Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

UPDATE Giganții în tehnologie înregistrează profturi uriașe în pandemie

28 Iul 2021

Profiturile marilor companii tech din SUA au ajuns la cote nemaiîntâlnite pe măsură ce economia globală depăşeşte şocul provocat de pandemie, eveniment care a alimentat avântul înregistrat anul trecut de Big Tech, conform Financial Times.

Veniturile raportate de Apple, Alphabet şi Microsoft au arătat că nivelul de cerere pentru servicii digitale şi gadgeturi continuă să crească, transformând sectorul tech în cel mai mare beneficiar al revenirii economice, în condiţiile în care companiile tehnologice s-au dovedit extrem de rezistente în timpul crizei sanitare.

Împreună, cei trei giganţi americani au obţinut profituri înainte de taxe de aproape 5 miliarde de dolari pe săptămână de-a lungul ultimului trimestru. În total, companiile au înregistrat 56,8 miliarde de dolari în perioada cuprinsă între aprilie şi iunie, de două ori mai mult faţă de anul trecut şi cu 30% peste estimările lansate de Wall Street.

Cifrele sunt „pur şi simplu uimitoare”, spune Jim Tierney, manager de portofoliu la firma de administrare a activelor AllianceBernstein, adăugând că „segmentul de advertising digital este în plin avânt”, de vreme ce agenţii de publicitate se întrec să atragă audienţele care s-au orientat către serviciile online.

„Cred că lecţia este că toate obiceiurile digitale pe care le-am căpătat de-a lungul ultimelor 12 luni vor rămâne cu noi şi după terminarea pandemiei”, susţine Tierney.

Satya Nadella, CEO-ul Microsoft, spune că performanţa puternică a companiei demonstrează că ritmul cheltuielilor din sectorul tech de anul trecut nu a reprezentat un caz unic, ci va fi urmat de un val de businessuri care se vor mişca rapid pentru a-şi digitaliza operaţiunile.

„Cinci procente din PIB-ul global constau în cheltuielile realizate de segmentul tech, iar cifra se va dubla în viitorul apropiat”, continuă Nadella.

Între timp, vânzările de iPhone-uri au crescut în T2 cu 50%, iar divizia de advertising a Google a înregistrat un plus de 69% prin comparaţie cu 2020. Totodată, creşterile platformei de cloud Azure, deţinută de Microsoft, au ajuns la 50% în al doilea trimestru.

Alphabet

Alphabet, compania care deţine grupul american Google, a înregistrat venituri de 61,9 miliarde de dolari în al doilea trimestru, în timp ce veniturile nete au ajuns la 18,5 miliarde de dolari, iar profitul net pe acţiune (earnings per share – EPS) au crescut la 27,26 dolari, potrivit TechCrunch.

Rezultatele producătorului sistemelor Android au depăşit cu mult estimările analiştilor de pe Wall Street, care se aşteptau ca firma să raporteze venituri de 56 de miliarde de dolari şi un profit net pe acţiune de 19,14 dolari.

Mai mult, veniturile generate de platforma video YouTube au crescut faţă de anul trecut cu 84% la 7 miliarde de dolari, noul produs YouTube Shorts – care concurează cu TikTok – obţinând 15 miliarde de vizualizări zilnice, în creştere cu 131% prin comparaţie cu rezultatele din luna martie.

Google Cloud a raportat venituri de 4,6 miliarde de dolari, cu 54% peste nivelul din aceeaşi perioadă din 2020, iar pierderile operaţionale ale diviziei au scăzut de la 1,4 miliarde de dolari în T2/2020 la 591 milioane de dolari în ultimul trimestru.

Acţiunile Alphabet au crescut cu peste 50% de la începutul anului, capitalizarea bursieră fiind de circa 1.800 miliarde de dolari.

Microsoft

În condiţiile în care pandemia a accelerat tranziţia către sectorul de cloud computing, Microsoft şi-a continuat seria de rezultate financiare puternice în T2, notează The New York Times.

Vânzările efectuate între aprilie şi iunie au totalizat 46,2 miliarde de dolari, în creştere cu 21% faţă de 2020, iar profiturile au crescut cu 47% la 16,5 miliarde de dolari, producând cel mai profitabil trimestru al companiei, a declarat Microsoft. De asemenea, rezultatele au depăşit aşteptările analiştilor.

Investitorii s-au obişnuit atât de mult ca Microsoft să întreacă estimările pieţei, încât acţiunile gigantului au scăzut cu 2,5% în şedinţele after-hours de ieri, 27 iulie. Astăzi, acţiunile sunt pe minus cu 0,9% în premarket.

Platforma de cloud Azure a crescut cu 51% în al doilea trimestru, date ce au influenţat rezultatele diviziei de intelligent cloud – plus 30%. Între timp, procesele de productivitate şi business au înregistrat o creştere de 21%, influenţate de reţeaua de socializare pentru mediul de afaceri LinkedIn (plus 46%) şi produsul Dynamics 365 CRM (plus 49%).

Acţiunile Microsoft au crescut cu aproape 32% de la începutul anului până acum, ceea ce se traduce printr-o capitalizare de piaţă de 2,16 trilioane de dolari.

Satya Nadella, CEO-ul Microsoft, spune că performanţa puternică a companiei demonstrează că ritmul cheltuielilor din sectorul tech de anul trecut nu a reprezentat un caz unic, ci va fi urmat de un val de businessuri care se vor mişca rapid pentru a-şi digitaliza operaţiunile.

Apple

Grupul american Apple a înregistrat  un profit net pe acţiune de 1,30 dolari şi o cifră de afaceri de 81,43 miliarde de dolari în primul trimestru din 2021. Avansul se datorează creșterii cu 49,7% a vânzărilor de iPhone, până la 39,57 miliarde de dolari, scrie AFP.

Vânzările de tablete iPad au ajuns la 7,37 miliarde de dolari, iar de computere Mac la 8,24 miliarde de dolari.

Cele mai mari vânzări au fost în China, unde comercializarea produselor Apple s-a majorat cu 58%, până la 14,76 miliarde de dolari datorită revenirii mai rapide din criza economică provocată de pandemie. 

Directorul general de la Apple, Tim Cook a declarat că lipsa cipurilor fectează producția de iPhone-uri. 

"Avem unele deficienţe de aprovizionare, acolo unde cererea a fost mare, depăşind aşteptările noastre, încât este dificil să obţinem întregul set de componente de care avem nevoie", a spus acesta.
El a precizat însă că Apple are 700 de milioane de abonaţi la platformele sale Apple Store, Apple Music,  stocarea de fotografii în cloud, mai mulți faţă de 660 milioane în trimestrul anterior.

Mediafax

 

Ultima oră
Alte titluri din: Gadget
Apple lansează iPhone13. Care sunt cele mai noi produse ale gigantului american Apple lansează iPhone13. Care sunt cele mai noi produse ale gigantului american
realme lansează în România modelul GT Master Edition realme lansează în România modelul GT Master Edition
Mai multe titluri din: Gadget
Antena3.ro Angajări Poliţia de Frontieră 2021. Sute de posturi prin încadrare directă
Libertatea.ro Ce factori cresc riscul să faci COVID-19 chiar dacă ai fost vaccinat complet
A1.ro Asia Express - Drumul Împăraților. Care sunt regulile din sezonul 4 pe care trebuie să le respecte concurenții
Observator.ro LOTO 6/49 - joi 27 mai 2021. Avem numerele câștigătoare la tragerile loto