x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Acasa la Lia Roberts, in Las Vegas: Candidez!

Acasa la Lia Roberts, in Las Vegas: Candidez!

10 Feb 2004   •   00:00

Femeia care a bulversat viata politica romaneasca a declarat in premiera reporterilor "Jurnalului National" ca incepe batalia pentru Cotroceni Trimisii nostri speciali in statul american Nevada, Oana Stancu si Alexandru Molovata, se afla de patru zile la Las Vegas si o urmaresc pas cu pas pe cea care vrea sa ajunga prima femeie presedinte al Romaniei. Reportajele va introduc in resedinta somptuoasa a Liei Roberts. In biroul ei se afla drapelele Romaniei si Statelor Unite, iar in sufragerie are covoare romanesti.

E atat de bogata precum se spune? E cineva in politica din State? E un consul adevarat pentru romanii din Las Vegas? Cine e si ce face aceasta Lia Roberts? Sunt intrebari pe care vi le-ati pus si dumneavoastra, ca si noi, dupa ce acest personaj a aparut de unde de neunde si a anuntat ca ar putea candida la Presedintia Romaniei. Pentru a gasi raspunsurile, "Jurnalul National" a trimis o echipa acasa la Lia Roberts, la Las Vegas, care timp de patru zile a urmarit-o pas cu pas. Oana Stancu, Alexandru Molovata
Corespondenta din Las Vegas

O zaresc in multimea adunata la banda cu bagaje, cu cheile de la masina in mana, singura. Un gand rapid ma trezeste din amorteala celor 25 de ore de zbor: "Unde i-or fi bodyguardul si soferul?". Nu intreb, convinsa ca trebuie sa apara. Trebuie sa ne salutam si am un moment de ezitare. "Sa-i intind mana?", ma intreb, cu ochii la fata ei severa, care nu lasa loc de prea multe intimitati, fara sa observ ca deja intinsese bratele. Asa ca imbratiseaza mai mult o stana de piatra, ba ma pupa si pe obraz. Dupa care intimitatile iau sfarsit brusc, iar tonul sever ma anunta sa nici nu incerc sa aduc vorba despre candidatura, pentru ca nu va spune nimic pana pe 16, cand vine in Romania sa anunte ce decizie a luat. "Ati venit personal sa ne luati de la aeroport?", mai lansez o mirare prosteasca si ma lamureste ca altfel nu aveam cum sa ne recunoastem. Corect. Dar tot nu inteleg unde e soferul, unde e secretarul personal, bodyguardul... "Conduceti singura?", intreb pana la urma. "Pai cine sa conduca?", isi exprima la randu-i mirarea, pe acelasi ton sever, usor ironic, iar eu nu mai indraznesc sa aduc vorba si despre garda de corp. Vad eu pe parcurs. E tarziu. 11 noaptea. Mercedesul elegant, dar model vechi, ne duce spre hotel, in timp ce stapana lui ne initiaza cu primele informatii despre Las Vegas. "Cand am venit prima oara aici, termometrul de pe acest hotel arata 45 de grade Celsius. Aveam pe atunci insa si o resedinta de vara, in Valea Soarelui. Dar nu va spun prea mult, ca sunteti obositi acum. Ne vedem maine dimineata", ne expediaza rapid in holul hotelului, fara nici o invitatie la ea acasa, fara nici un plan de bataie pentru a doua zi. Ne avertizeaza totusi sa nu sunam pana in ora 8.

Afacerile si viata privata, top secret
Despre Lia Roberts se spune ca ar avea o avere estimata la 500 de milioane de dolari, mostenita de la cei doi soti, ambii decedati. Face afaceri cu imobiliare si bursa si asta e tot ce pot sa scot de la ea pe tema asta. Nici vorba sa vizitam macar compania. "Ce birou? Eu nu am birou. Imi fac totul de acasa, nu am nevoie de birou. Nu va imaginati ca am program de la 9 la 5. Am manageri cu care stau de vorba din cand in cand. Eu nu fac decat sa citesc rapoarte si sa iau decizii, evident ", ma lamureste a doua zi. E deja dupa-amiaza. Prima parte a zilei a avut intalniri, la care, evident, nu am avut acces. Acum paseste grabita pe holurile mari din Nevada Court House, la unul dintre etajele careia se afla si birourile celor doi senatori de Nevada. "Sunt la Washington sigur, dar sa vedem pe cine gasim." La republicanul John Ensign ne intampina sefa de cabinet, zic eu, si Lia Roberts ma atentioneaza ca Sonia este mai mult decat atat, jobul ei presupunand administrarea activitatii senatorului pentru tot statul, nu e doar o secretara. Sonia arunca tavalug primele exclamatii legate de intentia Liei Roberts de a candida pentru functia de presedinte al Romaniei: "O, este un bun lider daca romanii vor fi suficienti de destepti ca sa o aleaga. Are darul de a-i pasa de oameni si dragoste si pasiune pentru Romania si pentru politica. Vom regreta sa n-o mai avem aici, dar liderii nu stau in locuri confortabile, ci se duc unde sunt provocarile mai mari", lasa Sonia sa se citeasca printre randuri o parere nu tocmai buna depre Romania. La democrati nu mai e nimeni la ora asta, iar Roberts ne anunta ca pleaca din Las Vegas intr-o localitate din apropiere, unde republicanii aniverseaza ziua lui Abraham Lincoln, o traditie de fiecare an in luna februarie. "Noi, republicanii, il avem pe Lincoln. Democratii nu au pe cine aniversa", lanseaza prima intepatura la adresa adversarilor politici si isi ia la revedere anuntandu-ne ca a doua zi la pranz gazduieste o intalnire a femeilor republicane la care participa si prima doamna a statului. "Asta e si ocazia sa veniti la mine acasa", ne transmite, iar eu raman intrebandu-ma ce s-ar fi intamplat daca nu ar fi fost aceasta "ocazie", nu am fi ajuns la resedinta? Bine, imi zic, decisa sa iau urma romanilor din Las Vegas, pentru a afla ce fel de consul e pentru ei, amintindu-mi ca bellman-ul de la hotel a recunoscut-o si salutat-o. Nu aflu lucruri rele. Nu este nici "mama lor", dar nici nu se plang de ea romanii de aici, trag concluzia. "Ne-a ajutat de fiecare data cand ne-am dus la ea cu chestii de astea legate de acte. Eu am avut nevoie de pasaport pentru fetita sa o pot aduce aici, atunci am cunoscut-o. E de treaba", imi spune baiatul cu bagajele, spre dezamagirea ziaristului care ar vrea sa afle si lucrurile nu tocmai bune.

Casa cu Bush la poarta
A doua zi, taxiul se opreste in fata unor porti mari de fier din cartierul rezidential unde locuieste Aurelia Arnold Roberts. Ii spun pe litere paznicului numele meu si suna sa vada daca suntem primiti. Dupa confirmare, ma indruma spre resedinta cu o harta pe care sunt trase numeroase dare de pix: toate in aceeasi directie: numarul 711. Nu apuc insa sa caut numarul de pe imobil. Il recunosc dupa pancarta cu steagul Americii si numele lui George Bush, infipta in fata casei. O cladire intinsa, fara etaj, dar aici cine isi permite sa cumpere teren nu isi ridica imobil cu etaj. Se gandeste ca la batranete nu e de urcat scari. Sun. Langa sonerie o placuta invita musafirii sa se stearga bine pe picioare. O aud de dupa usa vorbind tare la telefon: "Ok, daca-i pe asa, atunci nu fac decat sa ma ambitioneze si mai mult. Ce vrei sa fac acum, sa ma apuc sa dezgrop si eu mizeriile pe care le-au facut ei in 14 ani?". Usa se deschide.

Daca e aleasa, va trebui sa renunte la cetatenia americana
Aceeasi surpriza ca la aeroport. Nu exista servitori, cum nu exista nici sofer. "Deci candidati", zic imediat ce termina. "V-am spus ca nu discut despre acest subiect", mi-o taie aspru, vizibil marcata de discutia de la telefon. "Deja au inceput atacurile. Dar nu fac decat sa ma ambitioneze si mai tare. Sa va spun un lucru. Daca eu sunt aleasa presedinte al Romaniei, trebuie sa renunt la cetat enia americana. Constitutia Statelor Unite nu imi permite sa fiu presedinte sau premier in alta tara. Crede cineva ca eu pot sa fac jocul PSD pentru asa ceva? Nu au bani sa ma cumpere", comenteaza vestile primite prin telefon din Romania. Si adauga: "Nu am afaceri in Romania, nu am nimic de castigat. Nu am revendicat nici un metru de pamant din trecut, ca altii. Nu am vrut nimic din trecut. Am o viata confortabila. Puteam sa merg pe Riviera si sa am o viata frumoasa. Dar am ales sa fac o diferenta. E foarte simplu; nu exista alta explicatie pentru aceasta candidatura". Comentam impreuna realitatile din Romania, sondajele, campania dura care se anunta. "A, stati linistita. Eu nu am dureri de cap. Eu dau dureri de cap", ma asigura.

CONTINUARE: Casa in stil frantuzesc cu covoare romanesti

×
Subiecte în articol: special vegas las vegas lia roberts