x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru CEL MAI BUN COPIL DIN LUME în premieră la 9G

CEL MAI BUN COPIL DIN LUME în premieră la 9G

de Magdalena Popa Buluc    |    15 Ian 2022   •   12:05
CEL MAI BUN COPIL DIN LUME în premieră la 9G

Luna ianuarie aduce noutăți la 9G la TNB. După lansarea celei de-a VIII-a ediții a concursului de proiecte, cu un nou Regulament de desfășurare, mult mai ofertant pentru tinerii artiști (detalii complete pe www.tnb.ro), pe 21, 22 și 23 ianuarie, începând cu ora 19:00, la Sala Mică a Teatrului Național are loc cea mai recentă premieră 9G: CEL MAI BUN COPIL DIN LUME, one-woman show de ALINA ȘERBAN.

Un spectacol autobiografic, aflat la granița dintre viață și teatru, dintre trăire și mărturisire, autentic până la a deveni un fragment de realitate, spectacolul Alinei Șerban impresionează publicul de toate vârstele prin invitația la empatie. Povestea fetei de etnie romă, care descoperă de foarte mică diferențele de rasă, culoare, mediu, dar care reușește să răzbată în viață și să transforme complexele în determinare și motivație are forța unui exercițiu terapeutic. CEL MAI BUN COPIL DIN LUME ne vorbește despre puterea de a obține imposibilul și despre efortul de a face pace cu trecutul și cu propria identitate, cu propria viață, cu mama, cu tata.

Îmi doresc ca „Cel mai bun copil din lume” să creeze punți între noi. Scopul meu este  să-mi ofer vindecare atât mie însămi, cât și celorlalți, iar dacă se poate, să creez schimbare în bine, prin arta mea. - Alina Șerban 

Și dureros, și comic, spectacolul CEL MAI BUN COPIL DIN LUME ne aduce pe scenă povestea imprevizibilă a unei tinere care pierde tot, dar care se salvează, construindu-și destinul pe care și l-a imaginat. Povestea de viață a eroinei transcende etnia și devine sursă de inspirație pentru oricine vrea să-și transforme visul în realitate.

 

CEL MAI BUN COPIL DIN LUME, one-woman show de ALINA ȘERBAN

consultant artistic: Andrei MĂJERI

asistent regie & consultant dramaturgie: Vera SURĂȚEL

costume: Cristina MILEA

decor: Miruna BĂLAȘA

coregrafie: Răzvan ROTARU

video: Boroka BIRO & Cătălin RUGINĂ

muzică:

sunet: Ștefan AZAHARIOAEI

lumini: Roxana DOCAN

foto afiș:Bogdan DINCĂ

 

Un spectacol 9G la TNB

Premiera: 21, 22, 23 ianuarie 2022, ora 19:00, Sala MICĂ, TNB

×