentat un adevărat triumf, semnalat pe o pagină întreagă de ziarul The New York Times.

 

 

Povestea unei medalii de aur şi a uneia de argint

 

Aţi conferenţiat despre Brâncuşi la Academia Regală din Edinburgh…

De mai multă vreme ştiam că The Royal Scottish Academy intenţiona să-mi facă onoarea excepţională de a mă invita să susţin la Edinburgh cea mai importantă conferinţă a anului: „The Sir William Gillies Annual Lecture”. De îndată ce scrisoarea formală a ajuns în mâinile mele, am anunţat tema conferinţei: „Brancusi, a Great Spiritual Experience” (Brâncuşi, o mare experienţă spirituală). Nu a fost o conferinţă de istoria artei în sensul curent al termenului, ci o navigare, ca să spun aşa, în domeniul invizibilului, al căutărilor liberatoare prin care artistul se desparte de sine, căutând integrarea cosmică, adică ordinea, armonia perfectă, exprimate prin creaţia sa. Şi am observat cu bucurie că niciuna dintre persoanele care au venit să mă felicite la finele expunerii nu mi-a spus că a fost „interesant, foarte interesant” sau „how interesting”, aprecieri care ţin de domeniul mentalului. Nu, toate acele persoane erau sub cupa magiei, a fascinaţiei, a misterului, trăiri deosebite prin care înţeleseseră „dinăuntru” fantastica aventură brâncuşiană. Prezentându-mi superba „Medalie de Argint”, Secretarul Academiei Regale mi-a semnalat că Preşedintele are una identică, numai că e de aur. Dezavantajul e că trebuie s-o predea succesorului!… În timpul recepţiei care a urmat vorbeam cu un prieten care tocmai cumpărase o clădire imensă, de 12.000 mp, în care urma să fie instalată „Colecţia şi Arhivele Europene Richard Demarco”, cea mai importantă mărturie a ce s-a întâmplat în ultimii 40-50 de ani în arta din ţările est-europene, inclusiv în România. Mă felicită şi mă asigură că distincţia primită e cu totul deosebită: „Am două veşti pentru tine, îmi zice: vestea proastă e că au mai dat medalia şi altora”. “Păcat, zic eu râzând… Şi vestea bună?” întreb. „Vestea bună, îmi răspunde, e că din 1826 şi până acum, adică de 185 de ani încoace, Medalia a fost decernată de numai 12 ori. A ta este a douăsprezecea”. Asta m-a mai liniştit un pic… 

Nu mult după aceea eram ales Membru de Onoare al Royal Scottish Academy. În Diploma semnată de M.S.Regina Elisabeta a II-a stă scris: “Pentru eminentele sale împliniri și pentru a onora demnitatea celor care ne învață”. 

Foto: Radu Varia cu Președintele Academiei Regale, Arthur Watson

 

Nu era pentru prima dată când aveaţi ocazia de a vorbi despre Brâncuşi într-un context atât de prestigios…

Mă aflam la Nagoya, când mai mulţi renumiţi profesori japonezi m-au invitat să conferenţiez la Universitatea Waseda din Tokyo, unde am vorbit despre „Premise filosofice şi determinări matematice în opera lui Brâncuşi”. Apoi, la invitaţia Guvernatorului Băncii Naţionale a României şi a Preşedintelui Băncii Centrale Europene, am vorbit despre Brâncuşi la Museum der Weltkulturen din Frankfurt, unde conferinţa mea de presă, amplu reluată de radiouri şi de televiziune, a stârnit atâta interes încât ne-am trezit cu un public de trei ori mai numeros decât cel care vine de obicei la asemenea manifestări, ceea ce a produs o întârziere destul de serioasă faţă de momentul anunţat al conferinţei propriu-zise şi al inaugurării oficiale, tehnicienii muzeului trebuind să monteze amplificatoare în alte două încăperi faţă de cea principală, astfel ca toată lumea să-l poată urmări pe orator. Întârzierea s-a dovedit de altfel extrem de profitabilă pentru public, care a putut admira în tihnă superba expoziţie „Brâncuşi fotograf”, pe care am organizat-o, cu tiraje originale pe care le-am adus de la Centrul Pompidou din Paris. Apoi, desigur, am ţinut o cuvântare despre Brâncuşi în faţa renumiţilor cercetători de la Getty Conservation Institute din Los Angeles şi o conferinţă la Universitatea Shenzhen din China, prima despre sculptorul român susținută vreodată în această țară. În mod surprinzător… în limba italiană, deoarece traducătorul desemnat era mai familiar cu limba lui Dante decât cu limba lui Shakespeare, iar eu nu vorbeam chinezește… 

Foto: Despre Brâncuși, la Universitatea Shenzhen

 

 

În artă e nouă doar permanenţa

 

Aţi conferenţiat adeseori mai ales în America…

La New York School of Architecture and Urban Studies, de pildă, am făcut-o la invitaţia lui Thomas B. Hess, creatorul importantei reviste „Art News” şi ulterior Director al Departamentului de Pictură şi Sculptură Modernă de la Metropolitan Museum, post pe care  l-a ocupat din păcate numai pentru o scurtă perioadă, fiind răpus de boală. Eu îi propuneam o mare expoziţie Dali. Iar Tom îmi cerea să organizez o mare expoziţie Brâncuşi. Care, date fiind circumstanțele, n-a mai avut loc. Cel mai amuzant moment, în ordinea de idei „conferinţe”, e acela în care, în anii ’70, eram invitatul lui Marshall McLuhan, “profetul comunicării”, să vorbesc la celebrul lui Seminar ce se ţinea lunea după-amiaza la Universitatea din Toronto. Sub şocul decalajului orar, căci abia venisem de la Paris, al diferenţei de temperatură, care afară era de minus 22 de grade Celsius, în timp ce în amfiteatru căldura ne topea pur şi simplu, am aţipit. McLuhan tocmai mă prezenta: „Înaintea expunerii sale propriu-zise, pe care o aşteptăm cu toţii, o să-l rog pe prietenul meu Radu Varia să ne spună câteva cuvinte despre ceea ce e nou în artă”. În acea clipă, Derrick de Kerckhove, asistentul său, observând că am aţipit, îmi trage un cot ca să fiu pe fază, iar eu, trezit brusc, rostesc din răsputeri în râsul şi în entuziasmul general cuvântul „Nothing!” Nimic. Tema iniţială a Seminarului a fost uitată, Marshall fiind încântat de demonstraţiile mele prin care căutam să conving pe toată lumea că nouă în artă e numai permanenţa. De altfel e ce ne spunea Sacha Guitry, care, întrebat ce e nou în teatru, zicea: „Molière”. Ori Salvador Dali atunci când, la întrebarea similară, ce e nou în pictură, răspundea cu promptitudine: „Velasquez”.

 

Brâncuşi este considerat părintele sculpturii moderne. Cum aţi defini originalitatea artei lui?

Multe sunt de spus aici. Esenţialul e că sculptorul român a pus capăt la ceea ce îmi place să  numesc “ciclul grec al sculpturii”, în care „omul e măsura tuturor lucrurilor”, ciclu ce a culminat în secolul al V-lea î.e.n., în Renaştere şi apoi cu Rodin. Brâncuşi, începând cu anul 1907 şi cu „Sărutul” de la Muzeul de Artă din Craiova, a readus la viaţă mijloacele şi limbajul dispărut de mii de ani ale marii arte a Egiptului Antic, în care „totul e măsura totului”, adică Cel de Sus, Creatorul, Infinitul, Absolutul. Ceea ce nu are limite neputând fi reprezentat, cum ne arăta şi Leonardo da Vinci, arta lui Brâncuşi devine o artă a simbolurilor, a „esenţelor”, cum îi plăcea să spună, lăsând deoparte reprezentarea „aparenţelor”, şi se întemeiază în primul rând pe limbajul formelor primare: cubul, ovoidul, cilindrul, trunchiul de piramidă.

Foto: Conferinţa Brâncuşi la Muzeul Culturilor Mondiale din Frankfurt 

 

Ce gândiţi azi despre iniţiativa pe care aţi luat-o în 1991 de-a restaura Ansamblul Monumental Brâncuşi de la Târgu Jiu?

Iniţiativa aceea este cea mai importantă, mai generoasă şi mai competentă pe care a luat-o cineva după 1989 în favoarea artei româneşti. Iar obstacolarea dezastruoasă a acesteia, e măsura exactă a prostiei, incompetenţei şi necinstei celor care au împiedicat ducerea la bun sfârşit a marelui proiect. 

Prin Fundația Internațională Constantin Brâncuși, pe care am creat-o la New York și la București, am reunit competențele supreme din țară și din străinătate: Getty Conservation Institute și Swedish Corrosion Institute din Stockholm. Iar la Washington am dobândit pentru România 3 milioane U$ de la Banca Mondială, împrumut destinat restaurării de la Târgu Jiu, după ce la New York reușisem să înscriu Ansamblul Brâncuși pe lista World Monuments Fund, susținând un discurs îndelung aplaudat de Cyrus Vance, Secretar de Stat al Statelor Unite, și de Xavier Perez de Cuellar, Secretar General ONU. 

Muncisem benevol timp de ani de zile, aducând și o contribuție financiară de 312.000 $ 

din fonduri proprii, confirmată de fiscul american, și fără de care nu s-ar fi putut întreprinde nimic. Proiectul nostru a obținut toate aprobările necesare. Dar corupția ministerială  – semnalată și de Raportul Comisiei de Anchetă a Parlamentului României prezidată de Profesorul Corneliu Bucur – a împiedicat punerea sa în aplicare! O rușine națională. Și o crimă imprescriptibilă față de Brâncuși.

Theodor Stolojan, Prim Ministru al României în perioada lansării proiectului și apoi Senior Economist la Banca Mondială (atunci când luptam cu succes pentru obținerea fondurilor), scrie în remarcabilul său volum de memorii intitulat Decizii, controverse, mituri, publicat la finele anului 2020: “Din nefericire, așa cum se întâmplă de multe ori în România, intervenția Ministerului Culturii a făcut ca restaurarea Coloanei Infinitului să nu respecte în întregime soluțiile propuse de Dr. Radu Varia, iar celelalte componente ale proiectului să fie abandonate”.

 

Unii caută în prezent să înscrie Ansamblul Brâncuşi pe lista patrimoniului cultural mondial întocmită de UNESCO…

Preferabil ar fi să se trezească mai întâi la realităţi şi să-şi dea seama că Ansamblul nu e nici azi un „ansamblu” şi un parcurs al pelerinului, un drum al meditaţiei, cum ar trebui să fie, ci un oribil traseu de curse cu obstacole. Cum să te mire faptul că nu vine practic nimeni să-l viziteze, când ar trebui să fie printre punctele principale de atracţie artistică ale Europei? Asta, ca să nu mai vorbim de modul în care au fost „restaurate” lucrările în parte, mai ales Coloana Infinitului. Un triumf al imposturii. Nu e de mirare că Ansamblul Brâncuşi, prezentat ca monument funerar, în loc de glorificare a vieţii, cum e de fapt, n-a fost admis pe lista patrimoniului UNESCO, fiind respins cu cea mai joasă notă posibilă.

 

 

Revelaţia maeştrilor

 

Prietenia dumneavoastră cu Salvador Dali e bine-cunoscută. Vă considera „om de idei, superstar”, şi v-a dedicat un celebru poem…

Mi-a cerut, în 1971, să-i fiu alături la crearea muzeului său din Figueras, inaugurat în 1974, azi cel mai vizitat din Spania după celebrul Prado din Madrid, şi am rămas prieteni pe viaţă. Textul „Oui! à la Roumanie. Pour Radu Varia” (Da! României. Pentru Radu Varia) e o capodoperă poetică, inspirată de admiraţia sa pentru Împăratul Traian. Axa ce leagă Spania, unde viitorul împărat s-a născut, lângă Sevilla, şi Dacia Felix, cucerirea lui, era reprezentată în zilele noastre de Dali la un capăt şi de… subsemnatul, la celălalt! Poemul se încheie cu aceste cuvinte: „Şi pentru a fi ca el, şi întotdeauna – ca Împăratul Traian - mă proclam Salvador Dali, catolic, apostolic, roman şi român”. Ultimul cuvânt i l-am sugerat eu şi l-a adoptat pe loc cu mare entuziasm. În discursul meu la Academia Română am evocat asemenea aspecte extraordinare din universul dalinian, dar am căutat totodată să-l situez pe fabulosul artist în cadrul culturii spaniole, evocând „Marele teatru al lumii” de Calderon de la Barca sau „Don Quijote” de Cervantes. Aidoma Cavalerului Rătăcitor, Dali pornea adesea de la iluzii, iar când se izbea de realităţi găsea explicaţii de o inimaginabilă fantezie. Era şi asta o parte, surprinzătoare, a geniului său.

 

Aţi fost alături şi de un alt mare artist al secolului, pe care l-aţi cunoscut la Paris, Horia Damian, care şi-a asumat condiţia vieţii de pictor ca pe o experienţă spirituală, permanent reînnoită, trăită în mod ascetic, solitar.

Epoca recentă a favorizat ceea ce a numit expresiv, mergând până la un adevărat cult al „noutăţii” şi, de ce să n-o spunem, al urâtului în detrimentul sensului şi al armoniei. „Torniamo all’antico e sarà un progresso”, spunea Giuseppe Verdi invocând cultul frumosului care inspirase lumea cândva şi amintindu-ne totodată că alte căi de progres nu există în artă decât acelea salvatoare ale creaţiei dintotdeauna. Pentru Damian, pictura era 

o artă magică, chemată să exprime prin forme şi culoare echilibrul universal şi splendoarea lumii. „Aş vrea, afirma el, ca prin arta mea să restitui nobleţea raportului dintre ce spune pictura şi modul în care o spune”. Pictura era pentru el un discurs. Un discurs despre destinul omului pe pământ şi care, la nivelul cel mai elevat al artei, trebuie să ne emoţioneze şi să ne îndrume spiritual. Căci pictorul e un ghid, un şaman ce are darul de a exprima inexprimabilul. Traumatismele istorice intervenite în artă ridică, inevitabil, chestiuni fundamentale, cum ar fi chiar aceasta: ce este arta? 

 

 

Dezagregarea actuală a societăţii e determinată de lipsa elitelor

 

Credeţi în rolul elitelor?

O societate fără elite e care va să zică că nu le are, vorba lui Caragiale, şi asta înseamnă că acea societate practic nu există. Elitele sunt cele care au inspirat şi menţinut dintotdeauna marile tradiţii ale umanităţii şi au făcut ca specia noastră să meargă înainte. Dezagregarea actuală a societăţii e determinată tocmai de lipsa elitelor, de ignorarea lor, de lipsa de respect pentru acestea, de distrugerea adevăratei scări a valorilor, de reducerea sacrului la profan. Să luăm un exemplu. Orişice fâşneaţă care şi-a arătat particularităţile prin gazete vulgare şi la televizor la noi e numită „divă”. De unde şi până unde? Într-o societate civilizată, cuvântul „Divă” e rezervat acelor artiste care prin performanţele lor extraordinare sugerau contingența cu Divinitatea. Maria Callas era o Divă.

 

Cum vedeţi cultura românească în lume la ora actuală?

Atât Mariana Nicolesco, cât şi eu însumi ne-am impus prin noi înşine, şi aşa au făcut toţi cei care au reuşit, şi care ar trebui susţinuţi, tocmai de aceea, fără limite, în iniţiativele lor de interes naţional. Eu cred numai în acest tip de demers. La noi, în schimb, oameni care n-au realizat nimic prin ei înşişi, care nu se bucură de niciun fel de notorietate internaţională, sunt cei care decid de fondurile existente, modeste sau generoase, şi de „promovarea” culturii româneşti în lume. România e singura ţară de pe pământ care poate numi Ambasadoare Brâncuşi o semianalfabetă! 

Dar asta n-ar trebui să mire pe nimeni atâta vreme cât în cele 1386 de pagini ale volumului prezentat drept omagiu adus Centenarului Marii Uniri, intitulat Arta din România – volum patronat de niște pretinși savanți, în fapt ignoranți lipsiți de o minimă smerenie în fața adevărului și artei – nu apare niciuna dintre cele trei opere de Brâncuși ce constituie punctul de răscruce al sculpturii mondiale: Rugăciunea, Cumințenia Pământului, Sărutul. Toate trei din 1907, toate trei aflate în România! Ca să nu mai vorbim de faptul că Ansamblul Monumental de la Târgu Jiu, în mod rușinos, e prezentat complet anapoda.

 

Aproximativul nu există

 

Cum „convieţuiesc” două personalităţi de talia Marianei Nicolesco şi a lui Radu Varia?

De minune. Dintotdeauna am iubit muzica şi mai ales vocea umană, cântul de înalt nivel. Iar Mariana, pe lângă darul genial pe care-l are, e de o vitalitate şi de un amuzament de nedescris. Şi nu are niciun fel de capricii ca acelea ce caracterizează falsele „Dive”. 

Am fost privilegiat să asist la toate imensele ei succese: la Gran Teatre del Liceu din Barcelona, de pildă, unde după ce cântase „La Traviata”, publicul se adunase în faţa teatrului, blocând vestitele şi vastele Ramblas, aclamând-o nebuneşte, la miez de noapte, la ieşirea ei din teatru. Și cum aș putea uita ce scria presa din New York? “Senzația stagiunii trecute a fost soprana Mariana Nicolesco. După premiera de aseară la Metropolitan Opera e limpede că senzația actualei stagiuni e tot Mariana Nicolesco”. Iar la Scala din Milano, ovaţiile publicului, rechemările la rampă după sublima arie a Donnei Elvira, „Mi tradì” din „Don Giovanni” de Mozart au durat într-o seară mai mult decât cele treisprezece minute ale scenei propriu-zise! Şi asta spre încântarea lui Riccardo Muti, care, altfel, nu permitea o întrerupere de asemenea anvergură a firului dramatic. Mărturisesc că mă gândesc şi acum cu o mare admiraţie la forţa ei de caracter care, pe culmile gloriei, a decis într-o bună zi că e la fel de important să transmită tinerelor generaţii marile tradiţii ale artei cântului, pe cale de a se pierde, decât să-şi consacre tot timpul şi toate energiile numai propriei cariere care, oricum, 

i-a adus mai mult decât ar fi putut visa vreodată: „Primadonna Assoluta”, „Regina del Belcanto”, soprana care a cântat cele mai multe premiere absolute din istoria Teatrului alla Scala! 

Mai greu cu Mariana e când o treabă nu e dusă până la capăt sau nu e făcută ca lumea. Acolo, cum are un mare sens moral şi un sentiment forte al datoriei, nu scapă nimeni până nu se ajunge în zonele perfecţiunii. Imens avantaj, de fapt, pentru numeroşii tineri care s-au format şi se formează în domeniul cântului sub îndrumarea ei, şi care ştiu astăzi că „aproximativul” nu există în artă. 

Miile de mesaje pe care le-a primit din ţară şi din întreaga lume în perioada aceasta, a pandemiei, mesaje de recunoştinţă, de dragoste şi de speranţă, de nerăbdarea regăsirii la Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée, pe care le-a creat, la Cursurile ei Master Classes, dau măsura valorii unice a contribuţiei sale la cultura naţională şi universală. Pe de altă parte, Mariana e pasionată de lumea „mea”, lumea picturii şi a sculpturii, a pictorilor şi sculptorilor, bucurându-se de admiraţia fără margini şi de prietenia unor artişti ca Salvador Dali, Andy Warhol, Christo ori David Hockney, care i-a și făcut un minunat portret. Iar eu unul o tachinez întruna, ceea ce, har Domnului, pare s-o încânte…

 

Există speranţa unei schimbări în bine?

Evident, există chiar certitudinea unei adevărate metamorfoze, a unei imperative renaşteri. Ceea ce nu ştiu însă e data la care aceasta se va produce.

Ultima oră
Alte titluri din: Interviuri
Spitalul Colentina se va redeschide şi pentru pacienţii non-COVID Spitalul Colentina se va redeschide şi pentru pacienţii non-COVID
În liftingul modern nu se îndepărtează doar surplusul de piele, se pun puncte de consolidare a ţesuturilor feţei În liftingul modern nu se îndepărtează doar surplusul de piele, se pun puncte de consolidare a ţesuturilor feţei
Mai multe titluri din: Interviuri
Antena3.ro Mihai Voropchievici: Vrei să atragi banii? Îmbracă-te așa!
Libertatea.ro Ministerul Sănătății a făcut public raportul: 13 pagini greu de citit, dar din care rezultă că nu s-au comunicat publicului între 5.000 și 10.000 de decese
A1.ro Ce fată a fost eliminată de Burlacul Andi la ceremonia ediției 10. Deși o plăcea, nu o consideră potrivită pentru el
Observator.ro Horoscop 13 mai 2021