x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Premieră „Matilda și groparii” la Teatrul Naţional din Bucureşti

Premieră „Matilda și groparii” la Teatrul Naţional din Bucureşti

11 Feb 2020   •   10:06
Premieră „Matilda și groparii” la Teatrul Naţional din Bucureşti
Sursa foto: TNB

Matilda și groparii de Stela Giurgeanu, declarată „Piesa anului 2018” la Gala Premiilor UNITER, va avea premiera oficială sâmbătă, 15 februarie 2020, la Sala Atelier, de la ora 20.00.

 

Publicul Teatrului Naţional din Bucureşti are ocazia de a se întâlni cu o nouă piesă românească, desprinsă din realitatea zilelor noastre, în care violenţa domestică planează, apăsătoare, când tăcută, dar cel mai adesea violent de zgomotoasă, asemenea păsărilor întunecate, deasupra căminului ce adăposteşte trei cumnate şi un destin tras parcă la indigo. O comedie neagră despre eterna dispută dintre femei şi bărbaţi, plină de suspans ca un policier, din care nu se ştie niciodată cine iese învingător, sau măcar…la suprafaţă. Un text despre o generație care și-a îngropat demonii spre a-i lăsa generației următoare dreptul la fericire.

 

În regia lui Mircea Rusu, cu o distribuţie aleasă şi dirijată cu fineţe psihologică, Matilda şi groparii este un spectacol‒pledoarie pentru libertatea femeilor atât de puternice în toată fragilitatea lor, un joc al aparenţelor, camuflând dureri teribile şi răni cicatrizate.

 

„Această împletire de spaimă și umor, „umorul negru”, mă fascinează. Este un micro-univers care respinge și atrage în același timp”, apreciază Mircea Rusu.

 

Vă invităm să descoperiţi de ce se refugiază, aparent intempestiv, trei femei pe terasa casei, într-un trai hilar şi improvizat. De cine fug, ce taine ascund?

 

În distribuţie: Amalia Ciolan / Liliana Hodorogea, Cesonia Postelnicu/ Tania Popa, Erika Băieşu / Oana Constantinescu, Fulvia Folosea /Cristina Constantinescu, Lari Giorgescu / Dragoș Ionescu.

 

Scenografia spectacolului este semnată de Gabi Albu, ale cărei creaţii le-aţi putut admira recent, cu ocazia premierelor Neguţătorul din Veneţia şi Livada de vişini.

 

Următoarele reprezentaţii cu Matilda şi groparii vor avea loc în zilele de 18 şi 28 martie 2020, la Sala Atelier, de la ora 20.00.

 

 

 

       Spectacolele săptămânii

Marţi 11 Feb 2020

       

Tragedia omului adaptare după poemul dramatic Tragedia omului de Imre Madách

Ora 19:00

Sala Mică

Miercuri 12 Feb 2020

       

(D)efectul Placebo

Creație colectivă

Ora 20:00

Sala Mică

       

Între noi e totul bine de Dorota Masłowska

Ora 20:00

Sala Pictura

       

Nebun din dragoste de Sam Shepard

Ora 20:00

Sala Atelier

       

Dineu cu proşti de Francis Veber

Ora 20:00

Sala Mare

Joi 13 Feb 2020

       

Trei surori

Un scenariu (ne)firesc de liber după Cehov

Ora 19:00

Sala Studio

       

A fost odată în România

Ora 20:00

Sala Pictura

       

Anonimul venețian după Anonimo veneziano de Giuseppe Berto

Ora 20:00

Sala Atelier

Vineri 14 Feb 2020

       

Două pe față, două pe dos de Theresa Rebeck

Ora 19:30

Sala Atelier

       

Furtuna după William Shakespeare

Ora 19:30

Sala Mare

Sâmbătă 15 Feb 2020

       

Teatrul Naţional pentru copii

Ora 11:00

Sala Media

       

Trei surori

Un scenariu (ne)firesc de liber după Cehov

Ora 19:00

Sala Studio

       

Papagalul mut - Istorii aproape adevărate despre un spion aproape uitat

Piesă în două acte de Nae Caranfil

Ora 19:00

Sala Mare

       

Matilda și groparii de Stela Giurgeanu

Ora 20:00

Sala Atelier

       

Figuranta de Andreas Petrescu

Ora 20:00

Sala Pictura

Duminică 16 Feb 2020

       

Teatrul Naţional pentru copii

Ora 11:00

Sala Media

       

Trei surori

Un scenariu (ne)firesc de liber după Cehov

Ora 19:00

Sala Studio

       

Micul infern de Mircea Ștefănescu

Ora 19:00

Sala Mare

       

After Hours de Radu Iacoban

Ora 20:00

Sala Mică

       

20 de ani în Siberia dupa Anița Nandriș-Cudla

Ora 20:00

Sala Atelier

       

Omul care a văzut moartea de Victor Eftimiu

Ora 20:00

Sala Pictura

Luni 17 Feb 2020

       

Turul ghidat al TNB

Ora 12:00

Sala Mare

       

Turul ghidat al TNB

Ora 14:00

Sala Mare

       

Turul ghidat al TNB

Ora 16:00

Sala Mare

       

Gaițele de Alexandru Kirițescu

Ora 20:00

Sala Mare

       

Un bărbat pentru Sara de Sam Bobrick

Ora 20:00

Sala Studio

Marţi 18 Feb 2020

       

Revizorul - UNATC

de N. V. Gogol

Ora 19:00

Sala Mică

       

Frumos e în septembrie la Veneția după Teodor Mazilu

Ora 20:00

Sala Mare

×