Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

„Om fără om (oriunde mă duc, numai de mine dau)” - spectacolul-lectură în memoria lui Valentin Nicolau. Un spectacol despre speranță și așteptarea vindecării

Autor: MAGDALENA POPA BULUC
13 Ian 2021

Astăzi, 13 ianuarie, de la ora 19:00, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu aduc un omagiu scriitorului și fondatorului Editurii Nemira, Valentin Nicolau (1960 – 2015), prin prezentarea spectacolului-lectură ce are la bază textul său,  în cadrul Secțiunii de spectacole-lectură „Virgil Flonda” . Evenimentul coordonat de regizorul Bogdan Sărătean îi are în distribuție pe actorii Viorel Rață, Mihai Coman, Florin Coșuleț, Cristian Stanca, Pali Vecsei, Cătălin Neghină, Alexandru Malaicu, Raluca Iani și Veronica Arizancu.  „Dedicăm spectacolul-lectură cu piesa de teatru «Om fără om (oriunde mă duc, numai de mine dau)» al lui Valentin Nicolau, memoriei prietenului Teatrului Național «Radu Stanca», Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Valentin Nicolau. Precizez că spectacolul a mai fost prezentat ca spectacol-lectură în 2015 la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, iar că marele nostru prieten a plecat spre stele în 13 ianuarie 2015.” - Constantin Chiriac, Director general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și Președinte al Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

 

Lectura de miercuri, o metaforă cu iz mistic despre credință și suferință

Într-un bâlci al deșertăciunilor, într-un univers dantesc similar unui decor suprarealist al mizeriei și al cărnii în descompunere, o suită de personaje suferinde își caută propria umanitate. Cine cunoaște adevărul? Cine este cel care (se) amăgește? Încotro să cauți reperele și, mai ales, unde este Dumnezeu în toată această mascaradă a condiției umane? Piesa lui Valentin Nicolau este o parabolă, o metaforă cu iz mistic, despre credință și suferință, care interoghează nevoia intimă a omului de a se pierde într-un ideal absolut. Textul are la bază legenda Scăldătoarei Vitezda (Ierusalim) – lacul în care se pogoară un înger, iar primul om ce se scaldă în apa tulburată va fi vindecat. Opera transpune acțiunea la scară largă – toată lumea așteaptă o minune. Scena evenimentelor este una simbolică și universală, ancorată în realitatea imediată prin semnificații și interpretări. Problematica textului este una socială și, mai mult decât atât, una umană. Autorul creează o lume în care domnește boala și neputința, iar subiecții se hrănesc doar cu speranță, cu așteptarea vindecării. Legătura Om-Dumnezeu este cea pe care se clădește principala problematică a personajelor: își merită ei soarta, boala și moartea? Ne putem oare complace în concluzia că Dumnezeu e de vină pentru toate?

 

Valentin Nicolau (1960-2015) a fost scriitor, autor de dramă, proză, literatură pentru copii, poet, eseist, fondator al Editurii Nemira (1991) și al editurii pentru copii NEMI (2007). A avut o importantă activitate didactică (profesor asociat la Facultatea de Litere și Arte ULBS și profesor în cadrul UNATC) și în mass media. A fost preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune (2002), membru al Consiliului de Administraţie al EBU (European Broadcasting Union). În 1999 și 2000 este nominalizat la premiul UNITER. În anul 2000 câștigă Marele Premiu pentru dramaturgie din partea Ministerului Culturii și Cultelor pentru piesa „Ca zăpada și cei doi”.

 

Lecturile sunt prezentate gratuit online de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, începând din iulie 2020, în fiecare miercuri, de la ora 19:00, pe paginile de Facebook FITS, TNRS și Secția Germană a TNRS și pe canalul de YouTube al TNRS. Săptămânal actorii Naționalului sibian animă texte ale celor mai cunoscuți dramaturgi ai momentului, dar și canonici, precum: Neil LaBute, Molière, Ion Luca Caragiale ori Eugène Labiche. Evenimentele FITS și TNRS sunt difuzate online gratuit și pe paginile de Facebook ale partenerilor: Turnul Sfatului, Tribuna, Ora de Sibiu, Ora de Mediaș, Știri de Sibiu, Sibiu 100%, Mesagerul de Sibiu, Zile și Nopți, Sibiul în Imagini, Sibiul Azi, Sibiul Cultural, Centrul Cultural German, Forumul German Sibiu, Hermannstädter Zeitung, Forumul Cultural Austriac, Forum Hermannstadt.

 

PROGRAM SECȚIUNEA DE SPECTACOLE LECTURĂ „VIRGIL FLONDA”

IANUARIE 2021

 

Miercuri, 13 ianuarie 2021

Ora 19:00

 „Om fără om (oriunde mă duc numai de mine dau)”, de Valentin Nicolau – prima parte, cu Viorel Rață, Mihai Coman, Florin Coșuleț, Cristian Stanca, Pali Vecsei, Cătălin Neghină, Alexandru Malaicu, Raluca Iani, Veronica Arizancu, Bogdan Sărătean   Spectacol-lectură coordonat de regizorul Bogdan Sărătean

 

Miercuri, 20 ianuarie 2021

Ora 19:00

 „Om fără om (oriunde mă duc numai de mine dau)”, de Valentin Nicolau – a doua parte, cu Viorel Rață, Mihai Coman, Florin Coșuleț, Cristian Stanca, Pali Vecsei, Cătălin Neghină, Alexandru Malaicu, Raluca Iani, Veronica Arizancu, Bogdan Sărătean   Spectacol-lectură coordonat de regizorul Bogdan Sărătean

 

Miercuri, 27 ianuarie 2021

Ora 19:00

Nu regret nimic”, de Székely Csaba - cu Cristian Stanca, Ioana Cosma, Liviu Vlad, Mihai Coman

Spectacol-lectură coordonat de actorul Mihai Coman

 

Ultima oră
Alte titluri din: Teatru
Teatrul Nottara reia spectacolele cu public Teatrul Nottara reia spectacolele cu public
Teatrul Odeon anunță cu regret trecerea în neființă a actriței Oana Ștefănescu Teatrul Odeon anunță cu regret trecerea în neființă a actriței Oana Ștefănescu
Mai multe titluri din: Teatru
Antena3.ro Horoscop 26 ianuarie 2021. Peștii au o zi excelentă, nimic nu iese bine pentru Berbeci
Libertatea.ro Ce s-a întâmplat în Israel, la 3 săptămâni după prima doză de vaccin. Anunțul face înconjurul lumii
A1.ro Vedetele din România și din străinătate care s-au căsătorit în mare secret. Nunțile lor au fost ascunse de ochii lumii
IncomeMagazine.ro Înregistrarea în scop de TVA a societăților din România se complică din nou
Observator.ro Varianta mai contagioasă a coronavirusului se răspândește în România. Cazuri confirmate în București, Giurgiu și Suceava