x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Inventarul termitelor care devastează pădurile României. Episodul 5: Termitele din România, cuibărite în Borşa şi Vişeu

Inventarul termitelor care devastează pădurile României. Episodul 5: Termitele din România, cuibărite în Borşa şi Vişeu

de Petru Zoltan    |    20 Noi 2011   •   21:00
Inventarul termitelor care devastează pădurile României. Episodul 5: Termitele din România, cuibărite în Borşa şi Vişeu

Controversatul silvicultor Pavej Horj a dat in toamna anului 2008 functia de Director al Directiei Silvice Maramures pe un fotoliu din Parlamentul Romaniei, cand a fost ales deputat in colegiul Borsa – Viseu din Maramures. Paradoxal, colegiul in care a fost ales reprezinta doua zone fierbinti in ceea ce priveste taierile ilegale de padure din Romania. "Termitele" care au atacat Muntii Maramuresului nu ii sunt deloc straine lui Pavel Horj, mai ales ca a lucrat timp de 10 ani la Directia Silvica. Legaturile pe care le-a avut cu afaceristii controversati ii dau si astazi batai de cap, fiind sub lupa Directiei Nationale Anticoruptie.

Unul dintre acestia este omul de afaceri Vasile Coman, fost consilier judetean, actual consilier local in Viseu de Sus. Vasile Coman detine monopolul in ceea ce priveste taierile de masa lemnoasa pe Valea Vaserului. Numai in ultimii doi ani, Ocolul Silvic Viseu de Sus a vandut peste 200.000 mc de lemn. Totodata, Coman administreaza si cale ferata forestiera. Ea apartine statului, prin Regia Nationala a Padurilor, dar a fost data in administrarea firmei Holz Company. Societate este singura care detine locomotive si vagonete necesare pentru transportul materialului lemnos pe calea ferata pana la drumul auto. Practic firmele care exploateaza in zona sunt nevoite sa apeleze la serviciile de transport oferite de Vasile Coman. Potrivit Registrului Comer­tului, Vasile Coman controleaza direct sau prin interpusi societatile R.G. Holz Company, MarWood Intenational si Conrep SA. Acesta a demarat primele afaceri cu lemn imediat dupa Revolutie, cand si-a deschis firma Com Vasilica V SRL, prin care si-a deschis un atelier de tamplarie. Incet, incet s-a apucat sa exploateze padurile din Viseu de Sus, dupa care a inceput sa exporte lemnul in Germania. Cu banii obtinuti in urma exporturilor a cumparat pachetul de 33% din actiunile firmei Conrep SA, fosta intreprindere forestiera de stat din Viseu. Apoi a infiintat societatea R.G. Holz Company. Aceasta firma a fost infiintata in anul 1999, avand cartierul general in zona industriala a orasului Viseu de Sus, pe o suprafata de 40 de hectare. Obiectul principal de activitate il constituie producerea de elemente lamelare stratificate si imbinate in dinti din molid si brad, iar de vanzarea acestora se ocupa firma Marwood Intenational, patronata de sotia lui, Ileana Coman. In plus, Pavel Horj i-a facilitat lui Vasile Coman obtinerea directa a celor mai valoroase parchete de masa lemnoasa din zona, fara ca Directiile Silvice Maramures si Baia Mare sa mai fi organizat licitatii asa cum ar fi fost normal. Mai mult, Conrep si Holz Company au datorii la bugetul de stat.

Autoritatile locale l-au acuzat pe Coman de faptul ca a taiat cateva mii de hectare de padure din zona Viseu de Sus, de pe urma carora a obtinut profituri uriase. Dar degeaba! Insa, atunci cand a fost prins, a scapat doar cu amenzi modice, pe care le-a contestat in instanta. Ultima data a fost prins la 21 aprilie 2011, cand o echipa formata din politisti, jandarmi si silvicultori au demarat o actiune de prevenire si combatare a taierilor ilegale si a furturilor de arbori in zona Viseu de Sus. Potrivit unui comunicat al Politiei Romane, in Gura Novatului a fost oprit pentru control trenul forestier care circula pe Valea Vaserului. Acesta era incarcat cu lemn rotund de esenta rasinoasa. In urma cercetarilor a rezultat ca nici seful de tren si nici administratorul firmei Holz Company nu au putut prezenta documente de provenienta pentru 200 de metri cubi de lemn aflat in 15 vagoane, a carui valoare a fost estimata la aproximativ 10.000 de euro. Motiv pentru care lemnul a fost confiscat, iar firma a fost amendata cu 10.000 de lei. Intamplator sau nu, lemnul confiscat a fost lasat tot in custodia firmei Holz Company, pe motiv ca Ocolul Silvic Viseu de Sus nu are spatiu de depozitare. Culmea, dupa numai cateva zile, Ocolul Silvic a scos lemnul la licitatie, fiind adjudecat tot de Vasile Coman.

Dar cu cateva luni inainte de alegerile parlamentare din 2008 inundatiile au facut prapad in zona Maramuresului, fiind distrusa calea ferata forestiera de pe Valea Vaserului, in zona localitatii Viseu de Sus, pe o portiune de aproximativ 20 de kilometri. Atunci, Pavel Horj a facut o serie de diligente pentru a obtine de la Regia Nationala a Padurilor banii necesari pentru repararea caii ferate. Contractul de consolidare si amenajare a caii ferate a fost atribuit direct firmei R.G. Holz pe principiul ca aceasta este singura din judet acreditata sa execute astfel de lucrari. In urma lucrarilor, R.G. Holz a facut un decont de aproximativ 8 milioane de lei. Ghinion, pentru ca in urma unui control al Romsilva a rezultat ca lucrarile sunt supraevaluate, iar lucrarile au fost oprite. Nemultumit de aceasta decizie, administratorul firmei Vasile Coman s-a adresat Tribunalului Maramures, care a obligat RNP Romsilva la plata a 7,2 milioane de lei plus dobanda aferenta. In urma unei intelegeri, Romsilva a renuntat sa mai faca recurs, iar afaceristul a renuntat la dobanda de jumatate de milion de lei. Astfel, Coman si-a reluat activitatea de exploatare si transport al materialului lemnos de pe Valea Vaserului. Dupa ce a fost prins cu cele 15 vagoane de lemn pe care nu a putut sa il justifice, Vasile Coman si-a adus aminte ca are de recuperat putin peste 500.000 de lei de la Romsilva, adica dobanda la care a renuntase.

Acest material jurnalistic a fost re­a­lizat cu sprijinul Fundatei Soros Ro­­­mania, in cadrul programului Jurnalism de investigatie in slujba interesului public. Continutul acestui material nu reprezinta pozitia oficiala a Fundatiei Soros Romania. www.soros.ro

×
Subiecte în articol: defrisare