Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

1-2 august: Magia, baletul şi muzica live se îmbină cu teatrul în aer liber la „Bucureştii lui Caragiale”

Autor: MAGDALENA POPA BULUC
30 Iul 2020

Au început repetiţiile pentru un nou weekend de teatru la „Bucureştii lui Caragiale”. Cea de-a opta ediţie a festivalului „Bucureştii lui Caragiale” continuă în perioada 1-2 august, în Parcul Cişmigiu, cu spectacole de matineu şi de seară, din repertoriul Teatrului Nottara, al Operei Comice pentru Copii, Teatrelli şi al Teatrului Dramaturgilor Români. Evenimentul prezintă spectacole de teatru cu acces gratuit, pe parcursul a zece weekend-uri din perioada 18 iulie – 20 septembrie.

 

Ediţia din acest an a festivalului „Bucureştii lui Caragiale” se desfăşoară sub motto-ul #SusţinemCulturaRO şi oferă teatrelor din Bucureşti o platformă de desfăşurare a activităţii în contextul restricţiilor impuse de pandemia COVID-19. După o lungă perioadă de cultură online, festivalul oferă astfel bucureştenilor ocazia de a vedea sau revedea spectacole din stagiunea estivală a 20 de teatre din Capitală.

 

Din programul celui de-al treilea weekend de festival (1-2 august) fac parte un spectacol interactiv de magie şi comedie, un spectacol-balet după basmul Fraţilor Grimm, un spectacol concert după schiţele lui I.L. Caragiale şi o comedie. Spectacolele pentru copii sunt programate sâmbătă, 1 august şi duminică, 2 august de la ora 10.00, iar seara, spectacolele încep la ora 20.00 în ambele zile de weekend.

 

 

Iată ce puteţi vedea în weekend-ul 1-2 august la Festivalul „Bucureştii lui Caragiale” #8:

 

SÂMBĂTĂ, 1 AUGUST | ORA 10.00 | SPECTACOL PENTRU COPII

MAGITOT SUNT EU – TEATRUL DRAMATURGILOR ROMÂNI

Regia: Bogdan Vladu

Cu: Marius Drăguş

Durată spectacol: 1h

Recomandare vârstă: 6+

Educativ pentru copii şi fascinant pentru adulţi, „Magitot sunt eu” este un spectacol interactiv de magie și comedie. Câștigător al premiului de originalitate în cadrul emisiunii „Românii au talent”, Magitot este un entertainer extraordinar ce reuşeşte să amestece, într-un mod unic, magia cu actoria.

SÂMBĂTĂ, 1 AUGUST | ORA 20.00

OGLINDA NEAGRĂ – TEATRUL NOTTARA

După: I.L. Caragiale

Cu: Cristina Juncu, Crenguța Hariton, Mihaela Subțirică, Vlad Bălan, Rareș Andrici

Durată spectacol: 50’

Recomandare vârstă: AG

„Oglinda neagră” este un spectacol concert inspirat de schiţele marelui dramaturg, ce poartă spectatorii în lumea lui Caragiale, sub îndrumarea iscusită a celor cinci actori ai Teatrului Nottara. Muzica îi aparține Cristinei Juncu, iar partea instrumentală poartă semnătura lui Sever Bârzan și a lui Iulian Sfircea.

 

DUMINICĂ, 2 AUGUST | ORA 10.00 | SPECTACOL PENTRU COPII

SCUFIŢA ROȘIE – OPERA COMICĂ PENTRU COPII

Textul: Fraţii Grimm

Adaptarea: Emil Pantelimon

Regia, coregrafia şi colajul muzical: Andreea Soare

Cu: Sabina Chirilă, Diana Năstase, Mihaela Anica, Mihai Pricope, Robert Ștefu, Andy Ardeleanu, Andreea Mirea, Dragoș Andruță, Marius Dură, Ștefan Tănase

Voce: Valentino Tiron

Scenografia: Vladimir Turturică

Durată spectacol: 1h

Recomandare vârstă: 3+

Basmul Scufiţei Roşii este transpus de Opera Comică pentru Copii într-un spectacol-balet în care spectatorii sunt cei care decid felul în care se termină povestea. De la balet clasic, la neoclasic, dans contemporan şi jazz-dance, fiecare personaj are o personalitate muzicală distinctă în acest spectacol educativ şi iniţiatic.

 

DUMINICĂ, 2 AUGUST | ORA 20.00

CACEALMAUA – TEATRELLI

Textul: Rodica Popescu Bitănescu

Regia: Rodica Popescu Bitănescu

Cu: Cu: Rodica Popescu Bitănescu, Siviu Biriș, Folosea Fluvia Mădălina, Tomi Cristin Liviu, Alina Tomi

Scenografie: Vladimir Turturică

Durată spectacol: 1h 30’ (fără pauză)

Recomandare vârstă: AG

Cu un dialog ce stârneşte hohote de râs, dar, în acelaşi timp, care pune pe gânduri, „Cacealmaua” este o comedie spumoasă, de actualitate, ce poartă semnătura artistică a Rodicăi Popescu Bitănescu. „Cacealmaua” este „o lecţie de actorie din partea Rodicăi Popescu Bitănescu, o lecţie şi de viaţă, de cum poţi profita la maximum de slăbiciunile unor oameni”. (lateatru.eu)

 

Festivalul „Bucureştii lui Caragiale” #8 continuă, în Parcul Cişmigiu, cu noi spectacole de teatru în weekend-urile 8-9 august, 15-16 august, 22-23 august, 29-30 august, 5-6 septembrie, 12-13 septembrie, 19-20 septembrie. Din repertoriul ediţiei 2020, fac parte spectacole-concert, un spectacol de teatru-dans contemporan, spectacole-balet şi concerte educative, comedii, spectacole pentru copii  şi producţii independente.

 

REZERVĂRI

 

Accesul la spectacole se face pe bază de rezervare online.

 

Rezervările sunt disponibile în grupuri de 2 sau 3 locuri. Locurile pot fi rezervate cu două săptămâni înainte de fiecare spectacol.

 

Spațiul dedicat Festivalului este împărţit în două zone de vizionare a spectacolelor: 

 

  • SCENĂ: în zona scenei sunt amplasate 225 de locuri;
  • ECRAN: în faţa unui ecran de mari dimensiuni sunt amplasate 120 de locuri ce permit spectatorilor să urmărească transmisia live a spectacolului de la scenă. 

 

Cele două spații sunt delimitate de garduri. Trecerea dintr-un spațiu în celălalt nu este permisă.

 

 

Despre Bucureştii lui Caragiale

 

Festivalul „Bucureștii lui Caragiale” a fost inițiat în anul 2012, cu ocazia celebrării a 100 de ani de la moartea celebrului dramaturg. Festivalul a fost inspirat de manifestarea „D-ale Bucureştilor, carnaval la 1900” din Capitală, care a recreat atmosfera Micului Paris începând cu anul 1993 şi, ulterior, după o pauză de câţiva ani, în 2008, la Curtea Veche a Palatului Voievodal. Creat pentru a aduce opera caragialiană cât mai aproape de publicul bucureștean, festivalul în forma actuală, „Bucureştii lui Caragiale”, s-a desfăşurat, pe rând, în Centrul Istoric al Capitalei, în Parcul Izvor şi, începând din anul 2017, este găzduit de cea mai veche grădină a Capitalei, Parcul Cişmigiu. În contextul actual, festivalul „Bucureştii lui Caragiale” are scopul de a asigura continuitatea operatorilor culturali şi de a încuraja consumul cultural la nivel local.

 

 

 

Ultima oră
Alte titluri din: Teatru
Un nou manager interimar la Teatrul "Lucia Sturdza Bulandra" Un nou manager interimar la Teatrul "Lucia Sturdza Bulandra"
Spectacolul "Sarmale cu dragoste" a şters oboseala de pe chipul spectatorilor Spectacolul "Sarmale cu dragoste" a şters oboseala de pe chipul spectatorilor
Mai multe titluri din: Teatru
Antena3.ro Divorț bombă în showbiz! Scandal monstru între o actriță îndrăgită și soț
Libertatea.ro Șef din Poliția Capitalei: Clanurile mafiote au oameni infiltrați în politică și poliție. S-au oprit anchete de pe o zi pe alta
A1.ro Bătaie cu pumni și picioare într-un avion care zbura spre Spania, din cauza a doi pasageri care și-au scos măștile - Video
IncomeMagazine.ro BestJobs: Speranța de angajare a tinerilor a crescut în 2019
Observator.ro Alin, un polițist de 29 de ani, a murit după ce s-a răsturnat cu ATV-ul, pe o pășune din Sălaj