x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop zilnic, vineri 12 octombrie 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla

Horoscop zilnic, vineri 12 octombrie 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla

11 Oct 2012   •   20:33
Horoscop zilnic, vineri 12 octombrie 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
Berbec
Luna se află astăzi în Fecioară şi îţi activează sectorul muncii, al rutinei zilnice şi al sănătăţii. La serviciu te remarci prin conştiinciozitate, meticulozitate, atenţia şi precizia pe care le acorzi celor mai mici detalii pentru a ieşi totul perfect. Nu uita să te mai şi relaxezi şi să îţi aloci timp şi resurse pentru mici plăceri. Eşi foarte norocos şi atragi foarte uşor banii.

Taur
Ţie, Luna în Fecioară îţi pune în lumină zona iubirii, a copiilor şi a afirmării prin creaţie. Eşi meticulos şi metodic în toate actele tale de creaţie, inclusiv în jocurile cu copiii. Eşi popular şi ştii să te faci plăcut. Pari un bun negociator şi ai putea demara parteneriate profesionale profitabile. Relaţia cu persoană iubită devine mult mai sinceră şi mai intimă.

Gemeni
În cazul tău, Luna în Fecioară se proiectează în zona familiei, a intimităţii. Acasă nu ai stare deloc şi chiar ai tendinţa de a exagera cu aranjatul, căci îţi doreşti ca familia şi casa să fie curate şi ordonate. Ai tendinţa de a fi cicălitor sau critic cu cei din casă în cazul în care se abat de la regulile tale. Eşti susţinut moral şi financiar de către membrii familiei sau ai putea revendica o moştenire.

Rac
Pe tine, Luna în Fecioară te stimulează în zona gândirii şi a comunicării. Eşti precis, pedant şi econom în vorbire. Ai tendinţa de a te victimiza şi te-ai putea plânge de diverse aspecte ale vieţii. Îţi place să îţi investeşti energia în proiecte artistice sau creative, gândite până la detaliu. Atenţie cu cine te însoţeşti, căci nu oricine îţi vrea binele.

Leu
Conjuncţia Lună-Venus în zona câştigurilor financiare şi a resurselor materiale creează terenul propice pentru afaceri profitabile şi oportunităţi fructuoase în acest sens. Ţine cont de părerile celor din familie, fii gata să materializezi o idee mai veche sau să demarezi un proiect care te inspiră, însă fără a neglijă latura legală şi/sau morală a oricărui demers pe care-l faci.

Fecioară
Luna se află astăzi în semnul tău zodiacal şi formează o frumoasă conjuncţie cu Venus, semn că e bine să acorzi atenţie în special propriilor interese, imaginii şi scopurilor personale. E posibil, din acest motiv, să stârneşti reacţii ostile în sfera profesională. Foloseşte-te de logică şi de abilităţile de comunicare, fii atent la detalii pe care le poţi folosi în avantajul tău şi rămâi fidel intuiţiei tale.

Balanţa

În cazul tău, Luna în Fecioară se proiectează în zona discreţiei, a abandonului de sine, a nevoii de acceptare şi de iertare. Dispui de o imaginaţie foarte vie, manifeşti o fire neliniştită şi îngrijorată, cu tendinţa de a exagera. Renunţă la victimizare, deschide-ţi inima şi primeşte sprijinul familiei sau al apropiaţilor care se străduiesc să te aducă pe linia de plutire.

Scorpion

Luna se află astăzi în Fecioară şi te stimulează în zona prietenilor şi a anturajului. Eşti foarte dornic de companie, nu îţi prieşte singurătatea. Cu toate acestea, eşti destul de greu de mulţumit de către cei din anturaj şi nu eziţi să îi penalizezi prin critici pe cei care nu se ridică la nivelul aşteptărilor tale. Evită cumpărăturile, căci ai tendinţa de a fi risipitor.

Săgetător

Tu primeşti influenţele Lunii din Fecioară în zona carierei şi a puterii. Astăzi manifeşti o fire impulsivă, certăreaţă şi foarte exigentă. Îţi pierzi răbdarea foarte uşor, de aceea îţi recomand să fii diplomat în raporturile cu şefii şi cu autorităţile, căci ai putea regreta mai târziu. Pe plan afectiv, evenimentele sunt foarte dinamice, neaşteptate, şi îţi aduc multă satisfacţie.

Capricorn
În cazul tău, Luna în Fecioară se proiectează în zona filosofiei de viaţă şi a studiilor superioare. Eşti foarte dornic să îţi lărgeşţi orizontul cunoaşterii. Ai putea alege să aprofundezi o limbă străină, motivat poate de cineva din anturaj sau poate chiar de apariţia unui client extern. Schimburile cu străinătatea sunt de bun augur pentru tine.

Vărsător
Tu primeşti influenţa Lunii din Fecioară în zona transformării, a regenerării şi a banilor proveniţi din asocieri. Astăzi ai putea culege roadele financiare ale unui parteneriat sau colaborări în care eşti implicat. Eşti foarte apreciat de către şefi sau autorităţi pentru ideile tale, pentru modul în care ştii să le comunici şi să le fructifici. Fii prudent în trafic.

Peşti
Luna se proiectează, în cazul tău, în zona relaţiilor şi a parteneriatelor oficiale. Eşti foarte exigent şi ai pretenţia că partenerii tăi să fie perfecţionişti. Eşti înconjurat de oameni puternici care ştiu să-şi atingă scopurile. În cazul în care cineva nu se ridică la nivelul aşteptărilor tale, recurgi la critică. Este o zi favorabilă pentru lectură, studiu şi cercetare.

×