x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Dezvoltatorul de jocuri video Funcom deschide un studio la București

Dezvoltatorul de jocuri video Funcom deschide un studio la București

30 Iun 2021   •   12:00
Dezvoltatorul de jocuri video Funcom deschide un studio la București

Dezvoltatorul de jocuri video Funcom deschide un studio în România, la București, până la sfârșitul verii și devine, astfel, principalul studio de asigurare a calității jocurilor companiei. Planurile Funcom vizează extinderea, în viitor, și către producția de jocuri video.

Funcom va internaliza procesul de asigurare a calității jocurilor sale prin deschiderea unui nou studio la București, acesta urmând să coordoneze prin echipa din București zona de QA (quality assurance) până la sfârșitul lunii septembrie a acestui an.

Procesul de recrutare este deja în desfășurare, iar noii angajați vor lucra la titluri precum Conan Exiles, Metal: Hellsinger, dar și la viitorul joc de tip survival, Dune.

„Piața de gaming din România este în plină dezvoltare, iar la București, în special, există foarte mulți profesioniști talentați care lucrează în industria de tehnologie și gaming”, a declarat Rui Casais, CEO Funcom.

„Ne dezvoltăm continuu și avem planuri din ce în ce mai ambițioase, de aceea este extrem de important să ne asigurăm că avem un departament de QA de top. Prin urmare, suntem extrem de încântați să ne extindem în această regiune, cu o echipă dedicată uneia dintre cele mai importante părți ale procesului de dezvoltare a jocurilor video. Mai mult, planificăm să adăugăm în viitor și alte servicii din sfera producției pe care le vom livra prin intermediul acestui studio”.

Funcom a fost fondat în 1993 și este cel mai mare dezvoltator de jocuri din Norvegia. A devenit cunoscut pentru jocurile online multiplayer precum Conan Exiles (2017), Secret World Legends (2012), Age of Conan (2008) și Anarchy Online (2001) și lucrează în prezent la un nou joc de supraviețuire, a cărui acțiune este plasată în universul Dune.

Interesul pentru Dune este de așteptat să crească după lansarea filmului cu același nume, produs de Hollywood, la sfârșitul acestui an, în regia lui Denis Villeneuve, despre care criticii de film preconizează că ar putea deveni un blockbuster.

În 2020, Funcom a devenit parte din familia Tencent Games, care deține principala platformă de dezvoltare, operare și publicare de jocuri la nivel mondial.

Pe lângă extinderea în București, Funcom anunță și că a cumpărat un pachet majoritar de acțiuni la dezvoltatorul suedez de jocuri The Outsiders, care marchează intrarea companiei pe piața din Suedia, cu un birou la Stockholm. Funcom are deja birouri în Oslo, Lisabona și Raleigh, Carolina de Nord, în SUA.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: funcom