Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Condamnat la moarte

19 Feb 2004

Prietenul cel mai bun al lui Beldeanu, Ioan Chirila, nu poate reveni acasa

La 73 de ani, Ioan Chirila duce o viata modesta intr-un apartament de trei camere, intr-un cartier modest din Munchen. Are in continuare un pasaport de refugiat politic. Este avid de stiri despre Romania si vorbeste des la telefon cu sora lui din tara. Nu se poate insa intoarce aici, pentru ca inca este condamnat la moarte. De parca nu i-ar fi fost de ajuns trei decenii cu Securitatea in ceafa.
LAVINIA TUDORAN

Jurnalul National: In ce an ati parasit Roma nia si cum ati reusit?
Ioan Chirila: Am trecut frontiera din Romania in Iugoslavia pe data de 6 spre 7 august 1950. In Iugoslavia ne-au internat la o inchisoare, unde ne-au hranit trei luni numai cu supa de fasole fara fasole... Apa chioara... Am iesit ca schilozii de acolo. In fine, ne-au dus pe urma la o vila si ne-au dat de mancare sa ne punem pe picioare. Apoi ne-au trimis la lucru.

Ati plecat atunci impreuna cu un grup mai mare?
Nu, numai cu Dumitru Ochiu de la Husi, coleg de liceu. Nu am plecat, eu am fugit...

Cum ati ajuns la Munchen?
Din Iugoslavia am fugit de doua ori. O data m-au prins, m-au intors si mi-au dat o luna de inchisoare. A doua oara am reusit, am ajuns la Trieste. Pe data de 3 septembrie 1951, impreuna cu Beldeanu....

Atunci l-ati cunoscut?
Nu, ne cunoscusem in inchisoare la Zrenjanin, in primele saptamani dupa ce am ajuns in Iugoslavia. Pe urma, am fost tot timpul impreuna. A fost cel mai bun prieten al meu.

Cum ati trait pana la momentul Berna?
In Iugoslavia am fost prin vreo opt inchisori. La Trieste era normal, aveam libertate. Ca sa atacam legatia, ne-a luat vreo 4-5 luni de pregatire. Beldeanu a fost inainte la Berna, a facut fotografii. Eu am facut rost de arme.

De unde?
De la un neamt, care se ocupa cu trafic de arme.

De ce ati plecat din Romania?
Faceam parte dintr-o organizatie anticomunista, "Cruciada alba contra bolsevismului". In mai 1950 au fost arestati 17 colegi de liceu din aceasta organizatie. Eu nu am fost arestat, pentru ca a vrut Securitatea sa vada cu cine mai am legatura. A fost si Ochiu prins, dar eliberat dupa cateva zile ca sa fie pe urma mea, sa afle cu cine ma intalnesc si ce fac. Cu doua zile inainte de a fugi, Ochiu mi-a spus ca trebuie sa plecam. Bine, eu am mai aflat si din alta sursa ca Securitatea are sa ma aresteze. Avea dreptate. Mi-au scris parintii mei mai tarziu ca, dupa doua zile de la fuga, au venit noaptea sa ma aresteze. Am fost condamnat de Tribunalul Militar de la Galati. Dar nu stiu ce condamnare, cat am luat.

Povestiti-ne momentul Berna...
Ne-am pregatit chiar din august ‘54 pana in februarie, cand am plecat acolo cu totii. Am fost Beldeanu, Ochiu, Dan Codrescu, eu si soferul, Teodor Ciochina. Am ajuns la Berna, am facut de cateva ori ocolul legatiei cu masina si pe urma, exact la 12:00 noaptea, am intrat in parc si in prima cladire, unde nu am gasit pe nimeni in afara sotiei lui Setu, Aurel Setu, soferul misiunii, care a fost ranit si a murit. Pe la 1:30 a venit cu o masina curierul diplomatic de Zurich, l-au bagat in legatie si apoi doi cetateni au plecat. Cand s-a intors Setu, l-au somat Codrescu si cu Ochiu, dar n-a vrut sa se predea. Atunci a trebuit sa traga. Pe urma am tras cateva rafale in geamurile de la legatie si am ocupat-o. Ne-am baricadat acolo si am stat pana pe data de 16 februarie, ora 16:30. Atunci ne-am predat. Dupa mai multe confruntari si tratative cu elvetienii. Apoi am fost la inchisoare si ni s-a facut procesul in iunie ‘56.

Cand ati fost vanat de Securitate?
In Romania, din mai 1950. Aici, in strainatate, dupa documentele pe care le am, am fost urmarit permanent pana in 1983. Pe urma cred ca s-au saturat.

Ce s-a intamplat cu rudele ramase in tara?
Acasa au ramas parintii, o sora si un frate. Tatal meu a fost o data la inchisoare si o data la canal. A facut cam vreo 5 ani de zile. A fost preot. A facut puscarie si din cauza mea si pentru activitatea lui politica.

Cand ati simtit ca Securitatea este pe urmele dumneavoastra si ca sunteti in pericol sa fiti rapit?
Cel mai rau a fost la hotelul unde a lucrat Beldeanu, Hotel Daniel. Dupa ce a cazut Beldeanu, m-a rugat proprietarul sa lucrez la el. Si intr-o noapte, nu eram acolo decat de vreo 10-12 zile, a venit un cetatean si mi-a spus ca vrea o camera. I-am raspuns ca mai am una singura. Zice: "Dar vreau si garaj". Zic: "Garajul e dupa colt". Vine inapoi, spune ca nu-l gaseste. "Dom’le, numai cinci metri dupa colt". Nu, ca sa merg cu el. Zic: "Uite, iti dau schita". Mi-am dat eu seama ca ceva nu este in regula. Si a venit cu schita inapoi. Zice: "Nu m-ajuta schita". Si m-a apucat de haina, ca sa merg cu el. Si-atunci am scos pistolul si l-am somat daca nu pleaca, eu trag. Atunci a fugit.

De cate ori credeti ca urma sa fiti rapit?
Cam de vreo cinci-sase ori.

Ati purtat arma la dumneavoastra? Cata vreme?
O, da. Am avut pana in ‘80.

Mai pastrati documente? Ati pierdut, vi s-au furat din ele?
Acum zece ani am avut o operatie de cancer la gat si am stat in clinica vreo opt luni. In timpul asta, ultima sotie spune ca le-a aruncat din pivnita, ca erau molii.... Dar eu nu cred. Era un cufar numai cu actele mele si un cufar cu actele lui Beldeanu. Putin mi-a mai ramas. Actul de acuzatie, cateva fotografii si cateva scrisori.

Ati spionat pentru agentiile occidentale?
Am colaborat normal... Aveau nevoie de anumite informatii. De exemplu, la lagarul de la Triste, si englezii, si americanii aveau nevoie de informatii legate de colegii nostri de lagar. Si am dat tot felul de rapoarte.

A fost vorba doar de englezi si americani?
Da.

Ati fost condamnat in doua randuri la Bucuresti. Ce s-a inta mplat cu cele doua condamnari? Ati facut multe demersuri pentru a fi anulate pedepsele.
Eu stiu ca am fost condamnat la Galati si atunci cand a fost condamnat Beldeanu. Asa mi-a transmis Ministerul Justitiei, ca am fost condamnat in ‘59 la moarte.

Ati facut demersuri pentru anularea condamnarii?
Da. Ultimul raspuns pe care l-am primit a fost acela ca pedeapsa de la Galati a fost stearsa. De cealalta, de la Bucuresti, nu spune nimic nimic.

De ce nu v-ati intors in Romania?
Pentru ca nu mi-a fost anulata condamnarea la moarte. Eu nu am cetatenia germana, cum o are Codrescu pe cea elvetiana. Eu port de 44 de ani pasaportul asta de azilant politic.

Ce faceti la Munchen?
Pai, sunt pensionar de 12 ani. Duc o viata normala, pe muchie de cutit, cum se spune. Am greutati cu sanatatea.

CV
Fiu al unui preot si al unei invatatoare, Ioan Chirila s-a nascut in 1931. La nici 19 ani a trebuit sa fuga din Romania, de teama ca Securitatea il va aresta. Facea parte din organizatia anticomunista "Cruciada alba contra bolsevismului". A fost cel mai bun prieten al lui Oliviu Beldeanu. De altfel, dupa rapirea acestuia, crede ca Securitatea a vrut sa faca acelasi lucru si in cazul sau. "Actul sau de identitate este in continuare un pasaport de refugiat politic, iar una dintre pagini poarta stampila cu recomandarea expresa "Valabil pentru toate tarile, mai putin Romania"", scrie Stejarel Olaru in volumul sau "Cei cinci care au speriat Vestul". Chirila nu are o situatie financiara prea buna. Locuieste la Munchen, intr-un apartament de trei camere si este de 12 ani pensionar. In 1959 a fost condamnat la moarte.

CONTINUARE: Ademenit cu 1000 de dolari

Mai multe titluri din: Special