x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Spamul ataca telefoanele mobile

Spamul ataca telefoanele mobile

06 Feb 2004   •   00:00

Mesajele comerciale nesolicitate, zise si spam, au inceput sa atace telefoanele mobile. Moda, lansata la japonezi, risca sa se raspandeasca in toata lumea.

Probabil ca v-ati saturat de mesajele comerciale nesolicitate (zise si spam) pe care trebuie sa le stergeti in fiecare dimineata din casuta de mail. Din pacate, se poate si mai rau de atat. De curand, telefoanele mobile au devenit tinta preferata a celor care trimit astfel de mesaje. Casutele de mail ale romanilor arata mai bine decat ale americanilor, de exemplu. Si asta pentru ca, la noi, comertul electronic este de-abia la inceput si sunt foarte putini cei care se deranjeaza sa trimita mesaje spam cuiva ce detine o adresa de mail terminata in ".ro". Daca nu din patriotism, macar din acest motiv ar trebui sa preferati furnizorii romani de servicii e-mail. Adresele terminate in ".com" sunt bombardate efectiv cu mesaje nesolicitate: intre 50% si 70%.

Japonezii au o problema Prin comparatie, statele prin care se plimba sute de miliarde de dolari electronici o duc mult mai rau la capitolul spam. Din 100 de mesaje primite de un american, 80 sunt trimise de "haiducii" postei electronice care incearca sa-i vanda diferite chestii sau sa-l convinga sa incerce serviciile unuia sau altuia dintre milioane de site-uri deocheate. Asiaticii sunt si mai nefericiti: de la o vreme incoace au inceput sa primeasca mesaje spam direct pe telefonul mobil. "In Japonia, spamul prin SMS a devenit o problema la ordinea zilei. Cu cat piata telefoniei mobile este mai dezvoltata, cu atat problema este mai grava", declara recent Jeff Bullwinkel, purtator de cuvant la Microsoft.

Avertismente Pe pagina de Internet a celei mai mari companii de telefonie mobila din Japonia au aparut deja avertismente asupra unor mesaje spam transmise prin SMS. Unul dintre acestea solicita donatori de sange, grupa B-negativ (o grupa extrem de rara), pentru o fetita care trebuie operata urgent. Aditional, e indicat si un cont bancar unde binevoitorii pot depune bani. Problema survine in conditiile in care un japonez trimite, in medie, zece SMS-uri pe zi.

Daune globale Agentia Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare (UNCTAD) estimeaza ca daunele generate de spam la nivel global au ajuns la 20 de miliarde de dolari americani pe an. Si cresc. Formidabila suma a fost calculata estima nd timpul irosit de angajati cu mail-urile inutile, incetinirea traficului de Internet si, implicit, diminuarea productivitatii muncii. Desi au fost create aplicatii software care filtreaza spamul din casutele de mail ale utilizatorilor postei electronice, doar 17% dintre cei care folosesc aceste programe le considera eficiente.

Comertul electronic pierde bani grei Potrivit companiilor producatoare de aplicatii software antispam, acest tip de mesaje a ajuns sa ocupe mai mult de jumatate din totalul fluxului mondial de mesaje electronice. Unii merg chiar mai departe, estimand numarul mesajelor solicitate la 70% din total. Fenomenul de respingere a comertului electronic generat de spam in randul cumparatorilor face ca si firmele de buna credinta care opereaza pe Internet sa piarda bani. Spamul a devenit atat de suparator, incat descurajeaza chiar si potentialii consumatorii sa se implice in operatiunile de e-commerce.

Efect de bumerang Pentru ca s-au saturat de mesajele comerciale nesolicate (spam) care le invadeaza de o buna bucata de vreme casutele de mail, oamenii au inceput sa renunte la cumparaturile prin Internet. Un efect ciudat, la prima vedere, dat fiind ca mesajele publicitare nesolicitate au fost create tocmai pentru a indemna oamenii sa cheltuiasca bani pe anumite site-uri, cumparand produse sau servicii (erotice in cele mai multe cazuri). Ceva mai mult de jumatate dintre repondentii unui sondaj realizat de grupul Trans-Atlantic Consumer Dialogue (TACD) au declarat ca si-au redus achizitiile on-line sau chiar au renuntat sa mai cumpere diferite produse prin Internet din cauza spamului. Majoritatea covarsitoare a participant ilor la sondaj s-au declarat pentru interzicerea spamului. (CRISTIAN IONITA)

×
Subiecte în articol: mesaje spam