x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Subscribe in turneu

Subscribe in turneu

30 Noi 2007   •   00:00

Dacă in 2006 Subscribe a susţinut mai multe spectacole, in Bucureşti şi in ţară, anul in curs a "blocat" grupul in studiourile de inregistrări. Dar noul disc este gata şi cei şase magnifici din Budapesta au pornit in turneul de promovare.

Primele concerte din acest an, in Romănia

Dacă in 2006 Subscribe a susţinut mai multe spectacole, in Bucureşti şi in ţară, anul in curs a "blocat" grupul in studiourile de inregistrări. Dar noul disc este gata şi cei şase magnifici din Budapesta au pornit in turneul de promovare. După căteva concerte de incălzire in Ungaria, Mate Tilk - solist vocal, Balint Csongor - solist vocal, Attila Horvath - chitară, Tamas Reich - chitară, Miklos Anga - Kis-bass şi Atilla Rekasi - tobe, au fost programate patru concerte in Romănia.

GUILTY PARTIES. Acestea se desfăşoară astfel: Timişoara - 29 noiembrie, Bucureşti - 30 noiembrie (cu Katatonia, la Preoteasa), Bucureşti - 4 decembrie (sub titulatura Guilty Parties - Rage Against the Machine Tribute band, in Club Fire) şi Cluj - 5 decembrie (cu Luna Amară).

HARDCORE. In aceeaşi componenţă din anul 2000, Subscribe este unul dintre cele mai valoroase grupuri de gen din Europa. Mate, Balint & Co au fost remarcaţi de Pro-Pain care i-au invitat (in 2004) in turneul european.

Discuri pentru player

Fight

War Of Words - The Film (DVD & bonus CD). După 19 ani petrecuţi la Judas Priest, timp in care a devenit The Metal God, Rob Halfort a plecat pentru o carieră solistică, nerenunţănd să cănte "pure metal". In vara anului 1992 el a format grupul Fight, un grup puternic şi dinamic, care a ridicat mult ştacheta genului. Filmul prezintă, pe lăngă secvenţe din spatele scenei, filmări de la repetiţii etc., un intreg concert inregistrat in cadrul "Nailed To The Road/ War of Words World Tour", 1993/1994.

Magica

Hereafter. După două albume lansate in diferite colţuri ale lumii, noul disc reprezintă adevărata şansă de afirmare pentru Magica. Asta pentru că noul album a apărut la AFM Records din Germania, in urma unui contract semnat in 2007, trupa din Constanţa avănd astfel şansa să poată deveni cunoscută in lumea intreagă. Cu o bogată activitate concertistică, Magica şi-a găsit propriul sound, iar melodiile noului disc ne dezvăluie atmosfera şi universul muzical al formaţiei, oferind momente magice.

Fight

War Of Words Demos. In timpul primei repetiţii avute in 1992 cu noul său grup, Halford a făcut o serie de inregistrări "istorice". CD-ul conţine in total 16 piese cunoscute (War Of Words, Psycho Suicide, Vicious, Laid To Rest, Jesus Saves), dintre care unele sunt absolut noi: Down, Beast Denies, Forbidden, Dead Men Talk şi Now You Die. Halford a creat Metal God Entertainment (MGE), avănd rolul de casă de discuri şi companie de producţie pentru toate producţiile audio-video marca Halford.

Richie Kotzen

Return of the Mother Head’s Family Reunion. Este "replica" din 2007 a albumului "The Mother Head’s Family Reunion", apărut in 1994 la Geffen Records. Acest disc e considerat "capodopera din intreaga sa creaţie" şi a fost inregistrat de faimosul chitarist impreună cu Atma Anur - tobe şi John Pierce- tobe. Noul album e "tras" cu alţi muzicieni, la fel de valoroşi: toboşarul Franklin Vanderbilt, basistul Virgil McKoy şi Arlan Schierbaum - keyboards, vechiul colaborator al lui Richie.

×
Subiecte în articol: muzica