Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Premieră la Teatrul Evreiesc de Stat: Cele mai frumoase zile ale tinereții mele, de Ana Novac

Autor: MAGDALENA POPA BULUC
18 Oct 2020

Teatrul Evreiesc de Stat (TES) deschide stagiunea 2020-2021 cu o premieră: Cele mai frumoase zile ale tinereții mele, dramatizare de Liana Ceterchi, după jurnalul Anei Novac, în traducerea Ancăi Domnica-Ilea. Scenografia poartă semnătura Vioricăi Petrovici, iar coregrafia îi aparține Mălinei Andrei. Ilustrația muzicală este realizată de Bogdan Lifșin și Sergiu Marin, iar conceptul video este semnat de Liviu Alecu. Asistență regie: Anka Levana. Din distribuția spectacolului fac parte Maia Morgenstern, Katia Pascariu, Viorica Bantaș, Alexandra Fasolă, Anka Levana, Iolanda Covaci, Luana Stoica, Natalie Ester și Teodora Toader.

 

Spectacolul are loc la sediul TES (str. Iuliu Barasch, nr. 15) sâmbătă, 17 octombrie, începând cu ora 19.00, după ce prima reprezentație a avut loc aseară, vineri, 16 octombrie. De asemenea, va exista și o difuzare online a spectacolului – sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 19.00 - pe pagina de Facebook TES și pe contul oficial de YouTube. Transmisia online va fi gratuită, fără necesitatea achiziționării de bilete.

 

Ana Novac, pe adevăratul ei nume Zimra Harsany, născută la Dej, deportată în 1943 la Auschwitz, la vârsta de 14-15 ani, o Anne Frank din Transilvania, este memorialistă, supravieţuitoare a lagărului de exterminare de la Auschwitz, autoarea singurului jurnal pe viu” care a izbuit să iasă de acolo.

 

„Era una din rarele supravieţuitoare şi unica deportată care reuşise să ţină un jurnal ce devenise singura raţiune a îndârjirii ei de a rămâne în viaţă. Inuzitată era şi ironia nimicitoare cu care-şi nara experienţa şi ale cărei accente nu le-am mai regăsit în scrierile niciunui alt martor”, spune Monica Lovinescu.

 

„Meseria mea sunt cuvintele. Să le găsesc pe cele mai precise si mai percutante - pentru a surprinde incoerența lumii în care trăiesc. Să fiu un martor onest pentru lumea asta!” - Ana Novac

 

 

„Azi sunt convinsă că numai datorită jurnalului am supraviețuit. (...) A fost un mod de a supraviețui supraviețuirii”. Ana Novac

 

Cele mai frumoase zile ale tinereții mele devine un instrument psihologic de respingere critică și de depășire a traumei. Filonul ironic țesut cuvânt cu cuvânt în fiecare amintire, în fiecare paragraf, îi permite autoarei reconstruirea și transmiterea propriei experiențe din universul lagărului de concentrare. Aprofundând enigma umanității și a răului, scrisul devine modalitatea de a depune mărturie  și de a înțelege realitatea, transformând în cuvinte ceea ce la început pare de nedescris și ordonând experiențe de neînțeles, pentru a le transmite, ca un strigăt, către cei din viitor. Ana Novac își manifestă rezistența îndârjită în fața ororii, transformându-și jurnalul de lagăr în principalul instrument de apărare și revoltă. Jurnalul devine o modalitate de atac împotriva celor responsabili de „cele mai frumoase zile ale tinereții sale”: „N-am mai avut decât un singur gând: să-i strivesc, rămânând în viață cu orice preț, o Evreică în plus, care să-i vadă reci și spânzurați!”, expresie a furiei și a disperării, cât și antidot împotriva suferinței trăite.

 

Trăind infernul, Ana Novac înregistrează suferința cu o remarcabilă luciditate față de mizeria umană, față de absurditatea războiului, față de intangibilitatea frontierei dintre călăi și victime: „Meseria mea sunt cuvintele. Să le găsesc pe cele mai precise si mai percutante - pentru a surprinde incoerența lumii în care trăiesc. Să fiu un martor onest pentru lumea asta!”

 

Spectacolul a fost realizat cu sprijinul Asociației Limes și al Fundației Familiei Menachem H. Elias.

 

Ultima oră
Alte titluri din: Teatru
PREMIERĂ PE ȚARĂ: INSULTAȚI. BELARUS(IA) de Andrei Kureichik PREMIERĂ PE ȚARĂ: INSULTAȚI. BELARUS(IA) de Andrei Kureichik
TNTm / SUNT O BABĂ COMUNISTĂ, spectacol cu public, în Sala Mare TNTm / SUNT O BABĂ COMUNISTĂ, spectacol cu public, în Sala Mare
Mai multe titluri din: Teatru
Antena3.ro Bebino, şeful Clanului Sportivilor din Bucureşti, rupe tăcerea despre noaptea în care a fost la un pas de moarte
Libertatea.ro Reacții neașteptate după ce primarul Elena Lasconi a oficiat prima căsătorie. Pozele care au stârnit un val de comentarii
A1.ro Ce a pățit un bărbat care a luat supradoză a substanței Viagra cumpărată de pe Internet. Condiția sa e ireversibilă
IncomeMagazine.ro Înregistrarea în scop de TVA a societăților din România se complică din nou
Observator.ro Șoferiță cu carnet de câteva ore, accident în Reșița: ”Am intrat în ăsta! Carina, mi se face rău!” [Video]